Descarcă GRATIS aplicația La Psihiatru pentru Android!

Oamenii cu ochi albaștri au un singur strămoș comun

Oamenii cu ochi albaștri au un singur strămoș comun

O nouă cercetare arată că oamenii cu ochi albaștri au un singur strămoș comun. O echipă de la Universitatea din Copenhaga a depistat o mutație genetică care a avut loc în urmă cu 6-10.000 de ani și care este cauza culorii ochilor tuturor oamenilor cu ochi albaștri care trăiesc astăzi pe planetă.

Ce este mutația genetică

„Inițial, toți aveam ochii căprui. Dar o mutație genetică care a afectat gena OCA2 din cromozomii noștri a dus la crearea unui „commutator”, care a „oprit” literalmente capacitatea de a produce ochi căprui”,  a declarat, pentru sciencedaily.com,  profesorul Hans Eiberg de la Departamentul de Medicină Celulară și Moleculară.

 Gena OCA2 codifică pentru așa-numită proteină P, care este implicată în producția de melanină, pigmentul care dă culoare părului, ochilor și pielii noastre. „Comutatorul”, care se află în gena adiacentă la OCA2, nu dezactivează însă gena în întregime, ci mai degrabă îi limitează acțiunea la reducerea producției de melanină în iris – „diluând” efectiv ochii căprui în albaștri. Prin urmare, efectul comutatorului asupra OCA2 este foarte specific. Dacă gena OCA2 ar fi fost complet distrusă sau dezactivată, ființele umane ar fi fost lipsite de melanină în păr, ochi sau culoarea pielii – o afecțiune cunoscută sub numele de albinism.

Variație genetică limitată

Variația culorii ochilor, de la maro la verde, poate fi explicată prin cantitatea de melanină din iris, dar persoanele cu ochi albaștri au doar un grad mic de variație în ceea ce privește cantitatea de melanină din ochi. „De aici putem concluziona că toți indivizii cu ochi albaștri sunt legați de același strămoș. Cu toții au moștenit același comutator exact în același loc din ADN-ul lor”,  spune profesorul Eiberg.  În schimb, indivizii cu ochi căprui au variații individuale considerabile în zona ADN-ului lor care controlează producția de melanină.

Profesorul Eiberg și echipa sa au examinat ADN-ul mitocondrial și au comparat culoarea ochilor persoanelor cu ochi albaștri din țări atât de diferite precum Iordania, Danemarca și Turcia. Descoperirile sale sunt cele mai recente dintr-un deceniu de cercetare genetică, care a început în 1996, când profesorul Eiberg a implicat pentru prima dată gena OCA2 ca fiind responsabilă pentru culoarea ochilor.

Natura ne amestecă genele

Transformarea ochilor căprui în albaștri nu reprezintă nici o mutație pozitivă, nici una negativă. Este una dintre multele mutații, cum ar fi culoarea părului, chelia, pistruii și petele, care nu măresc și nici nu reduc șansele de supraviețuire ale unui om. După cum spune profesorul Eiberg, „aceasta arată pur și simplu că natura amestecă în mod constant genomul uman, creând un cocktail genetic de cromozomi umani și încercând diferite modificări pe măsură ce face acest lucru”.

Stefan Predescu

Stefan Predescu

One thought on “Oamenii cu ochi albaștri au un singur strămoș comun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: