Bulimia, boala în spatele căreia se ascunde o dramă! Care sunt factorii de risc

După ce am vorbit despre ortorexie și anorexie, voi încheia trecerea în revistă a celor mai frecvente tulburări alimentare cu bulimia, care afectează, în special, femeile.

Bulimia nervoasă se defineşte ca un sindrom caracterizat prin repetate pusee de supraalimentare şi o preocupare excesivă privind controlul greutăţii corporale, conducând pacientul la adoptarea de măsuri extreme, pentru a diminua îngrăşarea din cauza alimentelor ingerate.

Asociaţia Americană de Psihologie a publicat, în februarie 2016, un studiu al Universităţii din Chicago (Accurso, Erin et all) care arată prognosticul şi factorii care modelează responsivitatea la tratament a persoanelor cu bulimie.

Pentru această afecţiune au fost identificaţi o serie de factori de risc care predispun la apariţia bolii:

• sexul feminin;
• stimă de sine scăzută, problemele cu părinţii ;
• perfecţionismul, depresia;
• activarea într-un domeniu cum ar fi baletul, gimnastica, modeling-ul;
• existenţa unui abuz fizic sau sexual în antecedente;
• dependenţa de droguri sau alcool, problemele de relaţionare cu ceilalţi;
• părinţii depresivi sau cu probleme de comportament alimentar;
• ciclu menstrual timpuriu ;
• supraponderea în copilărie.

Spre deosebire de anorexici, care au o imagine permanent negativă asupra greutăţii corporale, bulimicii îşi definesc nişte standarde, o limită superioară maximă admisă pentru greutatea corporală.

Un episod de ingerare excesivă de alimente este precedat de activarea convingerilor negative despre sine, ca fiind o persoană „acceptabilă”. Evenimentele declanşatoare pot fi relaţionate cu alimentaţia, greutatea şi formă corpului ;

Comportamentul bulimic are impact asupra persoanei atât la nivel emoţional (prin efectul sau distractor), cât şi la nivel cognitiv, activând el însuşi o serie de gânduri automate negative.

Au fost definite 2 tipuri de bulimie:

• Tip de purgare: în cursul episodului curent de bulimie nervoasă, persoana s-a angajat regulat în autoprovocarea de vărsături sau în abuzul de laxative, diuretice sau clisme;
• Tip de nonpurgare: în cursul episodului curent de bulimie nervoasă, persoana a utilizat alte comportamente compensatorii inadecvate , cum ar fi postul sau exerciţiile excesive, dar nu s-a angajat în mod regulat în vărsături autoinduse sau în abuzul de laxative, diuretice sau clisme.

Criteriile de diagnostic:

A. Episoade recurente de mâncat excesiv. Un episod de mâncat excesiv se caracterizează prin cei doi itemi :

1). Mâncatul într-o perioada scurtă de timp ( de exemplu, în decursul unei perioade de două ore) a unei cantităţi de mâncare mai mare decât cea pe care ar mânca-o majoritatea oamenilor într-o perioada similară de timp şi în circumstanţe similare.

2). Sentimentul lipsei de control a mâncatului în cursul episodului ( de exemplu, sentimentul că persoana respectivă nu poate stopa mâncatul sau controla ce sau cât mănâncă).

B. Comportamentul compensator inadecvat recurent în scopul prevenirii creşterii în greutate, cum ar fi vărsăturile autoprovocate , abuzul de laxative, diuretice, clisme sau alte medicamente, postul sau exerciţiile excesive.

C. Mâncatul excesiv şi comportamentele compensatorii inadecvate apar, în medie, de cel puţin de două ori pe săptămâna, timp de trei luni.

D. Autoevaluarea este în mod nejustificat influenţată de conformaţia şi greutatea corpului.

E. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul episoadelor de anorexie nervoasă.

Tratamentul practic al bulimiei necesită o echipă pluridisciplinară şi include:

• monitorizarea zilnică şi automonitorizarea comportamentului alimentar şi cuprinde:
• psihoterapia cognitiv-comportamentală;
• administrarea antidepresivelor, precum şi combinaţia dintre antidepresive şi terapia cognitiv-comportamentală;
• alte forme de psihoterapie (interpersonală, de creştere a motivaţiei, de expunere etc.).

Cu un tratament corect condus, pacientul este recuperabil. Fireşte, există riscul apariţiei unui nou episod bulimic la o persoană care a suferit de această boală, episod declanşat, de obicei, de un factor cu un puternic impact emoţional asupra pacientului.

Rezultatele pe termen lung ale tratamentului bulimiei arată că, odată cu trecerea timpului, tot mai puţini dintre subiecţii care au beneficiat de o formă de tratament mai îndeplinesc criteriile pentru diagnosticul de bulimie. Ca în toate afecţiunile psihiatrice, suportul familial reprezintă unul din componentele esenţiale ale tratamentului.

Cu această patologie încheiem seria tulburărilor de alimentaţie, deşi ar fi încă multe de spus. Ceea ce trebuie să reţinem este faptul că, deşi le dăm puţină importantă în viaţă cotidiană, aceste afecţiuni pot să-şi pună o puternică amprenta asupra noastră şi a celor din jur. Prin urmare, trebuie să fim atenţi ce modele alegem să urmăm în viaţă şi să menţinem un echilibru în tot ceea ce facem.

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru