Motivul pentru care nu ne putem aminti întâmplări din prima copilărie

Motivul pentru care nu ne putem aminti întâmplări din prima copilărie

Cei mai mulți dintre noi nu avem amintiri din primii trei-patru ani de viață – de fapt, tindem să ne amintim foarte puțin din viața de dinainte de vârsta de 7 ani. Și atunci când încercăm să ne amintim cele mai vechi amintiri, este adesea neclar dacă acestea sunt reale sau sunt doar amintiri bazate pe fotografii sau povești spuse de alții.

Fenomenul, cunoscut sub numele de „amnezie din copilărie”, îi nedumerește pe psihologi de mai bine de un secol – și încă nu îl înțelegem pe deplin, se arată într-o amplă analiză realizată de CNN.

Conversația

La prima vedere, ar putea părea că motivul pentru care nu ne amintim că am fost bebeluși este că sugarii și copiii mici nu au o memorie complet dezvoltată. Dar bebelușii de doar șase luni pot forma atât amintiri pe termen scurt, care durează câteva minute, cât și amintiri pe termen lung, care durează săptămâni, dacă nu chiar luni.

Într-un studiu, copiii de șase luni care au învățat cum să apese o pârghie pentru a acționa un trenuleț de jucărie și-au amintit cum să efectueze această acțiune timp de două-trei săptămâni după ce au văzut ultima dată jucăria. Pe de altă parte, preșcolarii își pot aminti evenimente care datează de ani de zile. Totuși, este discutabil dacă amintirile pe termen lung la această vârstă fragedă sunt cu adevărat autobiografice, adică evenimente relevante pentru persoana lor care au avut loc într-un anumit moment și într-un anumit loc.

Hipocampul, responsabil pentru formarea amintirilor

Desigur, capacitățile de memorie la aceste vârste nu sunt asemănătoare cu cele ale adulților – ele continuă să se maturizeze până la adolescență, spun specialiștii. De fapt, schimbările de dezvoltare în procesele de bază ale memoriei au fost prezentate ca o explicație pentru amnezia din copilărie și este una dintre cele mai bune teorii pe care le avem până acum. Aceste procese de bază implică mai multe regiuni ale creierului și includ formarea, menținerea și apoi recuperarea ulterioară a memoriei.

Hipocampul, considerat a fi responsabil pentru formarea amintirilor, continuă să se dezvolte cel puțin până la vârsta de șapte ani. Știm că granița tipică pentru compensarea amneziei din copilărie – trei ani și jumătate – se schimbă odată cu vârsta. Copiii și adolescenții au amintiri mai timpurii decât adulții. Acest lucru sugerează că problema ar putea fi mai puțin legată de formarea amintirilor, cât de menținerea lor.

Amintirile preverbale se pierd dacă nu sunt transpuse în limbaj

Dar aceasta nu pare a fi întreaga poveste. Un alt factor despre care știm că joacă un rol este limba. De la vârsta de un an până la șase ani, copiii trec de la stadiul de vorbire cu un singur cuvânt la cel de vorbire fluentă în limba (limbile) lor maternă, astfel încât există schimbări majore în capacitatea lor verbală care se suprapun cu perioada de amnezie din copilărie. Aceasta include utilizarea timpului trecut, a cuvintelor legate de memorie, cum ar fi „a ține minte” și „a uita” și a pronumelor personale, un favorit fiind „al meu”.

Este adevărat, într-o anumită măsură, că abilitatea unui copil de a verbaliza un eveniment în momentul în care acesta s-a petrecut prezice cât de bine își amintește de el luni sau ani mai târziu. Un grup de cercetători a realizat această lucrare intervievând copii mici aduși la departamentele de accidente și urgențe pentru leziuni comune din copilărie. Copiii mai mari de 26 de luni, care au putut verbaliza despre eveniment la momentul respectiv, și-au amintit de acesta până la cinci ani mai târziu, în timp ce cei mai mici de 26 de luni, care nu au putut vorbi despre el, și-au amintit puțin sau chiar nimic. Acest lucru sugerează că amintirile preverbale se pierd dacă nu sunt transpuse în limbaj.

Efecte sociale și culturale. Motivul pentru care nu ne putem aminti întâmplări din prima copilărie

Cu toate acestea, majoritatea cercetărilor privind rolul limbajului se concentrează asupra unei forme particulare de exprimare, numită narațiune, și asupra funcției sale sociale. Atunci când părinții rememorează cu copiii foarte mici evenimente din trecut, îi învață implicit abilități narative – ce tipuri de evenimente sunt importante de reținut și cum să structureze vorbirea despre ele într-un mod pe care ceilalți să îl poată înțelege.

Spre deosebire de simpla relatare a informațiilor în scopuri factuale, rememorarea se învârte în jurul funcției sociale de a împărtăși experiențele cu ceilalți. În acest fel, poveștile de familie mențin accesibilitatea memoriei în timp și, de asemenea, sporesc coerența narațiunii, inclusiv cronologia evenimentelor, tematica și gradul de emoție al acestora. Poveștile mai coerente sunt mai bine reținute. Adulții maori au cele mai timpurii amintiri din copilărie (vârsta de 2,5 ani) dintre toate societățile studiate până în prezent, datorită stilului extrem de elaborat al părinților maori de a spune povești de familie.

Diferențele culturale în ceea ce privește stilul parental de rememorare a amintirilor

Rememorarea are funcții sociale diferite în diferite culturi, ceea ce contribuie la variațiile culturale în ceea ce privește cantitatea, calitatea și momentul apariției primelor amintiri autobiografice. Adulții din culturile care prețuiesc autonomia (America de Nord, Europa de Vest) tind să raporteze mai devreme și mai multe amintiri din copilărie decât adulții din culturile care prețuiesc relaționarea (Asia, Africa).

Acest lucru este prezis de diferențele culturale în ceea ce privește stilul parental de rememorare a amintirilor. În culturile care promovează concepte de sine mai autonome, amintirile părinților se concentrează mai mult pe experiențele individuale, preferințele și sentimentele copiilor și mai puțin pe relațiile cu ceilalți, pe rutinele sociale și pe standardele de comportament. De exemplu, un copil american și-ar putea aminti că a primit o steluță de aur la grădiniță, în timp ce un copil chinez și-ar putea aminti că a învățat un anumit cântec la grădiniță.

Legătura între dezvoltarea creierului și dezvoltarea memoriei

Deși există încă lucruri pe care nu le înțelegem despre amnezia infantilă, cercetătorii fac progrese. De exemplu, există mai multe studii prospective longitudinale care urmăresc persoanele din copilărie până în viitor. Acest lucru ajută la furnizarea unor relatări exacte ale evenimentelor, ceea ce este mai bine decât să le cerem retrospectiv adolescenților sau adulților să își amintească evenimente din trecut care nu sunt documentate. De asemenea, pe măsură ce neuroștiința progresează, vor exista, fără îndoială, mai multe studii care să facă legătura între dezvoltarea creierului și dezvoltarea memoriei. Acest lucru ar trebui să ne ajute să dezvoltăm și alte măsurători ale memoriei în afară de rapoartele verbale.

Între timp, este important să ne amintim că, chiar dacă nu ne putem aminti în mod explicit anumite evenimente specifice de când eram foarte tineri, acumularea lor lasă totuși urme de durată care ne influențează comportamentul. Primii câțiva ani de viață sunt, în mod paradoxal, ușor de uitat și totuși puternici în modelarea adulților care devenim.

Stefan Predescu

Stefan Predescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *