Cel mai bun ulei de măsline. Recomandările specialistului

Cel mai bun ulei de măsline. Recomandările specialistului

Uleiul de măsline este un ulei vegetal folosit în principal în domeniul culinar, care se extrage din fructele recoltate ale măslinului (Olea europaea). Este cea mai bogată sursă de grăsimi mononesaturate.


Utilizările sale sunt variate, fiind folosit la gătit, în cosmetice, medicamente și săpunuri, iar în trecut ca și ulei de lampă. Este folosit în toată lumea, dar este în majoritatea cazurilor asociat cu țările mediteraneene, în care producerea sa este o tradiție veche. Este considerat un aliment benefic pentru sănătate, deoarece energizează cordul și reduce colesterolul.

În vremurile străvechi, atleții il foloseau pentru a-și masa mușchii și a le conferi astfel mai multă elasticitate, iar femeile din vechea Romă îl foloseau ca tratament cosmetic pentru menținerea unui aspect tânăr și sănătos al pielii.
Uleiul de măsline se găsește în toate magazinele alimentare, însă specialiștii recomandă un anumit sortiment.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că cel mai bun este uleiul de măsline extravirgin presat la rece.
„Azi văd din ce în ce mai puțin pe etichetele uleiului extra virgin sintagma presat la rece. De cele mai multe ori putem citi că este obținut exclusiv prin metode mecanice. Prin metode mecanice nu se folosesc solvenți de extracție, dar materia primă, măslinele, e încălzită la temperaturi peste 40 grade.

Dacă temperaturile ajung la 70 de grade se distrug enzimele, care sunt extrem de prețioase. Se distrug antioxidanți, vitamine și alți factori esențiali. De aceea e foarte importantă sintagma presat la rece. Legislația italiană prevede în mod expres acest lucru. De asemenea, contează și aciditatea, care trebuie să fie undeva la 0,8”, a explicat Dr. Gheorghe Mencinicopschi la Medika TV.

Stefan Predescu

Stefan Predescu

2 thoughts on “Cel mai bun ulei de măsline. Recomandările specialistului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *