Medicina în Roma Antică. Câteva povești inedite

În timp ce medicii din Roma Antică prescriau elixiruri și foloseau visele pentru a pune diagnostice, aceștia au făcut și progrese medicale semnificative.

Medicina din Roma antică a combinat cunoștințele științifice cu credințele supranaturale și religioase. Medicii romani au adoptat multe dintre practicile și filozofiile medicului grec Hipocrate și ale adepților săi – în special după sosirea, în 219 î.Hr., a lui Archagathus din Sparta, creditat ca fiind primul medic grec care a practicat în oraș.

Cu toate acestea, romanii antici purtau, de asemenea, amulete pentru a alunga bolile și ofereau votive la temple zeilor creditați cu puteri vindecătoare. Amestecul acestor două abordări a produs unele dintre următoarele fapte surprinzătoare despre sănătate și medicină în Imperiul Roman.

1. Sângele și ficatul gladiatorilor uciși erau considerate a fi leacuri pentru epilepsie

Vărsarea sângelui unui gladiator nu se încheia neapărat după ce pierdea o luptă până la moarte. Fără o înțelegere științifică a cauzei epilepsiei, medicii romani le recomandau celor care sufereau de această afecțiune misterioasă să bea sânge cald extras din tăietura unui gladiator ucis ca elixir. „Sângele gladiatorilor este băut de către epileptici ca și cum ar fi un izvor de viață”, a relatat savantul roman Pliniu cel Bătrân. De asemenea, medicii susțineau consumul ficatului unui gladiator ca tratament. Medicul roman Scribonius Largus a relatat că spectatorii „făceau un pas înainte și smulgeau o bucată de ficat de la un gladiator care zăcea eviscerat în țărână”. Este posibil ca medicii să fi prescris aceste remedii macabre pentru că gladiatorii erau văzuți ca simboluri ale virilității care mureau sănătos.

2. Cel mai proeminent medic al Romei antice a influențat practica medicală timp de 1.300 de ani după moartea sa

Născut și crescut în Grecia, Galen din Pergamon a studiat anatomia și teoria fiziologică în Alexandria, Egipt, și și-a perfecționat abilitățile medicale tratând gladiatori răniți în orașul său natal înainte de a se stabili la Roma în anul 162 d.Hr. Pe lângă faptul că a efectuat operații chirurgicale, cum ar fi îndepărtarea cataractei, Galen a recomandat exercițiile fizice, o dietă echilibrată, o bună igienă și băi și a susținut teoria conform căreia creierul, nu inima, controla corpul. A fost primul medic care a demonstrat că laringele generează vocea și a identificat diferența dintre sângele venos și cel arterial. În calitate de medic personal al mai multor împărați, Galen a făcut să avanseze cunoștințele anatomice prin îngrijirea gladiatorilor și prin disecțiile și vivisecțiile de animale. A scris sute de tratate medicale, dintre care unele au rămas referințe standard până în anii 1500.

3. Se credea că cheia unei bune sănătăți era menținerea echilibrului celor patru „umori”

Medicii romani subscriau la teoria dezvoltată în Grecia antică potrivit căreia sănătatea și emoțiile unei persoane sunt guvernate de patru substanțe interne – sângele, flegma, bila galbenă și bila neagră. Aceste „umori” erau legate de cele patru calități elementare (cald, rece, umed și uscat). Medicii romani atribuiau o serie de afecțiuni unui dezechilibru al umorilor organismului. Galen, de exemplu, credea că un exces de bilă neagră provoca tumori canceroase. Echilibrul putea fi restabilit prin tratamente precum sângerarea, vărsăturile, clismele, inducerea transpirației și ingerarea unor cantități mari de alimente clasificate ca fiind calde sau reci și umede sau uscate.

4. Oportunitățile de a studia anatomia umană erau limitate

Interzicerea de către Roma Antică a majorității disecțiilor de cadavre umane – din cauza unor preocupări religioase, etice și de sănătate publică – a împiedicat studiile anatomice. În schimb, medici precum Galen s-au bazat pe disecția și vivisecția animalelor, în special a porcilor și a primatelor, deoarece structurile anatomice ale acestora le reflectau pe cele ale oamenilor. Aceste disecții erau spectacole publice care serveau drept divertisment și o metodă pentru medici de a atrage noi pacienți.

5. Medicii au folosit visele ca instrumente de diagnosticare

Mulți medici romani antici luau în considerare visele atunci când puneau diagnostice și stabileau tratamente, deoarece credeau că acestea puteau fi semnale din partea sufletului despre dezechilibrele umorale din organism. Medicii credeau că visele puteau oferi informații despre pacienți care erau ascunse observației directe. „Tot ceea ce văd și par să facă bolnavii în vise ne va indica adesea lipsa și excesul și calitatea umorilor”, scria Galen. De exemplu, se credea că visele care includeau zăpadă sau gheață indicau un exces de flegmă (un umor considerat rece și umed), în timp ce cele care prezentau foc semnalizau niveluri ridicate de bilă (un umor considerat fierbinte și uscat). Galen a diagnosticat un luptător care a visat că se chinuia să respire în timp ce stătea într-o cisternă de sânge ca suferind de un exces de umor, așa că a prescris ca tratament o sângerare.

6. Corpul medical al armatei a permis soldaților romani să trăiască mai mult decât cetățenii romani

Împăratul Augustus a înființat primul corp medical militar profesionist, care a atras medici profesioniști greci prin acordarea drepturilor de cetățenie romană deplină, scutiri de taxe și pensii de pensionare. Corpul medical a format una dintre primele unități dedicate chirurgiei de campanie, a ridicat sisteme sanitare bine concepute pentru a alunga bolile și a fost pionierul atât al garoului hemostatic pentru a opri hemoragia, cât și al celui pentru a închide arterele pentru sutură. Medicii de campanie au stat în avangarda medicală a imperiului, absorbind idei noi prin călătoriile lor și studiind anatomia umană în timp ce efectuau operații pe soldații răniți în spitalele de campanie. Datorită în parte inovațiilor corpului medical al Romei antice, speranța de viață a soldatului mediu era cu cinci ani mai mare decât cea a cetățeanului mediu.

7. Profesiile medicale erau deschise femeilor

Pe baza tratatelor medicale, a textelor juridice și a inscripțiilor funerare, cercetătorii au ajuns la concluzia că femeile practicau medicina în Roma antică. În timp ce femeile medic nu erau predominante, era mai frecvent să găsim femei care acționau ca moașe, lucrând sub îndrumarea medicilor pentru a ajuta la naștere și a administra medicamente pentru fertilitate. Doctorii femei, care practicau ocazional în alte discipline decât ginecologia și obstetrica, tindeau să fie femei libere de origine greacă, în timp ce moașele fuseseră adesea înrobite anterior.

8. Varza era considerată un medicament minune

Mulți medici romani legau dieta de o stare de sănătate bună și promovau varza ca fiind un „superaliment” care putea preveni și trata o gamă largă de afecțiuni. „Ar fi o sarcină îndelungată să enumerăm punctele bune ale verzei”, scria Pliniu cel Bătrân. Istoricul roman Cato cel Bătrân i-a dat dreptate într-un tratat de aproape 2.000 de cuvinte despre puterile salubre ale verzei în De Agricultura. Potrivit lui Cato, leguma cu frunze vindeca durerile de cap, tulburările de vedere și problemele digestive, în timp ce aplicarea de varză zdrobită vindeca fără durere rănile, contuziile, rănile și luxațiile. „Într-un cuvânt, va vindeca toate organele interne care suferă”, scria el. Cato a scris chiar că inhalarea vaporilor de varză fiartă promova fertilitatea și că scăldatul în urina unei persoane care a mâncat foarte multă varză vindeca multe afecțiuni. Sursa: history.com