Prof. Mircea Beuran, despre consecințele mâncatului rapid și a mâinilor nespălate
Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran, șeful Secției Clinice Chirurgie II a Spitalului Floreasca, a atras atenția că mâncatul rapid înseamnă a „îngurgita foarte mult dintr-o dată şi a lăsa stomacul să lucreze foarte greu cu un volum de mâncare pe care nu poate să-l pregătească”. Medicul a precizat că starea aceasta, în care mâncarea stă foarte mult în cavitatea gastrică, stabileşte un anumit disconfort.
Reputatul chirurg a vorbit și despre cele mai frecvente afecţiuni digestive.
„Hipocrate spunea: Suntem ceea ce mâncăm. Ceea ce mâncăm în dinamica timpului, vedem că mâncarea noastră pe care ne-o dorim să fie cea mai bună, cea mai sănătoasă, cea care să ne întreţină energiile pentru activităţile pe care le desfăşurăm, vedem totuşi că am intrat în perioada anilor 2000-2020 într-o incidenţă a ratei mari a bolilor de tub digestive. De fapt, ar trebui ştiut că foarte, foarte multe boli intră prin această poartă, cavitatea bucală, iar bolile în tubul digestiv le-am putea cataloga: boli funcţionale ale tubului digestiv, boli cronice şi boli acute. Unele din aceste boli, fie funcţionale, fie cronice, datorită faptului că nu sunt îngrijite, nu sunt evaluate la timp sau nu sunt sancţionate corect, ajung în variante acute”, a afirmat Mircea Beuran.
Importanța spălării alimentelor şi a mâinilor înainte de masă
„Primul lucru este să avem mâinile curate. Mâinile curate înseamnă sănătate pentru tubul digestiv. Tot ceea ce mâncăm trebuie să fie pregătit, spălat, curăţat, întreţinut în aşa fel încât impactul cu o seamă de factori patogeni să nu ajungă în cavitatea bucală. Trebuie să avem grijă de cavitatea bucală, pentru că densitatea cea mai mare de germeni o găsim în cavitatea bucală. Este necesar să ştim să ne spălăm de data aceasta şi pe dinţi, să ne întreţinem cavitatea bucală, pentru că într-un procent foarte mare, cavitatea bucală este cea care dă disconfortul atât în timpul masticaţiei, cât şi a aerului pe care îl inspirăm şi îl expirăm şi vorbim de acea halenă neplăcută şi care ţine în procent majoritar de întreţinerea cavităţii bucale”, a explicat Prof. Mircea Beuran la Medika TV.
Medicul a explicat de ce nu este recomandat mâncatul rapid
„Grija aceasta nu face altceva decât să putem să facem ca enzimele şi tot ce se fabrică în cavitatea bucală, saliva şi cam un litru de saliva fabrică fiecare om pe 24 de ore, nu face altceva decât să te ajute să pregăteşti alimentele pe care le mesteci, le triturezi în aşa fel încât să înţelegem că nu mâncarea pe fugă este grija noastră, să mâncăm cât mai repede.
Să mâncăm cât mai repede înseamnă a îngurgita foarte mult dintr-o dată şi a lăsa stomacul să lucreze foarte greu, cu un volum de mâncare pe care nu poate să-l pregătească. Și starea aceasta de a sta mult în cavitatea gastrică stabileşte un anumit disconfort, un disconfort care poate să nu facă necesarul energetic, pentru că desfacerea aceasta în procesul de digestie nu face altceva decât să împartă şi să fie pregătit în tubul digestiv mediu, adică în intestinul subţire, elementele necesare, vitamine, săruri, proteine, lipide, glucide şi alte substanţe pe care le pregăteşte organismul şi care pot să intre în structura substanţelor antitoxice de care avem nevoie să ne epurăm în urma ingestiei”, a detaliat Prof. Mircea Beuran.