Sentimentul de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani a crescut de patru ori. Raport

Sentimentul de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani a crescut de patru ori. Raport

Unul din patru cetăţeni ai UE a raportat că se simte izolat în primele luni ale pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, prezentat luni.

Raportul conţine cele mai recente dovezi ştiinţifice privind singurătatea şi izolarea socială în UE şi analizează studiul realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, care arată că sentimentele de singurătate s-au dublat în rândul tuturor grupelor de vârstă în primele luni ale pandemiei.

Prevalenţa singurătăţii a crescut brusc în primele luni de la izbucnirea epidemiei de COVID-19. În timp ce în 2016 aproximativ 12% dintre cetăţenii UE au indicat că se simt singuri mai mult de jumătate din timp, această pondere a crescut la 25% în primele luni de la apariţia COVID-19. Alte emoţii negative cum ar fi sentimentul de încordare sau de descurajare au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce emoţiile pozitive, cum ar fi sentimentul de veselie, calm, vioiciune sau odihnă au evoluat în direcţia opusă.

Sentimentul de singurătate în rândul tinerilor

Potrivit raportului, s-a înregistrat o creştere de patru ori a sentimentului de singurătate în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, comparativ cu 2016.

Cifrele specifice fiecărei ţări arată că în perioada aprilie – iulie 2020 singurătatea a crescut cu peste 15 puncte procentuale în Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Polonia, Portugalia şi Suedia.

Singurătatea în România

În schimb, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, România şi Spania au înregistrat o creştere a singurătăţii cu mai puţin de 10 puncte procentuale în aceeaşi perioadă de timp.

Raportul constituie primul pas al unei colaborări mai ample între Parlamentul European şi Comisie. Proiectul va include o nouă colectare de date la nivelul UE privind sentimentul de singurătate, care urmează să se desfăşoare în 2022, precum şi crearea unei platforme web pentru monitorizarea singurătăţii de-a lungul timpului şi în întreaga Europă.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: