Cum percepem culorile și de ce nu vedem toate nuanțele la fel

Mulți oameni cred că știu exact ce este culoarea. E roșul semaforului, galbenul intens al mașinii din față sau verdele vegetației de pe marginea drumului.

Dar, din punct de vedere științific, culoarea nu este un atribut fix al unui obiect. Nimeni nu percepe exact aceeași culoare ca altcineva, deoarece culoarea este o experiență perceptuală, creată de creier.

Ea rezultă din interacțiunea dintre material, lumină și mintea umană. Modul în care un material absorbe și reflectă lumina influențează ce ajunge la ochii noștri, iar creierul procesează aceste informații, transformându-le în experiența vizuală a culorii.

Cum ne influențează mediul percepția culorii

Forma obiectelor și contextul în care le vedem joacă un rol esențial în modul în care percepem culorile. Dacă ți s-a întâmplat vreodată să alegi o nuanță de vopsea care părea perfectă în magazin, dar s-a schimbat complet pe peretele casei tale, ai experimentat această iluzie cromatică.

Această idee că culoarea este o experiență a fost demonstrată într-un studiu realizat de Universitatea California, Berkeley, unde cercetătorii au folosit lasere pentru a manipula retina participanților, determinându-i să vadă o nouă culoare, un albastru-verde numit olo.

Descoperirea unei culori „pure”

Pentru a crea olo, cercetătorii au folosit lasere pentru a activa selectiv celulele fotoreceptoare din retina ochilor numite conuri M, care detectează lungimile de undă verzi.

În mod normal, percepem culorile cu ajutorul trei tipuri de conuri din retină:

– S – detectează albastrul

– M – detectează verdele

– L – detectează roșul

Fiecare om are variații subtile în numărul și sensibilitatea acestor conuri, ceea ce înseamnă că nu există două persoane care văd culorile exact la fel.

În condiții normale, lumina reflectată de obiecte stimulează simultan mai multe conuri, iar conurile M și L percep lungimi de undă suprapuse în proporție de 85%. Aceasta înseamnă că nu putem vedea culoarea „pură” în mod natural.

Prin activarea exclusivă a conurilor M, cercetătorii din Berkeley au creat olo, o culoare care nu depinde de context sau de material. Olo va arăta la fel pentru toți oamenii.

Creierul joacă un rol cheie în percepția culorii

Această descoperire nu este singurul exemplu care demonstrează rolul creierului în percepția culorii.

– Daltonismul roșu-verde (deuteranomalia) apare atunci când conurile M și L se suprapun excesiv, afectând capacitatea de a distinge culorile, fără a influența claritatea sau luminozitatea.

– Limba pe care o vorbim poate influența modul în care discriminăm nuanțele, deoarece diferite limbi clasifică și denumesc culorile în mod distinct.

Aceste aspecte subliniază diferența dintre proprietățile fizice ale culorii și modul în care creierul o procesează.

De ce nu putem obține o „culoare pură” în artă

Diferența dintre experiența subiectivă a culorii și producerea ei fizică înseamnă că artiștii nu pot crea o vopsea cu o culoare perfect pură.

Artistul britanic Stuart Semple a susținut recent că a reprodus culoarea olo într-o formă de vopsea, pe care a numit-o yolo. Însă, atunci când oamenii privesc această vopsea, conurile M și L sunt activate simultan, ceea ce înseamnă că nu poate fi o culoare pură.

Semple a creat și Black 3.0, o vopsea ultra-neagră care absorbe aproape toată lumina, folosind pigmenți speciali și un binder mat, eliminând reflexiile. În loc să ofere un negru pur, această vopsea elimină total percepția culorii, oferind experiența universală a negrului absolut.

Artiștii au înțeles percepția culorii înaintea științei

Artiștii au înțeles de mult că culoarea este o experiență perceptivă.

Modernistul Mark Rothko era extrem de atent la modul în care lucrările sale erau expuse. Insista ca picturile sale să fie atârnate jos, cu cât mai puțin alb vizibil și în luminozitate redusă.

Astfel, Rothko modela percepția culorilor, controlând luminozitatea, contrastul și mediul pentru a influența experiența privitorului. La fel ca oamenii de știință de la Berkeley, Rothko a recunoscut că culoarea este interacțiunea dintre material, lumină și observator.

Viitorul culorii

Dacă artiștii știu că culoarea „pură” nu poate fi obținută prin pigmenți, de ce atât de mulți încearcă să patenteze cel mai negru negru, cel mai albastru albastru sau cel mai roz roz?

Cercetătorul Austin Roorda de la Berkeley a descris senzația de „wow” pe care a avut-o când a văzut culoarea olo pentru prima dată.

În viitor, oamenii de știință ar putea cartografia fotoreceptorii și zonele creierului care procesează culoarea, permițând transmiterea directă a unor experiențe vizuale precise către creier.

Este esențial să înțelegem că culoarea nu este doar un stimul senzorial, ci și ceva care influențează emoțiile, memoria și modul în care ne conectăm la lume.

Artiști precum Rothko, Van Gogh și Kandinsky au intuit acest lucru cu mult înainte ca neuroștiința să înceapă să descopere mecanismele creierului legate de percepția culorilor. Sursa: medicalxpress.com