farmec.ro - Livrăm frumusețe!
Dicționar medical

Durerea abdominală. Când trebuie să mergem la medic

Durerea abdominala este acea durere sau disconfort care apare la nivelul abdomenului. Abdomenul este acea parte a corpului ce se gaseste intre torace si pelvis. Alti termeni folositi pentru a descrie abdomenul sunt stomac, burta. Fiecare persoana experimenteaza durerea abdominala din cand in cand.

Durerile abdominale (dureri de burta sau crampele abdominale) sunt un simptom comun, cu o durata scurta sau intermediara, si, de cele mai multe ori, sunt provocate de afectiuni care nu pun viata in pericol. Insa, in anumite situatii, pot semnala afectiuni care necesita interventie imediata (de ex. apendicita care poate avea ca si complicatie peritonita).

Din punct de vedere clinic, este o durerea care se resimte intre coaste si regiunea genitala. Durerea abdominala isi poate avea originea in structurile si organele situate in cavitatea abdominala (pancreas, stomac, intestin subtire si gros, colecist, vase de sange, uter, anexe, vezica urinara) sau poate fi vorba de durere de perete abdominal.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Tipuri de dureri abdominale

Durerea abdominala poate fi incadrata in doua tipuri: durerea continua si durerea colicativa (durerea de tipul unei colici).

libris.ro

Durerea continua –  care poate  varia in intensitate, poate fi mai mica sau mai mare, poate aparea sau disparea la intervale mai scurte sau mai mari si  poate fi influentata de tranzitul digestiv sau urinar.

Durerea de tipul unei colici – durere abdominala cu caracter spasmodic si care are doua componente: una continua care da o senzatie de disconfort abdominal, de intensitate mica si o durere de intensitate mare, ce se suprapune peste prima si este sporadica.

Din punct de vedere cronologic durerea abdominala poate fi acuta (instalata de cateva zile), cronica (cu debut cu cel putin 6 luni in urma) si subacuta (cu durata cuprinsa intre o saptamana si 6 luni).

Cauzele durerilor abdominale

Cauzele durerilor abdominale pot fi multiple si pot semnala anumite afectiuni. Cele mai intalnite cauze sunt:

Constipatia;

Diareea;

Indigestia;

Gastroenterita (boala infectioasa care determina iritarea si inflamarea mucoasei stomacale si/sau a tractului intestinal, determinata in principal de virusuri, bacterii, paraziti);

Refluxul acid (continutul acid al stomacului ajunge la mucoasa esofagului);

Varsaturile;

Stresul;

Bolile care afecteaza sistemul digestiv si care pot cauza dureri abdominale;

Boala de reflux gastro esofagian (apare cand sfincterul esofagian inferior nu se inchide corespunzator, iar continutul gastric reflueaza in esofag);

Sindromul de intestin iritabil;

Crampele menstruale;

Chisturile ovariene;

Intoleranta la lactoza;

Boala celiatica;

Ulcerul peptic (leziune care apare la nivelul mucoasei gastrice si a portiunii superioare a intestinului subtire);

Boala inflamatorie pelvina (infectie a tractului genital superior la femei, care afecteaza uterul, trompele uterine si ovarele);

Apendicita;

Colica biliara;

Colica/litiaza renala;

Diverticulita acuta;

Ocluzie intestinala;

Pancreatita acuta;

Ulcerul gastro-duodenal;

Sindrom de colon iritabil;

Contractii in cazul femeilor insarcinate;

Diagnosticul si tratamentul durerilor abdominale

Durerile abdominale pot fi diagnosticate printr-o anamneza efectuata de medic, examinare corporala si o serie de investigatii. Anamneza se efectueaza incepand cu palparea diferitelor zone ale stomacului, abdomenului, pentru a depista eventualele organe (marite de volum) umflate sau alte probleme care pot fi simtite prin apasare.

In functie de concluziile anamnezei, medicul va sti ce teste au prioritate. Radiografiile si ecografiile sunt utilizate de obicei pentru a vizualiza organele si tesuturile in detaliu. Aceste teste pot sa detecteze eventualele tumori, fracturi sau inflamatii ale organelor din abdomen.

Teste si investigatii utilizate in diagnosticarea durerilor abdominale:

colonoscopia – (o analiza imagistica a colonului si a intestinelor);

endoscopia – (o analiza care poate detecta inflamarea si neregulile din esofag si din stomac);

radiografii speciale care folosesc substante de contrast pentru a depista eventualele ulceratii, inflamatii, blocaje si alte anormalitati prezente in stomac. Pot fi ecografii, CT sau RMN.

Medicul poate sa dispuna si efectuarea unor teste de sange, urina si scaun, pentru a verifica  daca se evidentiaza existenta  unor bacterii, virusi sau paraziti periculosi pentru organism.

Tratamentul durerii abdominale depinde de cauza care a determinat durerea. Imediat ce cauza a fost identificata medicul va prescrie un tratament pentru eliminarea cauzei care a produs durerea. Acesta poate consta in:

administrarea de medicamente pentru ameliorarea durerii si reducerea inflamatiilor. In cazul  infectiilor abdominale bacteriene se prescriu antibiotice.

Modificarea regimului alimentar in cazul in care durerile abdominale sunt cauzate de intolerante, de ex. cea la lactoza.

Interventie chirurgicala – daca durerea abdominala este cauzata de anumite afectiuni in care se impune interventia chirurgicala (de exemplu hernia, apendicita).

Preventia durerilor abdominale

In general nu toate tipurile de crampe pot fi prevenite, pentru ca unele sunt cauzate de organe sau afectiuni medicale asupra carora nu putem avea control.

Cu toate astea, poti reduce riscul aparitiei crampelor abdominale  daca urmezi urmatoarele recomandari:

Urmeaza o dieta sanatoasa – consuma alimente usoare (branzeturi slabe, paine prajita, orez fiert etc) pana la disparitia simptomelor sau a crampelor. Daca durerile sunt insotite de varsaturi, nu manca nimic in urmatoarele ore.

Fa exercitii fizice regulate, acestea te ajuta sa previi durerile abdominale.

Nu incerca exercitii fizice abdominale in cazul in care ai crampe musculare abdominale. Aceste pot agrava durerile daca sunt efectuate in timpul prezentei durerilor abdominale.

Mananca regulat si alimentele sa fie servite in portii mici.

Renunta la mancarurile condimentate, daca observi ca acestea iti provoaca disconfort.

Bea apa cat mai des – si renunta, in acelasi timp la bauturi complexe, carbogazoase sau care contin cafeina.

Consuma alcool in cantitati cat mai mici.

Daca suferi de o boala intestinala cum ar fi Boala lui Crohn, urmeaza dieta pe care ti-a stabilit-o medicul tau gastroenterolog. De asemenea, daca te intinzi in pat la scurt timp dupa ce ai mancat, s-ar putea sa ai de-a face cu crampe stomacale. O idee buna este sa astepti cel putin doua ore dupa masa, inainte sa te asezi in pat.

Este foarte important sa fii atent la semnele organismului si sa observi ce obiceiuri alimentare nu iti fac bine si astfel, sa eviti pe viitor aceste alimente.

Cand ne adresam medicului specialist

Durerea abdominala poate avea o semnificatie benigna sau poate semnala o boala serioasa, asa ca este important sa stim cand trebuie sa ne prezentam la medicul de specialitate pentru evaluare. Durerile abdominale pot fi un semnal de alarma pentru anumite afectiuni, afectiuni care pot fi diagnosticate si tratate la timp. Astfel puteti preveni complicatii ale unor boli, boli care netratate, va pot pune viata in pericol.

Daca te ingrijoreaza durerea abdominala, mergi la medic. Medicul specialist va prescrie un tratament si va face recomandari pentru a elimina cauza durerilor abdominale.

Daca va identificati in una din situatiile de mai jos este bine sa va adresati medicului specialist.

⚠ Cand apare o durere abdominala intensa, persistenta, sensibilitate in partea inferioara, superioara sau mijlocie a abdomenului;

⚠ Cand apare o formatiune, umflatura abdominala;

⚠ Exista rigiditate abdominala (abdomen “de lemn” sau contractura abdominala) mai ales la palpare;

⚠ Se instaleaza febra;

⚠ Cand apar varsaturi;

⚠ Prezenta sangelui in scaun sau urina;

Sursa: medlife.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *