Semnele timpurii ale pierderii auzului

Modul în care unii oameni „ascultă” în mod natural cu ochii ar putea dezvălui semnele timpurii ale pierderii auzului, potrivit unei noi cercetări.

De obicei, atunci când un medic testează un pacient pentru probleme de auz, acesta îi testează urechile. Volumul la care pacienții percep pentru prima dată un ton pur se numește pragul auditiv, iar dacă acest prag este prea ridicat, ar putea indica necesitatea de a folosi aparate auditive.

Problema cu acest test, însă, este că el surprinde pierderea auzului unei persoane doar la aproximativ un deceniu sau două după ce apar primele semne.

Cercetătorii de la Universitatea din Toronto și de la Institutul de Cercetare Rotman din Canada au găsit o metodă mai bună. Urmărind cu atenție ochii participanților în timp ce aceștia ascultau un discurs, psihologul Eric Cui și neurologul cognitiv Björn Herrmann au identificat un semn revelator al dificultăților de auz. Cu cât o persoană se străduiește mai mult să audă, cu atât privirea sa este mai fixă.

Ochii și auzul

Studiile anterioare au arătat că ochii nu se mișcă la fel de mult atunci când oamenii se gândesc intens. De exemplu, atunci când cineva își testează memoria, mișcările ochilor au tendința de a se diminua, aproape ca și cum ar fixa un punct în spațiu.

Cui și Herrmann au demonstrat acum că acest lucru se aplică și ochilor ascultătorilor care depun un efort suplimentar pentru a auzi.

Studiul a implicat trei experimente, în care tineri adulți, care considerau că auzul lor este sănătos, au ascultat sunete la volume confortabile în timp ce bărbia lor se odihnea pe un pervaz în fața unui ecran de calculator. Pupilele și mișcările ochilor lor au fost înregistrate în timpul experimentelor.

Primul experiment a redat sunete de vorbire pentru 26 de participanți, intercalate cu bâlbâieli fără sens. După fiecare rundă de vorbire, participanții au fost supuși unui test rapid de înțelegere auditivă. În timpul înregistrării vorbirii umane, ecranul din fața participanților era fie gol, fie afișa un pătrat fix.

Cercetătorii au observat că mișcările ochilor au scăzut în cele mai dificile condiții de ascultare, iar o reducere a mișcărilor ochilor a fost asociată cu o mai bună înțelegere a discursului. În cel de-al doilea experiment, 22 de participanți au ascultat liste înregistrate de propoziții scurte în timp ce priveau un punct care se deplasa aleatoriu pe ecranul din fața lor.

A fost administrat din nou un test de înțelegere auditivă. Rezultatele arată din nou că mișcările ochilor scad atunci când vorbirea este mai greu de auzit și efortul de ascultare este mai mare. Experimentul final a fost realizat pe 23 de participanți, care au ascultat fiecare câte două povești de 10-11 minute din podcastul The Moth.

Pierderea auzului. Testul înțelegerii

Una dintre povești a fost încurcată, astfel încât scenele sale au fost spuse în afara ordinii. Cealaltă a fost spusă în ordine, dar a fost mascată de sunetul întrerupt al unui pălăvrăgeală umană. Acest sunet de întrerupere a variat în volum pentru a face ascultarea poveștii mai ușoară sau mai dificilă.

Pe ecranul din fața participanților erau afișate șaisprezece puncte care se mișcau la întâmplare în timpul poveștilor. A urmat apoi un test de înțelegere.

În timpul poveștii amestecate, ochii ascultătorilor se mișcau mai mult decât atunci când ascultau povestea intactă. Acest lucru este în concordanță cu ipoteza că indivizii nu investesc cognitiv în timp ce ascultă o poveste de neînțeles. Dar, deoarece povestea intactă a fost mascată de vorbirea umană – un fel de a încerca să audă o conversație într-un restaurant aglomerat – participanții au trebuit să depună un efort suplimentar pentru a auzi ce se spunea.

În scenariul mai ușor, în care zgomotul de fond era mai liniștit, ochii participanților s-au mișcat mai mult. Dar când sarcina a devenit mai dificilă, aceștia au rămas fixați. În toate cele trei experimente, dilatarea sau contracția pupilelor unui participant a spus prea puțin despre înțelegerea auditivă a acestuia. Mai mult, ceea ce era afișat pe ecranul din fața participanților a avut un impact redus asupra modului în care ochii lor se mișcau.

Mișcările ochilor

Constatările sugerează că mișcările ochilor pot deține indicii despre cât de mult încearcă o persoană să asculte. Ascultarea cu efort nu se datorează întotdeauna pierderii auzului, bineînțeles, dar ar putea fi unul dintre primele semne că o persoană are probleme.

„Dintr-o perspectivă clinică, următorii pași sunt cu siguranță să investigăm dacă mișcările ochilor indică, de asemenea, efortul de ascultare la adulții în vârstă, deoarece aceasta este populația pentru care noua noastră abordare ar putea fi cea mai utilă”, a declarat Herrmann pentru Medical Xpress: „Mai mult, plănuim să investigăm dacă mișcările oculare indică un efort redus de ascultare atunci când persoanele sunt tratate cu aparate auditive; deoarece acest lucru ar putea ajuta la evaluarea cât de mult beneficiază o persoană de pe urma prescripției de aparate auditive”.