Psiholog Magdalina Ioachim. Stând – activ în casă

Psiholog Magdalina Ioachim. Stând – activ în casă

În această perioadă de stat acasă, stat în casă, generat de cauzele invizibile ale opririi abrupte a trenului, în care toți de pe glob călătoream, m-am întors cu gândul la ceea ce m-a determinat să scriu o carte în anul 2018 (GPF. Ghidul pensionarului fericit) dedicată pensionarilor,pensionabililor și celor care trăiesc în preajma acestora.

Era dorința mea să-i sprijin să scape de teama că vor trăi în izolare, vor fi marginalizați, vor fi uitați, vor fi considerați inutili,etc.

Am activat capacitatea mea empatică, dezvoltată pe traseul trăirii unor experiențe personale, profesionale și al tangenței cu experiențele altora și am sugerat tehnici care pe mine sau pe alții i-au ajutat să-și mențină echilibrul, entuziasmul și demnitatea în contexte asemănătoare.

Observ că unele proceduri pot fi de folos nu doar pentru pensionari, în această perioadă în care , parcă toți am hotărât să experimentăm aceeași situație –distanțarea socială ,căutând cele mai adecvate soluții pentru a suporta schimbările prezente și pe cele care urmează.

Chiar dacă pentru fiecare dintre noi apar elemente de particularitate (unii stau singuri, alții cu familia, unii sunt mai antrenați, alții mai puțin, unii acceptă mai ușor ieșirea din obișnuit alții mai greu, etc.) elementul comun este scopul: depășirea acestei situații cu minime consecințe negative, păstrându-ne echilibrul, încrederea, demnitatea, optimismul.

Așadar, este important să ne centrăm pe libertatea pe care o avem în contextul unor limitări. Dacă vom fi mai atenți, vom observa că în această situație avem și multe permisiuni ( să scriem,să dansăm, să desenăm, să pictăm,să gătim, să ne rugăm,să observăm , să ne jucăm, să reflectăm, să privim, să auzim, etc.). Acum, noi ne putem organiza timpul personal integrând limitările pentru a face așteptarea acceptabilă, agreabilă sau chiar plăcută , rămânând activi , folosind resurse poate uitate, fiind creativi în prefigurarea unui nou stil de viață.

Dacă vrem să dăm sens sintagmei „totul va fi bine” (foarte des folosită ) să conștientizăm faptul că fiecare este parte a acestui tot și de aceea este necesar să facem ceea ce e bun pentru noi, dar și pentru ceilalți, să dăm dovadă de iubire de sine și față de ceilalți.

Magdalina Ioachim, psiholog principal domeniul educațional și vocațional, master in specializarea Politici publice si administrație publică, formator.

Competențe în domeniile: consiliere educațională și vocațională, educație pentru sănătate, mentorat, intervenţie pentru grupuri sociale defavorizate, comunicare, managementul reurselor umane, creativitate, evaluare proiecte educaționale.

Stefan Predescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *