Anxietatea școlară, un subiect extrem de important pentru părinți. Liliana Luca, psiholog clinician

De ce sunt preocupați copiii când începe școala?  Societatea în care trăiesc și cresc copiii devine din ce în ce mai solicitantă. Din nefericire, nu toți pot face față acestor cerințe. În anii din urmă nu era o necesitate despărțirea de la vârste preșcolare a copiilor de cei care îi creșteau.

În zilele noastre, copiii merg la creșe și grădinițe de la vârste foarte mici și petrec acolo un număr mare de ore departe de cei apropiați, dar nu toți dintre ei sunt pregătiți pentru aceasta.

De asemenea, cerințele școlare au crescut. Există copii care încă de la primele clase ale ciclului primar de învățământ care petrec mult prea multe ore ( incluzând orele de seară) cu temele, fără să primească vreo indicație despre felul în care ar trebui să lucreze sau să se organizeze.

Această presiune, alături de alte greutăți specifice  precum dificultăți de învățare sau de adaptare în grup, pot fi curând urmate de plângeri  sau replici de tipulul: „Nu vreau să merg la școală!”

Lipsa înțelegerii și suportului din partea părinților față de greutățile întâmpinate de copil pot duce la dezvoltarea fobiei de școală și a anxietății.

Cum pot recunoaște părinții anxietea?

De obicei, copiii vorbesc despre fricile pe care le au la școală și vor asigurări de la părinți că vor rămâne cu ei la școală, sau  întreabă dacă e obligatoriu să meargă la școală zilnic.  Adeseori se plâng de dureri de burtă și de cap sau sunt neobișnuit de nervoși, au dificultăți de somn sau cer să doarmă cu părinții.

În alte cazuri poate apărea refuz școlar: refuză să intre în școală, sau dacă intră, plâng sau acuză dureri, iar învățătorul nu reușește să îi liniștească.

Acești copii încearcă să evite o situație care le provoacă frică. Ei se luptă cu această problemă zilnic.Nu este o problemă pe care o au într-o zi și în alta nu.

 Ce pot face părinții?

Este important ca aceștia să încerce să îi asculte pe copii, să le înțeleagă sentimentele fără să îi critice sau să le minimalizeze suferința, fără  să îi umilească sau să îi desconsidere.

Pentru a ușura procesul de adaptare a copilului, părinții ar putea discuta împreună cu acesta despre activitățile zilnice, despre rutina școlii, astfel încât să poată face lucrurile mai previzibile.

Unii copii pot fi pregătiți pentru a face față provocărilor școlii din punct de vedere cognitiv, dar emoțional să se simtă în nesiguranță cu ei înșiși față de adaptarea socială.

Comunicarea cu învățătorul și explicarea situației emoționale a copilului este, de asemenea, importantă. Cunoscând problema, dascălul îl va aborda diferit și îl va putea ajuta să se liniștească și să se simtă mai confortabil în clasă.

Atunci când copilul se plânge de simptome somatice, părinții se vor asigură că nu există o problemă medicală, apoi vor duce copilul la școală. Nu vor permite copilului să lipsească de la școală fără un motiv medical. Așa cum datoria părinților este să meargă la serviciu, pentru copil parte din datoria sa este școala.

Se explică copiilor că este firesc ca situațiile noi să provoace frică sau neliniște. Asta nu înseamnă însă că  nervozitatea o păstrăm și acasă sau că nu se pot simți bine.  Pot aminti copiilor situații similare pe care le au depășit cu succes, chiar dacă au părut grele intial.

De asemenea, este important ca părinții să se asigure, întrebând copilul și dăscălii, că nu a fost victima unui abuz emoțional- cauza frecventă a fricii de școală.

În ultimul rând, dar nu cel mai lipsit de importanță, este util  ca părinții să se întrebe dacă nu sunt ei sursa de neliniște pentru copil. Există părinți care nu vor să fie departe de copil pentru că el este suportul său.

De exemplu, copilul nu vrea să stea departe de mama, se îngrijorează pentru ea și crede că ea are nevoie de el.

Există și situații în care  părinții își consideră copiii excesiv de sensibili sau timizi și devin hiperprotectori, având ca rezultat lipsa independenței acestora. Cu cât copiii cresc și merg la școală, cu atât au nevoie să fie încurajați și lăudați spre a-și dobândi în pași mici abilitățile de autonomie personală.

Solicitările exagerate și așteptările nerealiste ale părinților pot fi o sursă de neliniște pentru copii.  Dacă le vor respecta nevoile specifice și ritmul diferit de învățat, dacă îi vor iubi, îi vor accepta și se vor mândri cu copiii lor pentru ceea ce sunt, cu siguranță  vor putea să îi ajute să dobândească încredere în forțele proprii spre a înfrunta, pentru început, provocările școlii și, mai târziu, provocările vieții.

Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iași, cu un master în Psihologie Clinică, Liliana Luca este psiholog clinician, psihoterapeut, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Are competenţă profesională în domeniul expertizei psihologice judiciare, a urmat cursuri de formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri postuniversitare de psihologie aplicată în justiţie și bioetică. A participat cu lucrări stiinţifice la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale de psihiatrie, psihoterapie şi dermatologie. Este implicată în proiectele