Ce se întâmplă când mâncăm zahăr
Zahărul activează zonele de recompensă din creier, dar prea multă stimulare poate duce la pofte, toleranță și comportamente de dependență.
Această clasă de molecule numite carbohidrați se ascunde la vedere în aproape fiecare aspect al unei mese, ceea ce duce la un consum excesiv. Individul mediu consumă 95 de grame pe zi, depășind mai mult de două ori cantitatea. Consumul unor volume atât de mari are efecte negative asupra organismului nostru, în special asupra creierului.
Ce se întâmplă atunci când pui prima dată în gură lingura de zahăr?
Zahărul dulce îți lovește limba, iar aroma ușoară îți consumă gura. Micile umflături de pe limba ta se numesc papile, formate din mici bucățele de țesut. Papilele gustative, situate în pereții papilelor, conțin între 50 și 150 de celule receptoare de gust. Fiecare celulă are un mic microvilliu care se extinde și iese în afară și face proeminență dintr-un por gustativ din care pot intra în contact substanțele din gură, iar la acest contact celulele sunt depolarizate, potrivit brainfacts.org.
În urma depolarizării, celulele eliberează neurotransmițători care activează neuronii senzoriali, care se deplasează prin nervii cranieni șapte, nouă și 10. Neuronii senzoriali se termină pe neuronii tractului solitar din măduvă. De aici, informația gustativă este trimisă la talamus, apoi informația este transferată la cortexul cerebral, în special la o regiune numită cortex gustativ. Această regiune poate fi localizată la granița dintre insula anterioară și operculul frontal.
Activarea sistemului de recompensă
Odată ce informațiile gustative ajung la cortexul gustativ, acesta identifică un stimul gustativ ca fiind dulce, sărat, acru, amar, umami etc. Atunci când este identificat gustul dulce, se activează sistemul de recompensă din creierul nostru. O componentă cheie a sistemului este neurotransmițătorul dopamină. În trunchiul nostru cerebral, există o regiune numită zona tegmentală ventrală, care este puternic dopaminergică și începe să crească eliberarea de dopamină atunci când este gustat zahărul.
Calea mezolimbică a dopaminei este una dintre cele două căi majore din care călătorește dopamina eliberată. Cealaltă fiind calea dopaminei mezocorticale. Prin intermediul acestei căi, aceasta este capabilă să se conecteze cu nucleul accumbens, o parte importantă a striatumului ventral situat în creierul anterior bazal. Creșterea dopaminei determină o corelație în creier între zahăr și plăcerea de a-l consuma, ceea ce face foarte satisfăcătoare continuarea consumului.
Cu toate acestea, supraactivarea sistemului provoacă pofte, toleranță crescută și tendințe de dependență, ceea ce arată pericolele pe care le prezintă zahărul asupra creierului. De exemplu, în procesul numit neuroplasticitate, creierul se remodelează și se reconectează, iar atunci când are loc o activare repetată a sistemului de recompensă prin zahăr, creierul se adaptează la stimularea frecventă și creează o toleranță, provocând astfel dependența.
Consumul excesiv de zahăr
Într-un studiu efectuat pe șobolani de către Cold Spring Harbor Laboratory, studiul a arătat cum șobolanii care au avut un consum bogat de zahăr își modifică neuronii și sunt mai puțin capabili să ia decizii și să își controleze comportamentul.
Zahărul a avut, de asemenea, un impact asupra hipocampusului, o zonă a creierului responsabilă de amintiri. Cercetările publicate de Universitatea din New South Wales au arătat că șobolanii care au avut o dietă bogată în zahăr nu au fost capabili să își amintească locația obiectelor din cauza reducerii neuronilor nou-născuți, care sunt vitali pentru crearea amintirilor, și a creșterii substanțelor chimice asociate cu inflamația.
Un articol din New England Journal of Medicine a publicat cercetări care arată cum această inflamație poate avea, de asemenea, un impact de durată asupra creierului, iar studiile au arătat cum nivelurile ridicate de glucoză se corelează cu boala Alzheimer. Într-un studiu al Universității Radboud din Olanda s-a constatat că un consum excesiv de zahăr la adolescenți a dus la o reducere a procesării recompenselor la vârsta adultă, care poate duce la simptome de depresie.
În plus, sistemul de livrare a dopaminei din creier este foarte particular, iar un studiu realizat de Institutul Medical Howard Hughes a constatat că atunci când șoarecilor li s-a dat îndulcitor artificial sau apă cu zahăr, aceștia au ales apa cu zahăr în locul îndulcitorului. Iar atunci când activitatea lor cerebrală a fost vizualizată, s-a constatat că sistemul de recompensă al creierului răspundea doar la zahăr.
În concluzie, sistemul de recompensă al creierului este un rezultat al biologiei noastre evoluate care ne ajută la instinctele noastre de supraviețuire. Cu toate acestea, în mediul nostru modern, plin de alimente încărcate cu zahăr, este o provocare zilnică să luptăm împotriva acestei dependențe.
