Prof. Univ. Dr. Aurel Nechita: „Indiferent cu ce funcţii aş fi investit, nu aş renunţa pentru nimic în lume la medicină”

Conferință. Fondatorul Facultății de Medicină și Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați, Prof. Univ. Dr. Aurel Nechita este, ca și la edițiile precedente, președintele de onoare al Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019”.

shop.libertatea.ro

Șef Secție Clinică Pediatrie II la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galați, specialist în cardiologie pediatrică, diabet și nutriție pediatrică, reputatul medic a contribuit, prin activitatea sa, la decernarea premiului „Excelenţă în Sănătate şi Asistenţă Socială” municipiului Galați, în noiembrie anul trecut.

„Indiferent cu ce funcţii aş fi investit, nu aş renunţa pentru nimic în lume la medicină. Cât despre facultate, sunt părintele ei”, spunea Dr. Nechita într-un interviu.

 Bănățean din Lugoj, s-a mutat cu familia în orașul de pe malul Dunării pe când avea 13 ani. După absolvirea celui mai cunoscut liceu de matematică-fizică din Galați, urmează cursurile Universității de Medicină și Farmacie Iași, specializarea Pediatrie, obținând diploma cu nota 10, în anul 1975. După terminarea facultății, activează trei ani la UMF Iași – Institutul de Igienă și Sănătate Publică, ca medic intern, un an în sanatoriul de Reumatologie Copii de la Mircești, jud. Iași, șase ani la UMF Timișoara ca asistent universitar, după care, din 1984, se stabilește la Galați ca medic specialist la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

În 1986, urmează studii postuniversitare la UMF București și obține și specializarea în cardiologie, iar în 1999, după absolvirea cursurilor postuniversitare la UMF Timișoara, obține și specializarea în diabetologie. În 1992, obține o specializare în management sanitar, la Paris, specializare pe care o realizează și la București, în 2004. A fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și deputat, în două mandate.

Este profesor la  Facultatea de Medicină și Farmacie Galați, dar și profesor asociat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Profesor doctor în medicină din 2005, Aurel Nechita a publicat sute de articole, studii de specialitate, în țară și în străinătate, pe lângă faptul că a participat la scrierea a zeci de cărți de medicină. A fost decorat de Patriarhia Română, este cetățean de onoare al Galațiului, a primit titlul de Doctor Honoris Causa și Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Comandor.

elefant.ro

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019”

Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.

Înscrieri: http://actaria.ro/conferinte/conferinta-europeana-de-psihiatrie-si-sanatate-mintala-galatia-2019/

Taxa de participare

În perioada 1 februarie-25 aprilie, vor fi reduceri (early registration):
• Medici rezidenți – 200 RON
• Asistenți medicali – 100 RON
• Medici specialiști/primari 400 RON
• Psihologi 100 RON
• Farmaciști 100 RON

După 26 aprilie:

  • Medici rezidenți 300 RON
    • Asistenți medicali 200 RON
    • Medici specialiști/primari 500 RON
    • Psihologi 200 RON
    • Farmaciști 200 RON

Înscrierile se pot face și în timpul conferinței
Studenții pot participa gratis

Toate informațiile legate de acest eveniment le găsiți pe:
http://actaria.ro/
https://lapsihiatru.ro/
https://www.facebook.com/a.ciubara/
https://www.facebook.com/European-Conference-of-Psychiatry…/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *