Emil von Behring,primul laureat al Premiului Nobel pentru Medicină

Anul acesta, decernarea Premiilor Nobel începe la 1 octombrie, la Stockholm, cu anunţarea laureatului sau laureaților la secțiunea Medicină. Primul Premiu Nobel pentru Medicină i-a fost acordat lui Emil von Behring, în 1901, pentru munca asupra terapiei cu ser, care a deschis un nou drum în ştiinţa medicală şi a ajutat la salvarea a sute de mii de vieţi.


Specialist în bacteriologie, Emil von Behring (15 martie 1854 – 31 martie 1917)  şi-a dorit iniţial să studieze teologia, dar a abandonat această cale, deoarece nu avea resursele financiare necesare.

Bursa care i-a fost oferită de Academia de Medicină Militară, în 1874, i-a dat posibilitatea de a face studii superioare, fiind insă constrăns să profeseze în cadrul armatei timp de mulţi ani după absolvire. În această perioadă, Emil von Behring a început să studieze diferite cazuri de boli infecţioase şi efecte ale iodoformului (o susbstanţă pe bază de iod, folosită ca dezinfectant) asupra microbilor ce generau aceste maladii. Şi-a publicat primul studiu în acest domeniu în 1890.

Continuând cercetările, omul de ştiinţă de origine germană a creat primul ser împotriva difteriei, pe principiul iodoformului care nu putea ucide microbii, dar îi neutraliza. Însă acesta nu era foarte eficient. Durata efectului serului era mult prea scurtă, deoarece conţinutul antitoxinelor avea o concentraţie mult prea slabă. Aşa că Behring, încrezător în capacităţile de apărare ale corpului, a căutat să determine organismul să îşi creeze propria imunitate, producănd anticorpi în cazul difteriei şi, în 1901, a făcut primul experiment injectând serul pe care îl dezvoltase timp de 10 ani cu o cantitate de bacterie difterică cu virulenţă redusă.

Behring a obţinut numeroase titluri onorifice: întâi profesor de microbiologie la Halle, apoi ofiţer al Legiunii de Onoare Franceze. În 1903 i s-a oferit titlul de Excelenţă în Consiliul de Coroană. S-a căsătorit la vârsta de 46 de ani cu fiica directorului Clinicii Medicale Universitare din Berlin, Elsa Spinola, cu care a avut şase fii.

Von Behring a rămas în istorie prin descoperirea vaccinului antidifteric, cercetare care i-a adus de altfel şi Nobelul inaugural pentru Medicină, în 1901. Anii petrecuţi în laborator, studiind toxina difterică, l-au condus şi la descoperirea, împreună cu japonezul Shibasaburo Kitasato, a serului folosit în tratamentul tetanosului. Cercetătorul a efectuat studii şi asupra tuberculozei, încercând să găsească un remediu, după eşecul lui Robert Koch din 1893. Curând a realizat că un simplu ser nu poate vindeca maladia, aşa că s-a concentrat asupra prevenirii bolii şi a studiului mecanismului de transmitere a virusului.

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat, ulterior, pentru o serie de descoperiri realizate în domeniul imunologiei, diagnosticelor şi dezvoltării medicamentelor, omenirea continuând să lupte împotriva bolilor şi a morţii.

De-a lungul timpului, printre câştigătorii Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină se numără:

Ivan Pavlov (1904, pentru fiziologia digestiei şi crearea unei ştiinţe a reflexelor condiţionate);

Robert Koch (1905, pentru investigaţiile şi descoperirile privind tuberculoza);

Theodor Kocher (1909, pentru munca sa în fiziologia, patologia şi chirurgia glandei tiroide);

Alexis Carrel (1912, pentru munca în sutura vasculară şi transplantarea vaselor de sânge şi a organelor);

Karl Landsteiner (1930, pentru descoperirea grupelor de sânge umane);

Sir Henry Hallett Dale şi Otto Loewi (1936, pentru descoperirile legate de transmisiile chimice ale impulsurilor nervoase);

Sir Alexander Fleming, Ernst Boris Chain, Sir Howard Walter Florey (1945, pentru descoperirea penicilinei şi a efectului curativ al acesteia în diverse boli infecţioase);

Selman Abraham Waksman (1952, pentru descoperirea streptomicinei, primul antibiotic împotriva tuberculozei);

Albert Claude, Christian de Duve, George E. Palade (1974, pentru descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei );

 

 

Robin Warren şi Barry Marshal (2005, pentru investigaţii care au dovedit că ulcerele de stomac au o origine bacteriană şi că pot fi tratate în consecinţă cu antibiotice);

Andrew Z. Fire şi Craig C. Mello (2006, pentru activitatea lor în domeniul controlării fluxului de informaţii genetice);

Mario Capecchi, Olivier Smithies şi Martin Evans (2007, pentru lucrările lor în privinţa celulelor stem);

Françoise Barré-Sinoussi şi Luc Montagnier (2008, pentru descoperirea virusului imunodeficienţei umane);

Elizabeth Blackburn, Carol Greider şi Jack Szostak (2009, pentru studiul lor asupra enzimei telomerază).

Câştigătorul din 2010 al Premiului Nobel pentru medicină a fost cercetătorul britanic Robert G. Edwards, 85 de ani, pentru cercetările sale în domeniul fertilităţii şi al fecundării in vitro, descoperire care a ajutat milioane de cupluri infertile să aibă urmaşi.

Cercetătorii Bruce Beutler, Jules Hoffmann şi Ralph Steinman au câştigat Premiul Nobel pentru Medicină în 2011, pentru munca lor de cercetare asupra sistemului imunitar uman.

Premiul Nobel pentru Medicină în 2012 a revenit japonezului Shinya Yamanaka şi britanicului John Gurdon „pentru că au descoperit modul în care celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”.

În 2013, doi americani, James Rothman şi Randy Shekman, şi germanul Thomas Sudhof au fost distinşi cu acest premiu pentru „descoperirile lor în domeniul sistemului care reglează traficul intracelular, un sistem major de transport din celulele noastre”.

Laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină din 2014 – americanul John O’Keefe şi cuplul norvegian May-Britt Moser şi Edvard I. Moser – s-au dedicat studierii creierului, ceea ce le-a permis să descopere „’GPS-ul intern” care face posibilă orientarea în spaţiu.

În 2015, laureaţii au fost William C. Campbell şi Satoshi Omura pentru descoperirea unei noi terapii împotriva infecţiei provocate de nematode (viermi cilindrici), alături de Youyou Tu, pentru descoperirea unei noi terapii împotriva malariei.

În 2016, omul de ştiinţă nipon Yoshinori Ohsumi a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină „pentru descoperirile sale legate de mecanismele de autofagie”.

Oamenii de ştiinţă americani Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2017 pentru studiul lor privind mecanismele moleculare care controlează ritmul circadian (www.nobelprizemedicine.org)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *