Corpul nostru se schimbă în mod vizibil pe măsură ce îmbătrânim. Părul nostru încărunțește, pielea noastră se ridează și își pierde elasticitatea. Mai puțin evidente sunt schimbările care se petrec în creierul nostru.

La fel ca mușchii și articulațiile, anumite celule din creierul nostru se pot și ele rigidiza, după cum a demonstrat un studiu recent efectuat pe șoareci. Acesta este doar unul dintre multele moduri în care creierul nostru se schimbă pe măsură ce îmbătrânim – de la declinul memoriei și al capacităților cognitive, până la modificări microscopice ale celulelor și chimiei creierului.

Modificări cognitive

Procesul normal de îmbătrânire aduce schimbări subtile în ceea ce privește abilitățile cognitive. Angajarea de noi informații în memorie și reamintirea de nume și numere poate dura mai mult timp. Memoria autobiografică a evenimentelor de viață și cunoștințele acumulate despre fapte și informații învățate – ambele tipuri de memorie declarativă – scad odată cu vârsta, în timp ce amintirile procedurale, cum ar fi amintirea modului de a merge pe bicicletă sau de a lega un șiret, rămân în mare parte intacte, potrivit brainfacts.org.

Memoria de lucru – capacitatea de a reține o informație în minte, cum ar fi un număr de telefon, o parolă sau locația unei parcări – scade, de asemenea, odată cu vârsta. Unele studii sugerează că un declin lent începe încă de la vârsta de 30 de ani. Memoria de lucru depinde de procesarea rapidă a noilor informații, mai degrabă decât de cunoștințele stocate. Alte aspecte ale acestui tip de inteligență fluidă, cum ar fi viteza de procesare și rezolvarea problemelor, scad, de asemenea, odată cu vârsta.

Anumite aspecte ale atenției pot deveni mai dificile pe măsură ce creierul nostru îmbătrânește. Este posibil să ne fie mai greu să ne concentrăm asupra a ceea ce spun prietenii noștri atunci când ne aflăm într-un restaurant zgomotos. Capacitatea noastră de a ignora distragerile și de a ne concentra asupra unui anumit stimul se numește atenție selectivă. Împărțirea atenției noastre între două sarcini – cum ar fi să purtăm o conversație în timp ce conducem – devine, de asemenea, mai dificilă odată cu vârsta. Acest tip de atenție se numește atenție divizată.>

Dar nu totul este în declin după vârsta de 30 de ani. De fapt, anumite abilități cognitive se îmbunătățesc la vârsta mijlocie: Studiul Longitudinal Seattle, care a urmărit abilitățile cognitive a mii de adulți în ultimii 50 de ani, a arătat că oamenii au avut performanțe mai bune la testele de abilități verbale, raționament spațial, matematică și raționament abstract la vârsta mijlocie decât atunci când erau adulți tineri.

Contrar zicalei conform căreia nu poți învăța un câine bătrân trucuri noi, există tot mai multe dovezi că putem învăța și chiar învățăm pe tot parcursul vieții noastre. Neurologii au aflat că creierul nostru rămâne relativ „plastic” pe măsură ce îmbătrânim, ceea ce înseamnă că este capabil să redirecționeze conexiunile neuronale pentru a se adapta la noi provocări și sarcini.

Modificări structurale

Toate aceste modificări ale capacității cognitive reflectă schimbări în structura și chimia creierului. Pe măsură ce intrăm la mijlocul vieții, creierul nostru se schimbă în moduri subtile, dar măsurabile. Volumul general al creierului începe să se micșoreze atunci când avem 30 sau 40 de ani, rata de micșorare crescând în jurul vârstei de 60 de ani.

Dar, pierderea de volum nu este uniformă în tot creierul – unele zone se micșorează mai mult și mai repede decât alte zone. Cortexul prefrontal, cerebelul și hipocampul prezintă cele mai mari pierderi, care se înrăutățesc la vârste înaintate.

Cortexul nostru cerebral, stratul exterior încrețit al creierului care conține corpurile celulelor neuronale, se subțiază, de asemenea, pe măsură ce îmbătrânim. Subțierea corticală urmează un model similar cu pierderea de volum și este deosebit de pronunțată în lobii frontali și în părți ale lobilor temporali.

Zonele creierului care se confruntă cu cele mai dramatice schimbări odată cu vârsta sunt, de asemenea, printre ultimele care se maturizează în adolescență. Acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să propună o teorie a îmbătrânirii creierului de tipul „ultimul intrat, primul ieșit” – ultimele părți ale creierului care se dezvoltă sunt primele care se deteriorează. Studiile privind schimbările legate de vârstă ale materiei albe susțin această ipoteză. Primele dintre fibrele de lungă distanță ale creierului care se dezvoltă sunt fibrele de proiecție care conectează cortexul cu părțile inferioare ale creierului și măduva spinării. Fibrele care conectează zonele difuze din cadrul unei singure emisfere – numite fibre de asociere – sunt ultimele care ajung la maturitate și prezintă cele mai abrupte scăderi funcționale odată cu vârsta.
Modificări neuronale

Modificările la nivelul neuronilor individuali contribuie la micșorarea și subțierea corticală a creierului îmbătrânit. Neuronii se micșorează și își retrag dendritele, iar mielina grasă care înfășoară axonii se deteriorează. Numărul de conexiuni, sau sinapse, dintre celulele creierului scade, de asemenea, ceea ce poate afecta învățarea și memoria

Deși modificările sinaptice sunt selective și subtile, se crede că efectul lor asupra declinului cognitiv este mai mare decât efectele modificărilor structurale și chimice. În cortexul prefrontal și în hipocampus, oamenii de știință au observat modificări ale dendritelor, prelungirile ramificate ale celulelor nervoase care primesc semnale de la alți neuroni. Odată cu înaintarea în vârstă, dendritele se micșorează, ramurile lor devin mai puțin complexe și pierd spinii dendritici, micile protuberanțe care primesc semnale chimice.

Într-un studiu efectuat pe maimuțe rhesus, oamenii de știință au descoperit că procesul de îmbătrânire vizează o anumită clasă de spini numiți spini subțiri. Aceste protuberanțe mici și subțiri sunt, de asemenea, structuri extrem de plastice, care se extind și se retrag mult mai rapid decât clasa de spini mai mari, de tip „ciupercă”. Acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să speculeze că spinii subțiri ar putea fi implicați în memoria de lucru, care necesită un grad ridicat de plasticitate sinaptică. Pierderea spinilor dendritici subțiri ar putea afecta comunicarea neuronală și ar putea contribui la declinul cognitiv.

În cele din urmă, formarea de noi neuroni – un proces numit neurogeneză – scade, de asemenea, odată cu vârsta. Deși oamenii de știință au crezut cândva că neurogeneza se oprește după naștere, acum știm că două regiuni ale creierului continuă să adauge noi neuroni pe tot parcursul vieții: bulbii olfactivi și girusul dentat al hipocampusului. Dar juriul este încă în afara acestor descoperiri – într-un studiu din 2018, cercetătorii nu au reușit să găsească nicio dovadă de neuroni noi în creierele adulte. Aceștia au sugerat că neurogeneza este rară la adulți sau că se întâmplă într-un grad atât de mic încât este nedetectabilă. Și, chiar dacă noii neuroni apar mai târziu în viață, oamenii de știință nu știu dacă aceștia s-ar putea integra în rețelele cerebrale stabilite de mult timp sau dacă ar putea afecta cogniția. Cu toate acestea, studiile efectuate pe șoareci au descoperit că strategiile de stimulare a neurogenezei, cum ar fi exercițiile fizice regulate, pot îmbunătăți funcția cognitivă.

Modificări chimice

Pe măsură ce îmbătrânim, creierul nostru poate genera, de asemenea, mai puțini mesageri chimici. Mai multe studii au raportat că creierele mai în vârstă sintetizează mai puțină dopamină și există mai puțini receptori care să lege neurotransmițătorul. Un studiu a constatat că persoanele de 60 și 70 de ani cu tulburări cognitive ușoare aveau mai puțină serotonină în creier, iar cercetătorii s-au întrebat dacă manipularea nivelurilor de serotonină ar putea ajuta la prevenirea și tratarea pierderii memoriei.

Creierul nostru suferă o multitudine de modificări în timpul procesului de îmbătrânire. Cu toate acestea, oamenii de știință învață în fiecare zi cum adoptarea unui stil de viață sănătos poate întârzia sau minimiza consecințele negative ale acestor schimbări.