Prietenii imaginari nu sunt doar pentru copii. Rolul pe care îl pot avea și la maturitate

Prietenii imaginari nu sunt neapărat un semn de singurătate și nici nu apar doar la copiii care nu au prieteni în viața reală. Cercetările arată că aceste personaje inventate pot însoți copiii în procesul de înțelegere a emoțiilor și a relațiilor sociale. Unele dintre beneficiile asociate lor pot fi relevante și la vârsta adultă, când oamenii îi pot folosi inclusiv pentru a exersa conversații dificile sau situații profesionale.

Până la vârsta de șapte ani, aproximativ doi din trei copii au avut un prieten imaginar, potrivit psihologilor Naomi Aguiar și Marjorie Taylor. Acesta este un personaj creat de copil, cu care interacționează sau despre care vorbește în mod regulat.

Prietenii imaginari nu indică lipsa relațiilor sociale

Copiii care au prieteni imaginari nu au neapărat mai puțini prieteni în viața reală. „Acești copii nu au mai puțini prieteni decât ceilalți copii, au același număr de prietenii reciproce ca cei care nu au prieteni imaginari. Iar realitatea arătată de date este că, în aproape toate privințele, sunt la fel ca ceilalți copii”, a declarat, pentru bbc.com, Naomi Aguiar, psiholog la Oregon State University, în Statele Unite.

Prietenii imaginari apar adesea în momentele în care copilul nu are pe cineva în preajmă. Acest lucru nu înseamnă neapărat că se simte profund singur, ci poate reflecta pur și simplu dorința de a avea companie într-un anumit moment.

„Mulți copii își creează prieteni imaginari pentru că este distractiv și pentru că le plac foarte mult interacțiunile sociale. Așadar, dacă într-o anumită situație nu există un partener social cu care să interacționeze, își creează unul imaginar”, a explicat Aguiar.

Personajele pot lua forme foarte diferite și sunt adaptate de fiecare copil în funcție de imaginația și nevoile sale. Unul dintre exemplele preferate ale psihologului este cel al unei fetițe care avea drept prieten un carton de lapte invizibil. Copilul aprecia faptul că acesta nu era om: cartonul o ajuta să înțeleagă cum este să nu fii om, iar ea îi explica ce înseamnă să fii om.

Cercetările au asociat prezența prietenilor imaginari cu mai multe caracteristici: copiii pot deveni povestitori mai creativi, pot fi mai puțin timizi, pot manifesta un interes mai mare pentru fantezie și pot avea o capacitate mai bună de concentrare. De asemenea, unele studii au indicat că folosesc mai puțin ecranele și au imagini mentale mai vii decât copiii fără astfel de prieteni.

Prietenii imaginari și înțelegerea emoțiilor celorlalți

Un aspect important al relației cu un prieten imaginar este faptul că cel mic creează un personaj căruia îi atribuie o minte proprie și cu care interacționează. Paige Davis, profesor asociat de psihologie a dezvoltării și psihopatologie la University of Leeds, din Marea Britanie, a subliniat că această interacțiune poate lua forme diferite: personajele pot fi inspirate de oameni reali, pot fi obiecte cărora li se atribuie trăsături umane sau pot apărea sub forma unor animale și creaturi fantastice.

Un studiu realizat de Marta Giménez-Dasí, de la University of Valencia din Spania, și colegii săi a constatat că micuții cu vârste între patru și șase ani care aveau prieteni imaginari au obținut scoruri mai mari decât ceilalți copii la evaluările privind teoria minții și înțelegerea emoțională.

Aceste abilități se referă la capacitatea de a înțelege că ceilalți oameni pot avea convingeri, dorințe și intenții diferite de ale noastre.

Totuși, nu este clar dacă această mai bună înțelegere a emoțiilor apare ca urmare a relației cu un prieten imaginar sau dacă legătura funcționează invers: copiii interesați de ceea ce gândesc și simt ceilalți ar putea fi mai înclinați să creeze astfel de personaje.

Copiii cu autism pot exersa interacțiunile sociale prin intermediul prietenilor imaginari

Cercetătoarea Paige Davis și colegii săi au analizat dacă beneficiile asociate prietenilor imaginari se regăsesc și în cazul copiilor autiști.

Copiii autiști pot forma și menține prietenii, însă modul în care comunică și înțeleg relațiile sociale și emoțiile poate fi diferit de cel al copiilor neurotipici. Aceste diferențe pot influența relațiile cu ceilalți. De asemenea, jocul imaginativ poate avea forme diferite: unii copii se implică mai degrabă în activități precum desenul decât în jocuri de rol.

Într-un studiu bazat pe interviuri cu părinții a 124 de copii autiști, Davis a constatat că 49% dintre participanți au raportat că micuții lor își creaseră un prieten imaginar între vârsta de unu și 11 ani.

