Ce anume determină cât de flexibili suntem

Flexibilitatea unei persoane este determinată de mai mulți factori, inclusiv de structura articulațiilor, de lungimea fibrelor musculare și de suplețea țesuturilor conjunctive.

Flexibilitatea este importantă pentru mișcările de zi cu zi, de la aplecarea pentru a vă încălța, la întoarcerea capului și chiar mersul la etaj. Fără o flexibilitate adecvată, aceste mișcări devin mult mai dificil de executat. Între timp, sportivii, cum ar fi dansatorii de balet și gimnaștii, își împing flexibilitatea la limită pentru a avea acces la o gamă mai extremă de mișcări.

Având în vedere că oamenii prezintă grade diferite de flexibilitate, acest lucru ridică o întrebare: Ce factori determină cât de flexibil ești?

Flexibilitatea este o proprietate intrinsecă a țesuturilor corporale care determină amplitudinea de mișcare care poate fi obținută fără leziuni la o articulație sau la un grup de articulații. Aceasta este o definiție elaborată de kinesiologii de la Universitatea Dalhousie și prezentată la cea de-a 13-a Conferință internațională privind biomecanica în sport. Aceștia notează că, dincolo de mușchi și de țesutul conjunctiv, un factor cheie care determină flexibilitatea este modul în care se potrivesc toate structurile scheletice ale unei persoane.

„Diferențele individuale în ceea ce privește flexibilitatea ta înnăscută pot fi destul de mari, genetica având un efect important”, a declarat, pentru livescience.com, Stephen Dunn, fizioterapeut și cofondator al Core Therapy and Pilates din Austin Westlake Hills, Texas: „Flexibilitatea ta este influențată de o varietate de trăsături moștenite genetic, inclusiv de structura articulațiilor tale, de lungimea fibrelor musculare și de suplețea țesuturilor conjunctive”.

Pierdem în mod natural o parte din flexibilitate odată cu vârsta, a spus Dunn: „Această scădere este provocată de alterări ale tendoanelor și ligamentelor care alcătuiesc țesuturile conjunctive, care își pierd elasticitatea pe măsură ce îmbătrânim”. Tendoanele leagă oasele unei articulații de mușchii care o manipulează, în timp ce ligamentele înconjoară și susțin acea articulație, limitând modurile în care aceasta se poate mișca.

„Colagenul și elastina sunt două proteine care sunt esențiale pentru a păstra elasticitatea și flexibilitatea țesuturilor noastre conjunctive”, a spus Dunn: „Formarea colagenului scade odată cu vârsta, iar colagenul existent se rigidizează și devine fragil.”

Alte modificări articulare legate de vârstă pot avea un impact asupra flexibilității, „cum ar fi uzura cartilajului și sarcopenia sau pierderea musculară legată de vârstă”, a adăugat Dunn. Acesta este motivul pentru care tinerii sunt, în general, mai flexibili decât adulții în vârstă.

Alți factori, inclusiv sexul, afectează, de asemenea, flexibilitatea. Hormonul sexual feminin estrogenul crește cantitatea de colagen din țesutul conjunctiv, ceea ce face, în general, ca tendoanele și ligamentele femeilor să fie mai elastice și mai flexibile decât cele ale bărbaților, potrivit unui studiu din 2019 publicat în revista Revista Paulista de Pediatrie. Tulburările de hipermobilitate, care au de obicei o cauză genetică și alterează țesuturile conjunctive, afectează, de asemenea, flexibilitatea, în sensul că persoanele cu aceste afecțiuni prezintă o gamă excesivă de mișcare a articulațiilor.

Cum îmbunătățește stretchingul flexibilitatea

Bineînțeles, pe lângă biologia fiecăruia, activitatea fizică are, de asemenea, un mare impact asupra flexibilității. Un stil de viață sedentar poate duce la rigiditate și la o gamă redusă de mișcare, a spus Dunn.

Flexibilitatea poate fi îmbunătățită prin schimbări în activitatea fizică – de exemplu, prin adoptarea unei rutine consistente de întindere. Colegiul American de Medicină Sportivă recomandă angajarea într-un anumit tip de întindere cel puțin două-trei zile pe săptămână sau, de preferință, zilnic.

Pe termen scurt, adică în timpul unei întinderi și la scurt timp după aceea, întinderea lungește unitatea mușchi-tendon atașată la o articulație și ajută la contracararea rigidității care ar fi putut apărea în urma șederii într-o poziție statică. Pe termen mai lung, de ordinul săptămânilor, se consideră că întinderea regulată îmbunătățește amplitudinea mișcărilor prin creșterea nivelului de toleranță la întindere, potrivit unui comentariu publicat în International Journal of Sports Physical Therapy (IJSPT).

Cunoscută și sub numele de teoria senzorială pentru creșterea extensibilității musculare, această idee sugerează că extensibilitatea crescută sau întinderea mușchilor observată imediat după o sesiune de întindere sau după câteva săptămâni de întindere regulată se datorează exclusiv schimbărilor de senzație.

Un mușchi se contractă atunci când este întins pentru prima dată, deoarece fusurile musculare, senzori care detectează schimbările în lungimea mușchiului, trimit semnale către măduva spinării, care apoi comunică înapoi la mușchi, a spus Dunn. Acest lucru se datorează reflexului de întindere, o apărare involuntară împotriva întinderii excesive și a potențialelor leziuni musculare.

Totuși, prin întinderi repetate, „sistemul nostru neuronal se aclimatizează la stimulul de întindere”, a explicat el, permițând articulației să se deplaseze într-o gamă mai mare de mișcări înainte ca reflexul de întindere să se activeze. Acestea fiind spuse, oamenii prezintă diferențe în ceea ce privește cât de mult își pot ajusta toleranța la întindere folosind aceleași întinderi.

Comentariul IJSPT spune că toate tipurile de întindere pot crește flexibilitatea. Acest lucru include trei tipuri diferite de întindere: Întinderea statică implică întinderea unui mușchi până la limita sa și menținerea acestei poziții în nemișcare. Întinderea dinamică necesită o mișcare activă în timp ce se extinde o articulație prin toată gama sa de mișcare. Și, în sfârșit, întinderea pre-contracțională presupune contractarea mușchiului care se întinde sau a antagonistului său (cel care se opune acțiunii sale) înainte de întindere.

Există, de asemenea, dovezi că contracțiile excentrice – în timpul cărora un mușchi se contractă pe măsură ce este alungit, cum ar fi în timpul coborârii unui curl de biceps – pot ajuta la creșterea flexibilității. Exercițiile cu impact redus, cum ar fi yoga și pilates, angajează, de asemenea, aceste moduri diferite de întindere și, astfel, îmbunătățesc amplitudinea de mișcare a cuiva.