Ce se întâmplă în creier după prea multă muncă grea

O zi lungă la birou vă poate lăsa fără energie și vă poate face să vă simțiți copleșit de dorința de a privi la televizor și de a mânca ceva la pachet. Dar ați stat jos toată ziua. Atunci de ce vă simțiți la fel de obosit ca prietenii dvs. care au joburi fizice?

Luptându-vă cu lista de sarcini esențiale vă simțiți din ce în ce mai epuizant, pe măsură ce ceasul se scurge spre ora de acasă. Și mai rău este să te lovești de un coleg la ieșire care „vrea doar un minut”.

Ar putea părea evident că este mai probabil să luați decizii impulsive la sfârșitul unei zile lungi, dar oamenii se străduiesc adesea să le ia oricum.

Un studiu recent care a scanat creierul oamenilor în diferite momente ale zilei de lucru a constatat că sarcinile foarte solicitante, care necesită o concentrare intensă și constantă, pot duce la acumularea unei substanțe chimice potențial toxice numită glutamat.

Folosit în mod normal pentru a trimite semnale de la celulele nervoase, glutamatul, în cantități mari, modifică performanța unei regiuni cerebrale implicate în planificarea și luarea deciziilor, cortexul prefrontal lateral (lPFC).

Știința a demonstrat în repetate rânduri că oboseala mentală are efecte reale. Există numeroase studii care arată că deciziile judecătorești pot depinde de cât de obosit este judecătorul.

De exemplu, după o zi lungă în instanță, judecătorii sunt mai predispuși să refuze eliberarea condiționată (care este considerată opțiunea mai sigură). Studiile arată că este mai probabil ca medicii să prescrie antibiotice inutile la sfârșitul unei ședințe clinice obositoare.

Noul studiu, realizat de Institutul Creierului din Paris (ICM), a investigat dacă funcțiile cognitive, cum ar fi concentrarea, memoria, multitasking-ul și rezolvarea de probleme, pot cauza oboseala lPFC, care influențează deciziile pe care le luăm atunci când bifăm lucruri de pe listă.

Costul de oportunitate

Creierul este centrul de comandă al corpului, reglând circulația, respirația, funcția motorie și sistemul nervos. Creierul coordonează aceste activități în detrimentul unui consum uriaș de energie.

Celulele nervoase descompun substanțele nutritive pentru a elibera energie (metabolism). Dar acest proces acumulează molecule de subprodus cunoscute sub numele de metaboliți. Glutamatul este un tip de metabolit. Creierul elimină acest deșeu chimic toxic în timpul somnului.

Autorii studiului de la Paris au vrut să vadă dacă sarcinile cognitive prelungite epuizează rezervele de nutrienți ale creierului. Ei au testat, de asemenea, dacă acest tip de solicitare de concentrare ridicată acumulează o concentrație mai mare de substanțe toxice în lPFC decât în alte părți ale creierului.

În acest caz, autorii au comparat lPFC cu cortexul vizual primar, care primește și procesează informațiile vizuale.

Pentru a-și testa ipoteza, autorii și-au împărțit cei 40 de participanți în două grupuri. Ambele grupuri au stat într-un birou în fața unui computer timp de șase ore și jumătate. Un grup a trebuit să îndeplinească sarcini dificile care au solicitat memoria de lucru și atenția constantă.

De exemplu, literele erau afișate pe ecranul unui computer la fiecare 1,6 secunde, iar participanții trebuiau să le sorteze în vocale și consoane sau, în funcție de culoarea literei, în majuscule sau minuscule. Al doilea grup a efectuat sarcini similare, dar mult mai simple. Ambele grupuri au reușit să obțină o rată medie de răspuns corect de 80 la sută.

Oamenii de știință au folosit spectroscopia prin rezonanță magnetică (MRS) pentru a scana creierul participanților și a măsura nivelurile de metaboliți. Autorii au făcut măsurători la începutul, la mijlocul și la sfârșitul zilei.

Ei au găsit markeri de oboseală, cum ar fi o concentrație crescută de glutamat, dar numai în grupul cu solicitare ridicată. Acumularea de substanțe chimice toxice a fost observată doar în cortexul prefrontal lateral [lPFC]) și nu și în cortexul vizual primar.

După sarcinile cognitive cu solicitare ridicată și scăzută, cele două grupuri au avut teste de decizie. Acestea au inclus alegeri cu privire la disponibilitatea lor de a depune efort fizic (dacă să meargă pe bicicletă la diferite intensități), efort cognitiv (dacă să efectueze versiuni mai grele sau mai ușoare ale sarcinilor de control cognitiv) și răbdare (cât timp erau dispuși să aștepte pentru a primi o recompensă mai mare).

Recompensele au variat între 0,10 și 50 de euro (aproximativ 10 cenți americani și 50 de dolari). Termenele de primire a recompensei au variat de la numerar imediat după experiment sau transfer bancar după un an.

Regândirea zilei de lucru

Autorii au descoperit că grupul cu cerințe ridicate, care avea un nivel ridicat de metaboliți în lPFC, a preferat alegerile care erau mai puțin solicitante. Pupilele acestor participanți erau mai puțin dilatate (pupilele dilatate sugerează excitare) și au avut nevoie de mai puțin timp pentru a lua decizii, ceea ce indică faptul că au experimentat această parte a experimentului ca fiind puțin solicitantă.

Așadar, studiul de la Paris ridică, de asemenea, întrebări cu privire la faptul că ziua de lucru este structurată în cel mai bun format.

Conform rezultatelor studiului, ar trebui să împărțim sarcinile de control cognitiv cu solicitare ridicată, care necesită memorie de lucru și atenție constantă, și să ținem cont de faptul că performanța se resimte la sfârșitul zilei. Unele profesii ar putea avea nevoie de o structurare foarte diferită având în vedere aceste rezultate.

În timpul turei lor, controlorii de trafic aerian ghidează aeronavele doar până la două ore, urmate de o pauză de o jumătate de oră. Dar și șoferii de autobuz, medicii și piloții ar beneficia de pauze regulate și obligatorii.

Creierul nostru are multe zone diferite care sunt active în timpul diferitelor sarcini, cum ar fi vorbitul, auzul și planificarea. Așadar, nu toate deciziile noastre pot fi explicate prin concluziile studiului de la Paris.

”Luând în considerare interacțiunile la nivelul întregului organism, un studiu din 2006 din SUA a sugerat că informațiile noi pot fi procesate cel mai bine într-o stare de foame. Dar foamea face mai dificilă stocarea informațiilor nou învățate. Sațietatea înseamnă că sunt disponibili combustibili pentru a construi circuite neuronale pentru a stoca memoria pe termen lung.

Deciziile privind o terță parte, de exemplu un judecător care dă un verdict asupra unui acuzat, pot fi mai bune într-o stare de sațietate, în timp ce sarcinile care implică funcții motorii fine, cum ar fi o intervenție chirurgicală, pot fi compromise. Acest lucru se datorează faptului că, după o masă, interesul propriu de supraviețuire este diminuat, deoarece nu trebuie să căutăm hrană.

Acest lucru ne permite să ne judecăm mai obiectiv mediul înconjurător. Dar sațietatea este un moment în care organismul trebuie să se odihnească pentru a procesa alimentele, motiv pentru care abilitățile motorii fine complexe nu sunt la cel mai bun nivel în această stare.

Data viitoare când va trebui să luați o decizie dificilă la sfârșitul unei zile lungi, fiți conștienți că veți fi înclinați spre acțiuni cu efort redus și recompense pe termen scurt.

Dacă este posibil, ar trebui să vă gândiți să dormiți”, spun autorii studiului.