Astfel de personaje le pot oferi copiilor un cadru în care să exerseze interacțiunile sociale care li se par dificile. „Una dintre dificultățile asociate autismului este înțelegerea și navigarea relațiilor sociale, iar crearea unui prieten imaginar poate oferi un spațiu fără riscuri pentru explorare”, a declarat Tracy Gleason, profesor de psihologie la Wellesley College, în Statele Unite.

Conversațiile și interacțiunile repetate cu un personaj invizibil, căruia copilul îi atribuie o minte proprie, pot contribui la formarea unei înțelegeri de bază a relațiilor sociale. Această experiență poate fi utilă în interacțiunile ulterioare.

„Părinții copiilor autiști care și-au creat un prieten imaginar au raportat că aceștia aveau o înțelegere mai bună a teoriei minții decât copiii fără un astfel de prieten”, a spus Davis. Ea a adăugat că acei copii manifestau și un interes semnificativ mai mare pentru a petrece timp cu alți oameni sau pentru a-și face prieteni noi.

Prietenii imaginari oferă un spațiu pentru exersarea conflictelor

Relațiile imaginare îi pot ajuta pe copii să formeze legături în viața reală, dar și să exploreze situații sociale complicate într-un mediu în care se simt în siguranță. Prin intermediul acestor personaje, ei pot începe să își stabilească limitele, să își înțeleagă propriul nivel de confort și să exerseze conversații dificile sau modalități de rezolvare a problemelor.

Naomi Aguiar a oferit exemplul unui copil care are un coleg ce îi ia în mod repetat jucăria preferată, o mașinuță. Copilul poate inventa un prieten imaginar care face același lucru. În relația cu acest personaj, poate să se supere, să țipe, să își ceară scuze și, în cele din urmă, să ajungă la o înțelegere. Soluția găsită în joc poate fi apoi adaptată situației reale de la școală.

„Este potrivit pentru etapa de dezvoltare, deoarece copilul este cel care conduce procesul de rezolvare a problemei. Poate fi foarte puternic în ceea ce privește înțelegerea lumii reale și a evenimentelor și relațiilor care au loc în jurul său, într-un cadru creat chiar de el”, a explicat Aguiar.

Davis a observat, de asemenea, că micuții care au prieteni imaginari tind să descrie prietenii reali prin prisma stărilor și caracteristicilor lor psihologice, nu doar a aspectului fizic. De exemplu, este mai probabil să remarce că o persoană are un anumit simț al umorului pe care ceilalți îl înțeleg, decât să vorbească despre coafura sau hainele acesteia. Această tendință poate indica un nivel mai dezvoltat de empatie și de înțelegere socială.

Prietenii imaginari pot continua și la vârsta adultă

Prietenii imaginari nu sunt întâlniți exclusiv în copilărie. Tracy Gleason a atras atenția că astfel de relații pot apărea și în adolescență sau la maturitate, deși sunt adesea asociate doar cu primii ani de viață.

Într-un studiu recent, care nu fusese încă evaluat de alți specialiști prin procesul de peer review, Gleason a identificat mai mulți adulți care au declarat că au avut prieteni imaginari. Dintre cei 56 de participanți care au spus că aveau un astfel de prieten, 68% își creaseră personajul înainte de vârsta de 20 de ani, ceea ce sugerează că relația imaginară continuase din copilărie sau adolescență până la maturitate. Aproximativ 30% au declarat că și-au creat prietenul imaginar la vârsta adultă.

Motivele pentru care adulții dezvoltă astfel de relații sunt diverse. Acestea pot include nevoia de companie și sprijin social, simularea unor situații intelectuale, motivația, afecțiunea, intimitatea emoțională, obținerea unor sfaturi sau rezolvarea unor dileme morale. Prietenii imaginari pot fi și o formă de relaxare, care ajută la gestionarea stresului cotidian.

La maturitate, rolul lor poate fi legat mai mult de funcționarea în societate și de situațiile pe care o persoană trebuie să le gestioneze la locul de muncă.

„Este vorba ceva mai mult despre funcționarea în societate, despre a face parte dintr-un grup, despre a fi bun la locul de muncă și despre a stăpâni sarcinile pe care ți le impune acesta”, a spus Gleason.

Un adult își poate imagina, de exemplu, o conversație dificilă cu un client sau cu un coleg ori poate repeta mental o prezentare care urmează să aibă loc. Acest exercițiu poate contribui la dezvoltarea rezilienței emoționale. „De asemenea, ajută la creștere și evoluție, oferind în același timp ocazia de a deveni persoana care îți dorești să fii și de a trăi acea viață”, a adăugat cercetătoarea.

Unii prieteni imaginari dispar odată cu încheierea copilăriei, în timp ce alții rămân alături de persoană în diferite etape ale vieții. Gleason a explicat că, pentru unii copii, personajul imaginar se poate transforma pe măsură ce apar noi nevoi de dezvoltare, în timp ce pentru alții această relație se încheie.