Sindromul impostorului. Comportamentul la locul de muncă

Cunoscut și sub numele de fenomenul impostorului, impostorism, sindrom de fraudă sau experiența impostorului, sindromul impostorului este un tipar psihologic în care un individ își pune la îndoială abilitățile, talentele sau realizările și are o teamă persistentă interiorizată de a fi expus ca „impostor”.

Potrivit specialiștilor în psihiatrie,  în ciuda dovezilor externe ale competenței lor, cei care se confruntă cu acest fenomen rămân convinși că sunt impostori și nu merită tot ceea ce au realizat. Persoanele care suferă de acest sindrom își atribuie în mod incorect succesul norocului sau îl interpretează ca rezultat al înșelării altora în a crede că sunt mai inteligenți decât se percep ei înșiși.

Până acum, sindromul impostorului a fost considerat deosebit de frecvent în rândul femeilor cu rezultate bune în anumit domenii. Studii recente arată totuși că sindromul apare indiferent de sex, bărbații vorbind mai puțin deschis despre această afecțiune.

Aceasta poate fi o afecțiune mentală debilitantă, dar o nouă cercetare a găsit un unghi pozitiv.

Sindromul impostorului. Studii experimentale

Potrivit unor studii experimentale diferite realizate pe 3.603 angajați, se pare că persoanele cu sindromul impostorului au mai multe șanse de a fi buni jucători în echipă, cu abilități sociale puternice la locul de muncă.

Aceste atribute atractive sunt recunoscute și de șefi, arată cercetarea. Se pare că acel sentiment de inadecvare îi face pe oameni să se străduiască suplimentar cu colegii și clienții pe care îi au în jurul lor.

„Persoanele care au gânduri de impostură la locul de muncă devin mai orientate spre ceilalți, ca urmare a faptului că au aceste gânduri. Pe măsură ce devin mai orientați spre celălalt, sunt evaluați ca fiind mai eficienți din punct de vedere interpersonal „, a explicat, pentru sciencealert.com, psihologul comportamental Basima Tewfik de la MIT.

Totuși, acest plus în ceea ce privește abilitățile interpersonale nu vine în detrimentul productivității la birou, arată cercetarea. Într-un grup de angajați de la o firmă de investiții, cei care aveau mai multe gânduri de tip impostor au fost evaluați ca fiind mai eficienți și în interacțiunile cu colegii, fără niciun impact negativ asupra ritmului de lucru.

Sindromul impostorului. Această afecțiune poate scădea stima de sine a oamenilor

O altă parte a cercetării a implicat intervievarea stagiarilor dintr-un program de formare a medicilor. Cei care au declarat că au avut mai des gânduri similare cu sindromul impostorului au fost, de asemenea, cei care aveau tendința de a avea relații mai bune cu pacienții.

Evaluările pacienților pentru cei care simțeau în mod intern un fel de sindrom al impostorului i-au clasificat pe acești medici ca fiind mai empatici, mai buni la ascultare și mai buni la obținerea de informații de la pacienți.

Pe baza acestor rezultate, gândurile de impostor la locul de muncă par să ducă la mecanisme compensatorii, dar Tewfik nu vrea să minimalizeze daunele pe care sindromul impostorului le poate provoca sănătății mentale.

Noul studiu arată, de asemenea, că această afecțiune poate scădea stima de sine a oamenilor, așa că nu este ca și cum aceste sentimente de impostor ar trebui să fie brusc încurajate de manageri.

„Am găsit un rezultat net pozitiv, dar ar putea exista scenarii în care să nu găsești acest lucru. Dacă lucrezi undeva unde nu ai interacțiune interpersonală, ar putea fi destul de rău dacă ai gânduri de impostor”, spune Tewfik.

Gândurile legate de sindromul impostorului nu sunt neapărat un lucru permanent

Datele adunate de Tewfik sugerează, de asemenea, că gândurile legate de sindromul impostorului nu sunt neapărat un lucru permanent. Pe măsură ce oamenii devin mai stabiliți în orice poziție ar fi, pot deveni, în unele cazuri, mai puțin preocupați de faptul că vor fi „descoperiți”.

Sindromul impostorului a fost identificat pentru prima dată în 1978, de către psihologii Pauline Clance și Suzanne Imes. Încă de la început, s-a observat că cei care aveau acest sentiment de „falsitate intelectuală” prezentau, de asemenea, un nivel ridicat de abilități sociale.

În noul studiu, Tewfik sugerează că este posibil ca natura a ceea ce contează drept gânduri de impostor legate de locul de muncă să trebuiască să fie reconsiderată. Sunt planificate studii suplimentare, care să analizeze modul în care sindromul impostorului ar putea avea legătură cu alte domenii de lucru, inclusiv creativitatea și proactivitatea.

„Ceea ce nu vreau ca oamenii să înțeleagă este ideea că, deoarece persoanele cu gânduri de impostor sunt mai eficiente din punct de vedere interpersonal, nu este o problem”, spune Tewfik.