Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară. Tulburarea de personalitate evitantă

Tulburarea de personalitate evitantă se caracterizează printr-un pattern pervaziv de inhibiţie socială, sentimente de inadecvare şi hipersensibilitate la evaluarea negativă (critică). 

Cei care suferă de tulburare de personalitate de tip evitant au o frică pronunţată ca nu cumva să fie criticaţi sau respinşi, sunt hipersensibili la evaluări negative şi foarte rezervaţi şi inhibaţi social. Trăiesc foarte dureros inacceptarea sau refuzul şi interpretează exagerat comentariile celor din jur.

Dacă cineva este uşor dezaprobator se simt extrem de lezați. Comportamentul evitant poate avea loc încă din copilărie – cu timiditate, izolare, frică de străini şi de situaţii noi şi evoluează până în adolescenţă, când se fixează în trăsăturile de personalitate. Pentru că le este teamă să nu fie umiliţi sau criticaţi evită pe cât posibil interacţiunile interpersonale, nu îşi fac prieteni noi decât dacă sunt siguri de bunăvoinţa necondiţionată a acestora şi, cu toate că îşi doresc relaţii la care visează deseori cu ochii deschişi şi pe care le idealizează, atitudinea lor este în general una pasivă. Alţii i-ar putea descrie ca ruşinoşi, timizi, singuratici. Toate aceste lucruri se răsfrâng şi asupra activităţii profesionale. Încearcă̆ să̆ evite situaţii sociale care pot fi importante pentru jobul lor sau pentru avansarea în carieră, le este teamă de eşec, se autodepreciază şi nu îşi folosesc întreg potenţialul, preferând roluri mărunte sau posturi care se află sub capacităţile lor.

Majoritatea studiilor indică acest tip de personalitate ca fiind asociată anxietăţii, depresiei sau altor tulburări de personalitate. Cecilia A.Essau de la Center for Rehabilitation Research, University of Bremen, Grazer Străße 6, 28359 Bremen, Germania, raportează, în 1999, o incidenţa de 1,6% între tulburările de personalitate.

La persoanele cu tulburare de tip evitant se observă următoarele caracteristici: hipersensibilitatea la critici sau rejecţie, izolare socială autoimpusă, timiditate extremă în situaţii sociale, deşi se simte nevoia de relaţii apropiate, evită relaţiile interpersonale, sentimente de inadecvare, stimă de sine scăzută şi lipsa de încredere în alţii, de unde şi sentimentele de inferioritate faţă de alţii, distanţare emoţională privitor la intimitate, foarte conştienţi de sine, auto-critici față de problemele lor în relaţie cu alţii, cât şi de performanţe, probleme în funcţionarea ocupaţională, percepţia că sunt singuri, abuz sau dependenţă de diverse substanţe, investiţia în fantezii fixe, autoevaluare negativă, se tem să-şi plaseze avutul în mâinile altora, sunt extrem de refractari în a-şi asumă riscuri personale, ori la a se angaja în activităţi noi, deoarece acestea se pot demonstra a fi incomodante.

În tulburarea de personalitate evitantă este foarte importantă şi utilă psihoterapia individuală. Durata psihoterapiei este însă relativ lungă, timpul optim minim de încheiere a sesiunii psihoterapeutice fiind după aproximativ 8 luni. Problema este obţinerea colaborării pacientului.

Carmen Luciano Soriano, de la Universitatea Almeria, a propus în 2004 diverse strategii şi contexte verbale care să conducă la angajamentul pacientului în terapie. Odată obţinut acest angajament, el trebuie întreţinut o perioada lungă de timp, până la creşterea funcţionalităţii personale.

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *