Nervul vag servește ca o autostradă a corpului, transportând informații între creier și organele interne și controlând funcțiile corpului în perioadele de odihnă și relaxare. Acest nerv de mari dimensiuni își are originea în creier și se ramifică în mai multe direcții spre gât și trunchi, unde este responsabil pentru acțiuni precum transportarea informațiilor senzoriale de la pielea urechii, controlul mușchilor pe care îi folosiți pentru a înghiți și a vorbi și influențarea sistemului imunitar.

Vagusul este al zecelea dintre cei 12 nervi cranieni care se extind direct din creier. Deși ne referim la nervul vag ca fiind singular, acesta este de fapt o pereche de nervi care ies din partea stângă și din partea dreaptă a porțiunii medulla oblongata a trunchiului cerebral. Nervul își ia numele de la cuvântul latin pentru rătăcire, potrivit Merriam-Webster, ceea ce este potrivit, deoarece nervul vag este cel mai mare și cel mai larg ramificat nerv cranian.

Prin ramificarea în tot corpul, nervul vag asigură controlul primar pentru diviziunea parasimpatică a sistemului nervos: contrapunctul de odihnă și digerare la răspunsul de luptă sau de fugă al sistemului nervos simpatic. Atunci când organismul nu este supus stresului, nervul vag trimite comenzi care încetinesc ritmul cardiac și respirator și cresc digestia. În perioadele de stres, controlul trece la sistemul simpatic, care produce efectul opus.

De asemenea, nervul vag transmite semnale senzoriale de la organele interne înapoi la creier, permițând creierului să urmărească acțiunile organelor.

Axa creier-intestin

Diviziuni mari ale nervului vag se extind până la sistemul digestiv. Aproximativ 10% până la 20% din celulele nervului vag care se conectează cu sistemul digestiv trimit comenzi de la creier pentru a controla mușchii care deplasează alimentele prin intestin, potrivit manualului „Nerves and Nerve Injuries Volume 1”.Mișcarea acestor mușchi este apoi controlată de un sistem nervos separat încorporat în pereții sistemului digestiv.

Restul de 80% până la 90% dintre neuroni transportă informații senzoriale de la stomac și intestine către creier. Această linie de comunicare între creier și tractul gastrointestinal se numește axa creier-intestin și ține creierul informat cu privire la starea contracției musculare, viteza de trecere a alimentelor prin intestin și senzația de foame sau de sațietate. Un studiu din 2017 publicat în Journal of Internal Medicine a constatat că nervul vag este atât de strâns legat de sistemul digestiv încât stimularea nervului poate ameliora sindromul colonului iritabil.

În ultimele decenii, mulți cercetători au descoperit că această axă creier-intestin are un alt corespondent – bacteriile care trăiesc în interiorul intestinelor. Acest microbiom comunică cu creierul prin intermediul nervului vag, afectând nu doar consumul de alimente, ci și starea de spirit și răspunsul la inflamații, potrivit unei analize din 2014 publicată în revista Advances in Experimental Medicine and Biology. O mare parte din cercetările existente implică experimente cu șoareci și șobolani, mai degrabă decât cu oameni. Cu toate acestea, rezultatele sunt izbitoare și arată că schimbările în microbiom pot provoca modificări în creier.

Stimularea nervului vagus ca tratament medical

Stimularea nervului vag s-a dovedit a fi eficientă în tratarea cazurilor de epilepsie care nu răspund la medicație. Chirurgii plasează un electrod în jurul ramurii drepte a nervului vag în gât, cu o baterie implantată sub claviculă. Electrodul oferă o stimulare regulată a nervului, ceea ce diminuează sau, în cazuri rare, previne activitatea excesivă a creierului care provoacă crizele, potrivit Epilepsy Foundation. Europa a aprobat un stimulator al nervului vag care nu necesită implantare chirurgicală, potrivit Clinicii Mayo.

Cercetările au arătat, de asemenea, că stimularea nervului vag ar putea fi eficientă pentru tratarea afecțiunilor psihiatrice care nu răspund la medicamente. FDA a aprobat stimularea nervului vag pentru depresia rezistentă la tratament și pentru durerile de cap în lanț. Un studiu din 2008 publicat în revista Brain Stimulation a constatat că stimularea nervului vag a dus la o ameliorare a simptomelor pacienților cu tulburări de anxietate rezistente la tratament, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de panică și tulburarea de stres posttraumatic.

Mai recent, cercetătorii au investigat rolul nervului vag în tratarea tulburărilor inflamatorii cronice, cum ar fi sepsisul, leziunile pulmonare, artrita reumatoidă (AR) și diabetul, potrivit unei analize din 2018 în Journal of Inflammation Research. Deoarece nervul vag influențează sistemul imunitar, deteriorarea nervului poate avea un rol în afecțiunile autoimune și în alte afecțiuni.

Afectarea nervului vag

Oamenii de știință știu de mult timp că afecțiunile cronice, cum ar fi alcoolismul și diabetul, pot deteriora nervii, inclusiv nervul vag. În cazul în care nervul vag este afectat, pot apărea greață, balonare, diaree și gastropareză. Din nefericire, neuropatia diabetică nu poate fi inversată, potrivit Clinicii Mayo, iar neuropatia alcoolică poate duce, de asemenea, la deteriorarea permanentă a nervilor, potrivit Healthline.

În cazul în care nervul vag se deteriorează în urma unei traume fizice sau a creșterii unei tumori, acesta poate provoca simptome digestive sau răgușeală, paralizia corzilor vocale și încetinirea ritmului cardiac. Au existat mai multe cazuri de persoane ale căror leziuni ale nervului vag au fost suficient de mici încât nervul a putut să se regenereze după îndepărtarea unei tumori, inclusiv un caz din 2011 detaliat în revista Neurology.

Nervul vag și leșinul

Atunci când cineva leșină din cauza expunerii la căldură, a statului în picioare pentru o perioadă lungă de timp sau a unui lucru surprinzător, cum ar fi vederea sângelui, nervul vag este parțial de vină.

Această apariție, numită sincopă vasovagală, are loc atunci când diviziunea simpatică dilată vasele de sânge de la nivelul picioarelor, iar nervul vag reacționează exagerat, provocând o scădere semnificativă și imediată a ritmului cardiac, potrivit Cedars Sinai. Sângele se acumulează în picioare, tensiunea arterială scade și, fără un flux sanguin suficient către creier, persoana își pierde momentan cunoștința. Cu excepția cazului în care o persoană leșină frecvent, sincopa vasovagală nu necesită tratament.