În acest moment, creierul nostru ține evidența trecerii timpului fără să ne dăm seama, permițându-ne să ne concentram asupra unor lucruri mai bune, cum ar fi citirea acestei povești.

Acest lucru se întâmplă în mod automat, dar nu în mod constant. Percepția creierului asupra timpului poate fluctua, unele momente părând să se întindă sau să se micșoreze în raport cu fiecare secundă obiectivă.

În timp ce aceste încrețituri în timp pot fi distorsiuni ale realității, din punct de vedere tehnic nu sunt toate în capul nostru. Potrivit unui nou studiu, unele își au originea în inima noastră.

Bătăile inimii stabilesc ritmul de percepție a timpului, spune autorul principal și profesorul de psihologie de la Universitatea Cornell, Adam K. Anderson, ilustrând rolul cheie pe care îl joacă inima noastră în a ne ajuta să ținem evidența timpului: ”Timpul este o dimensiune a Universului și o bază de bază pentru experiența noastră de sine”, spune Anderson. „Cercetările noastre arată că experiența momentului de la un moment la altul a timpului este sincronizată cu durata bătăilor inimii și se schimbă odată cu acestea.”

Aceste variații în percepția timpului – sau „ridurile temporale” – sunt normale, spun cercetătorii, și pot fi adaptative. Cercetările anterioare au explorat, de asemenea, originile lor, sugerând că gândurile și emoțiile pot distorsiona simțul nostru al timpului, făcând ca unele momente să pară că se extind sau se contractă.

Într-un studiu de anul trecut, de exemplu, Anderson și colegii săi au descoperit că plimbările cu trenul în realitate virtuală păreau să dureze mai mult pentru pasageri atunci când trenurile simulate erau mai aglomerate.

Dar multe studii anterioare s-au concentrat pe percepția unor intervale de timp relativ lungi, spune Anderson, și, prin urmare, tind să dezvăluie mai mult despre modul în care oamenii estimează timpul decât despre modul în care îl experimentează direct în momentul respectiv.

Pentru a face mai multă lumină asupra acestui din urmă aspect, noul studiu a căutat legături între percepția timpului și ritmurile corporale, cu accent pe fluctuațiile naturale ale ritmului cardiac. În timp ce cadența generală a unei inimi pare constantă, fiecare bătaie individuală poate fi ușor mai scurtă sau mai lungă decât cea anterioară.

Cercetările au arătat că bătăile inimii pot influența percepția noastră asupra stimulilor externi, iar inima a fost mult timp suspectată că ajută creierul să țină timpul.

Cercetătorii au recrutat 45 de studenți de la Cornell pentru a participa la studiu, toți cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, cu o acuitate auditivă normală și fără antecedente de boli de inimă.

Aceștia au folosit electrocardiografia (ECG) pentru a monitoriza activitatea inimii la o rezoluție de milisecunde, legând ECG-ul la un computer care ar fi redat scurte tonuri declanșate de bătăile inimii subiectului.

Fiecare ton a durat doar 80 până la 180 de milisecunde, iar după ce au auzit unul, subiecții au fost rugați să raporteze dacă li se pare că a durat mai mult sau mai puțin decât alte tonuri.

Cercetătorii spun că rezultatele arată că sunt în joc ridurile temporale. Subiecții au perceput tonurile ca fiind mai lungi atunci când tonurile au fost precedate de o bătaie mai scurtă a inimii și au raportat tonurile ca fiind mai scurte atunci când tonurile au urmat unei bătăi mai lungi a inimii:

„Bătăile inimii sunt un ritm pe care creierul nostru îl folosește pentru a ne da senzația trecerii timpului”, a explicat Anderson pentru science alert.com. „Iar acesta nu este liniar – se contractă și se extinde în mod constant”.

În timp ce inima poate exercita o influență puternică asupra percepției creierului asupra timpului, este o stradă cu două sensuri, notează cercetătorii. Auzirea unui ton a determinat subiecții să își concentreze atenția asupra sunetului, un „răspuns de orientare” care, la rândul său, le-a schimbat ritmul cardiac și le-a reajustat experiența timpului.

Perceperea incorectă a trecerii timpului poate părea un lucru rău și, uneori, chiar este. Dar, în timp ce pierderea noțiunii timpului poate duce la necazuri, ar putea exista, de asemenea, beneficii adaptative pentru tipul de riduri temporale identificate în acest studiu.

Inima pare să ajute creierul să lucreze mai eficient cu resurse limitate, adaugă cercetătorii, influențând modul în care acesta experimentează trecerea timpului la cele mai mici scări și operând la perioade de timp prea scurte pentru gânduri sau sentimente conștiente.

„Chiar și la aceste intervale de timp de la un moment la altul, simțul nostru al timpului fluctuează”, spune Anderson: „O influență pură a inimii, de la o bătaie la alta, ajută la crearea unui sentiment al timpului”.