De ce facem lucruri despre care știm că ne fac rău

Atunci când acțiunile nu sunt în acord cu propriile convingeri, apare un conflict psihologic pe care creierul încearcă să îl rezolve. Specialiștii explică mecanismele din spatele acestui fenomen și rolul său în luarea deciziilor.

Este o experiență comună: o persoană știe că un anumit comportament nu îi face bine, dar îl repetă. Fumează, deși cunoaște riscurile, amână activitatea fizică, deși își dorește un stil de viață sănătos, sau găsește justificări pentru decizii care intră în conflict cu propriile valori.

Acest conflict interior poartă numele de disonanță cognitivă și reprezintă unul dintre cele mai studiate fenomene din psihologie. El apare atunci când există o nepotrivire între convingerile unei persoane și comportamentul pe care aceasta îl adoptă, spun specialiștii consultați de brainfacts.org.

Ce este disonanța cognitivă

Disonanța cognitivă descrie starea de tensiune psihologică sau de disconfort care apare atunci când o persoană acționează într-un mod incompatibil cu propriile convingeri, valori sau atitudini.

Pentru a reduce această stare neplăcută, oamenii încearcă, de cele mai multe ori, să găsească explicații care să le facă propriul comportament să pară justificat. În loc să schimbe imediat comportamentul, este adesea mai ușor să își modifice modul în care interpretează situația.

De exemplu, cineva care știe că alimentația sănătoasă este importantă poate justifica alegerea unui produs bogat în calorii spunând că „a avut o zi dificilă și merită această recompensă”. În mod similar, o persoană care evită activitatea fizică își poate spune că programul încărcat nu îi permite să facă mișcare, chiar dacă își dorește să fie mai activă.

Cum a fost descoperit fenomenul

Conceptul de disonanță cognitivă a fost formulat în anii 1950 de psihologul american Leon Festinger, unul dintre cei mai influenți cercetători din domeniul psihologiei sociale.

În cadrul unor experimente devenite clasice, Festinger a observat că oamenii tind să își schimbe evaluările și convingerile astfel încât acestea să fie în acord cu deciziile pe care le-au luat deja.

Un exemplu simplu este alegerea unui obiect dintre mai multe opțiuni asemănătoare. După ce fac o alegere, oamenii tind să considere că obiectul ales este mai valoros decât îl evaluaseră inițial, iar alternativele devin, retrospectiv, mai puțin atractive. Acest mecanism reduce conflictul interior și consolidează impresia că alegerea făcută a fost cea corectă.

Ce se întâmplă în creier

Studiile moderne de neuroimagistică au arătat că disonanța cognitivă este însoțită de modificări măsurabile ale activității cerebrale.

Una dintre regiunile implicate este cortexul cingular anterior, o zonă asociată cu detectarea conflictelor și a erorilor. Atunci când o persoană face ceva ce contrazice propriile convingeri, activitatea acestei regiuni crește, semnalând existența unui conflict intern.

Ulterior, este implicat și cortexul prefrontal, responsabil de procese precum planificarea, luarea deciziilor și reinterpretarea informațiilor. Această regiune contribuie la găsirea unor explicații care reduc tensiunea psihologică și permit persoanei să își justifice comportamentul.

Un exemplu frecvent analizat este cel al fumătorilor. O persoană care știe că fumatul este nociv poate resimți conflictul dintre informațiile pe care le cunoaște și comportamentul propriu. Pentru a diminua disconfortul, poate găsi justificări precum faptul că traversează o perioadă stresantă sau că va renunța la fumat în viitor.

Modelul bazat pe acțiune

Psihologii au propus ceea ce este cunoscut drept Modelul Disonanței Cognitive Bazat pe Acțiune, potrivit căruia scopul principal al creierului este reducerea conflictului intern pentru a permite continuarea acțiunii.

În experimente desfășurate pe această temă, participanții au fost împărțiți în grupuri care aveau niveluri diferite de justificare pentru alegerea unui comportament considerat greșit din punct de vedere moral.

Rezultatele au arătat diferențe în activitatea regiunilor frontale ale creierului, susținând ideea că atunci când justificările sunt insuficiente, conflictul intern este mai intens, iar creierul depune un efort mai mare pentru a-l reduce.

Disonanța cognitivă nu este întotdeauna un lucru negativ

Deși disonanța cognitivă poate conduce uneori la raționalizarea unor comportamente nesănătoase sau nepotrivite, fenomenul are și un rol adaptativ.

Disconfortul psihologic poate reprezenta un semnal că există o diferență între ceea ce o persoană consideră important și ceea ce face în realitate. În loc să fie ignorată, această stare poate deveni un factor de schimbare.

Atunci când este conștientizat, conflictul interior poate motiva adoptarea unor comportamente mai sănătoase, renunțarea la obiceiuri nocive sau luarea unor decizii mai apropiate de propriile valori.

Din perspectivă psihologică, scopul nu este eliminarea completă a disonanței cognitive, ci înțelegerea modului în care aceasta influențează deciziile și folosirea ei ca punct de plecare pentru schimbări benefice.