Psih. Drd. Liliana Luca. Putem face din prezent o poveste frumoasă
Căutăm soluții. Uneori, soluțiile sunt în fața noastră, dar suntem prea preocupați de detalii, argumente sau explicații ca să le putem vedea. În jurul nostru există oameni care sunt modele de urmat prin natura lor, prin resursele pe care le au şi cu care îşi modelează abilități de relaționare şi abordare a impasurilor vieții.
Există atâtea metafore şi sens în interacţiunile umane. Există poveşti. Viața fiecăruia dintre noi este o poveste. Ne amintim, unii dintre noi fermecați, de poveştile din copilărie. „A fost odată ca niciodată…”
Poveștile au eroi şi au şi o pildă. Dacă le ascultăm, dacă rezonăm, dacă ne inspiră să reconfigurăm ceva din viața noastră sau le ignorăm, noi alegem. Există în poveşti tragedie, durere şi provocare, dar şi izbândă, succes şi determinare, în funcţie de capacitatea spirituală a fiecăruia dintre noi.
Zilele trecute a fost Sf. Gheorghe, „purtătorul de biruință”, ales, vreau să cred că nu întâmplător, protectorul Armatei române şi ocrotitor al unui număr impresionant de țări. Ne putem aminti cu siguranță măcar o poveste care ne-a impresionat, fie ascultată, fie citită sau trăită de noi. Care este povestea noastră preferată? Putem face din prezent o poveste frumoasă. Viața continuă, poveştile rămân şi după ce plecăm.
Liliana Luca, Psiholog Drd, Psihoterapeut
Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iași, cu un master în Psihologie Clinică, doctorand la Facultatea de Medicină și Farmacie- Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Liliana Luca este psiholog clinician, psihoterapeut, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Are competenţă profesională în domeniul expertizei psihologice judiciare, a urmat cursuri de formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri postuniversitare de psihologie aplicată în justiţie și bioetică. A participat cu lucrări stiinţifice la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale de psihiatrie, psihoterapie şi dermatologie.
