Sistem portabil de scanare a creierului

Un nou sistem portabil de scanare a creierului, ce poate fi utilizat la fel ca o cască de bicicletă, va facilita efectuarea unor astfel de investigaţii medicale în cazul copiilor.

Sistemul permite mişcările naturale în timpul scanării cerebrale şi a fost utilizat în premieră într-un studiu la care au participat copii. Acesta este un pas important pentru îmbunătăţirea înţelegerii modului în care se dezvoltă creierul în timpul copilăriei, au explicat oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Nottingham.

Tehnologiile de scanare a creierului furnizează informaţii esenţiale despre activitatea cerebrală, însă majoritatea dispozitivelor existente în prezent sunt optimizate pentru adulţi. Pe lângă diferenţa de mărime a capului, copiii au de asemenea tendinţa de a se mişca mai mult decât adulţii în timpul procedurii, ceea ce afectează în mod negativ calitatea scanării.

Într-un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications, cercetătorii au demonstrat modul în care au îmbunătăţit magnetoencefalografia (MEG), o tehnică de imagistică neurală funcţională, cu ajutorul unui nou model de cască, portabilă şi adaptabilă.

Cercetătorii au notat că acest sistem de scanare portabil poate ajuta la studierea dezvoltării creierului sănătos, dar şi la analizarea tulburărilor de dezvoltare neurologică, a autismului şi a epilepsiei.

Copiii care au participat la studiu au purtat casca acasă sau chiar în timp ce se deplasau cu bicicleta, ceea ce le-a redus anxietatea.

„Bazele cogniţiei umane sunt stabilite în primele decenii de viaţă, însă au existat întotdeauna modalităţi limitate de a le studia din cauza restricţiilor în ceea ce priveşte tehnologia de scanare a creierului. O problemă specială a fost întotdeauna mişcarea şi faptul că scanerele de dimensiuni mari, fixe, tradiţionale, au necesitat întotdeauna ca pacienţii să rămână complet nemişcaţi. Nu numai că acest lucru nu reuşeşte să ofere o imagine exactă a funcţionării creierului într-un mediu natural, dar presupune totodată restricţii severe asupra persoanelor care pot fi scanate, copiii reprezentând cea mai mare provocare”, a explicat Ryan Hill, conducător al studiului.

Profesor Matthew Brookes, din cadrul aceleiaşi universităţi, a declarat că acest studiu este un pas extrem de important pentru ca MEG să poată fi utilizată într-un cadru clinic, demonstrând potenţial real de utilizare în cazul copiilor: „Provocarea este acum aceea de a merge mai departe, de a realiza perfecţiona modelul sistemul şi procesul de fabricare, pentru a ieşi din laborator şi a ajunge un produs comercial”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *