Actualitate

Timpul liber din vacanţă. Liliana Luca, psiholog clinician

Liliana Luca, psiholog clinician, psihoterapeut

La sfârşitul fiecărui an şcolar apare preocuparea, adeseori exagerată, legată de vacanţa mare: ce facem cu copiii până începe şcoala, „au atâta timp liber şi o să se plictisească”. Problematizarea aceasta este mai mare la părinţi decât la copii.

stickerebucuresti.ro

Începe o întreagă procedură de găsire a unor activităţi care să îi ţină ocupaţi. Părinţii programează riguros activităţile copiilor, de multe ori fără să îi întrebe ce le place şi ce şi-ar dori de fapt. Programarea aceasta poate însă să încetinească dezvoltarea firească a pesonalităţii copilului pentru că îl îndepărtează cumva în a descoperi ceea ce îl interesează cu adevărat.

Uneori noi putem induce, prin atitudinea noastră, ideea că dacă nu este şcoală, copiii nu au ce face. E posibil ca noi să transmitem  ideea de neputinţă.

libris.ro

Pe vremuti, vacanţa mare nu era o problemă pentru părinţi

Este adevărat poate că pe noi nu ne-a învaţat nimeni să ne relaxăm. Generaţia noastră a fost crescută de altfel de părinţi însă, de părinţi care erau preocupaţi să ne asigure strictul necesar, nevoile de bază şi accesul la educaţie, şi mai puţin interesaţi de timpul nostru liber. Nu existau atât de multe variante de a petrece timpul liber. Mergeam „afară, în cartier”, sau în tabară, sau la rude în altă localitate. Vacanţa mare nu era o problemă pentru părinţi. Nu cred că se gândeau părinţii că nu vom avea ce face. Nu este neapărat o comparaţie, ci o încercare de aducere aminte a faptului că am fost şi noi, părinţii, nişte copii obişnuiţi, cu angoase specifice, dar şi cu  lene şi cu plictiseală. Nu este o acuză adusă părinţilor, ci o încercare de întoarcere la bază, la rădăcini, la simplul şi firescul lucrurilor.

Noi ne dorim copii fericiţi care să aibă capacitatea  de a se adapta situaţiilor de viaţă, iar noi ştim că viaţa nu e roz. Este firesc să vrem să „îi ferim de necazuri” şi să le oferim ce considerăm că ne stă în putinţă.

elefant.ro

Plictiseala are o importanţă vitală pentru dezvoltarea stimulării  interne

Si mai ştim că şi nouă ne-ar plăcea să stăm fără să facem nimic sau fără să nu avem nimic de făcut. Şi nici nouă nu ne place să ne facă altcineva program. Este cunoscut faptul că orice persoană reacţionează la constrângere. Uneori starea de a nu face nimic, relaxarea în adevăratul sens al cuvântului, poate duce la introspecţie, la autocunoaştere.

Există studii (Dr. Teresa Belton) care arată şi beneficii ale plictisului, precum legătura dintre plictiseală şi imaginaţie. Plictiseala are o importanţă vitală pentru dezvoltarea stimulării  interne, care la rândul său permite exprimarea creativităţii reale, autentice. Abilitatea unui copil de a se plictisi constituie stadiu al dezvoltării sale, plictiseala fiind o ocazie de a reflecta asupra vieţii.

Părerea adulţilor conform căreia copiii trebuie să fie continuu ocupaţi, total greşită şi represivă

Putem întreba copilul ce şi-ar dori să facă în vacanţă. Dacă începe să se plângă că se plictiseşte, îi amintiţi ce a spus că îşi doreşte şi apoi „aruncaţi greutatea deciziei” pe el până când alege ceva. Învăţăm astfel copilul să îşi asume responsabilităţile şi, în acelaşi timp, îl valorizăm.

Există şi răspunsul de tipul „Nu stiu!”. Uneori, copiii pot părea melancolici şi plictisiţi. Părinţii ar fi bine să realizeze că asta nu este timp pierdut, şi nici un păcat. Starea de plictiseală este necesară pentru a se automotiva să facă lucruri astfel încât să se simtă autentici.

Bertrand Russell, în cartea sa  „În căutarea fericirii”, a dedicat un capitol valorii plictisului:  „Un copil se dezvoltă cel mai bine atunci când, asemenea unei plante tinere, este lăsat netulburat în acelaşi sol. Prea multe călătorii, o prea mare varietate de impresii nu sunt benefice pentru cei tineri, făcându- i, pe măsură ce cresc, să devină incapabili de a suporta monotonia rodnică. Ceea ce vreau să spun nu e că monotonia are prin ea însăşi vreo valoare, ci doar că anumite lucruri bune nu sunt posibile decât acolo unde există o anumită doză de monotonie”.

Dezvoltarea autonomiei înseamnă cunoaşterea propriilor nevoi

Ne putem antrena copiii  să se odihnească, să îşi descopere adevăratele interese, să facă lucruri simple, plăcute, să poată face diferenţă între ce este impus, ca o aliniere la normele sociale, şi ceea ce facem din motivaţie personală. Dezvoltarea autonomiei înseamnă cunoaşterea propriilor nevoi, a şti ce ne place, ce ne dorim, a dispune liber de propria voinţă.

Ne putem sprijini copiii în a face alegeri potrivite pentru ei. Cum ar fi să începem cu noi, să fim noi înşine un model de calm şi optimism, de persoană care ştie ce îi place şi ce nu, care are aspiraţii conforme cu posibilităţile şi abilităţile sale, care nu se plictiseşte? Dincolo de statutul profesional şi social al fiecarei etape de viaţă, să avem timpul liber pentru noi înşine, pentru micile noastre plăceri, pentru vis şi contemplare. Să ne respectăm.

Să fim un exemplu pentru copii. Să le  insuflăm  dorinţa de autocunoaştere

Dacă părinţii îşi vor petrece tot timpul lor liber căutând să umple timpul liber al copiilor lor, atunci copiii nu vor învăţa niciodată să facă asta singuri.

Ne dorim copii întelepţi. Cunoaşterea de sine e începutul înţelepciunii, aşa cum a spus Aristotel. Să fim un exemplu pentru copii şi să le  insuflăm  dorinţa de autocunoaştere. Ştiind ce îţi face plăcere, care îţi sunt valorile, vei face cele mai bune alegeri, atât în plan personal şi relaţional cât şi  în sfera socio-profesională.

Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iași, cu un master în Psihologie Clinică, Liliana Luca este psiholog clinician, psihoterapeut, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Are competenţă profesională în domeniul expertizei psihologice judiciare, a urmat cursuri de formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri postuniversitare de psihologie aplicată în justiţie și bioetică. A participat cu lucrări stiinţifice la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale de psihiatrie, psihoterapie şi dermatologie. Este implicată în proiectele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *