De ce râdem

O femeie în travaliu se simte groaznic și deodată strigă: „Nu ar trebui! Nu ar trebui! Nu ar putea! N-a făcut-o! Nu pot!” „Nu vă faceți griji”, spune doctorul. „Acestea sunt doar contracții.”

Până acum, mai multe teorii au încercat să explice ce face ca ceva să fie suficient de amuzant pentru a ne face să râdem. Printre acestea se numără transgresiunea (ceva interzis), punctarea unui sentiment de aroganță sau superioritate (batjocura) și incongruența – prezența a două sensuri incompatibile în aceeași situație.

Carlo Valerio Bellieni, profesor de pediatrie, Universitatea din Siena, a trecut în revistă, pentru sciencealert.com, toată literatura disponibilă despre râs și umor publicată în limba engleză în ultimii 10 ani pentru a afla dacă se pot trage și alte concluzii.

Ce a constatat profesorul Carlo Valerio Bellieni

După ce am analizat peste 100 de lucrări, studiul meu a produs o nouă explicație posibilă: râsul este un instrument pe care natura ni l-a pus la dispoziție pentru a ne ajuta să supraviețuim.

Am analizat lucrări de cercetare privind teoriile umorului care au furnizat informații semnificative în trei domenii: caracteristicile fizice ale râsului, centrii cerebrali legați de producerea râsului și beneficiile râsului pentru sănătate.

Acest lucru a însumat peste 150 de lucrări care au furnizat dovezi pentru caracteristici importante ale condițiilor care îi fac pe oameni să râdă.

Prin organizarea tuturor teoriilor în domenii specifice, am reușit să condensez procesul râsului în trei etape principale: nedumerire, rezolvare și un potențial semnal de liber, după cum voi explica.

Acest lucru ridică posibilitatea ca râsul să fi fost păstrat de selecția naturală de-a lungul mileniilor trecute pentru a ajuta oamenii să supraviețuiască. De asemenea, ar putea explica de ce suntem atrași de oamenii care ne fac să râdem.

Evoluția râsului

Teoria incongruenței este bună pentru a explica râsul determinat de umor, dar nu este suficientă.

În acest caz, râsul nu se referă la un sentiment omniprezent că lucrurile sunt în dezacord sau incompatibile. Este vorba despre faptul că ne aflăm într-o situație specifică care subminează așteptările noastre de normalitate.

De exemplu, dacă vedem un tigru plimbându-se pe o stradă din oraș, poate părea incongruent, dar nu este comic – dimpotrivă, ar fi terifiant. Dar dacă tigrul se rostogolește ca o minge, atunci devine comic.

Anti-eroul animat Homer Simpson ne face să râdem când cade de pe acoperișul casei sale și sare ca o minge, sau când încearcă să-l „sugrume” pe fiul său Bart, cu ochii holbați și limba fluturând ca și cum ar fi făcut din cauciuc.

Acestea sunt exemple de transformare a experienței umane într-o versiune exagerată, de desen animat, a lumii în care orice – mai ales ridicolul – se poate întâmpla.

Dar pentru a fi amuzant, evenimentul trebuie să fie perceput ca fiind inofensiv. Râdem pentru că recunoaștem că tigrul sau Homer nu îi rănesc efectiv pe alții și nici nu sunt răniți ei înșiși, pentru că, în esență, lumile lor nu sunt reale.

Așadar, putem să reducem râsul la un proces în trei etape. În primul rând, este nevoie de o situație care pare ciudată și care induce un sentiment de incongruență (nedumerire sau panică).

În al doilea rând, îngrijorarea sau stresul pe care situația incongruentă l-a provocat trebuie să fie elaborat și depășit (rezolvare). În al treilea rând, eliberarea propriu-zisă a râsului acționează ca o sirenă de alarmă pentru a-i alerta pe trecători (ușurare) că sunt în siguranță.

Râsul ar putea foarte bine să fie un semnal pe care oamenii îl folosesc de milenii pentru a le arăta celorlalți că nu este necesar un răspuns de luptă sau de fugă și că amenințarea percepută a trecut.

De aceea, râsul este adesea contagios: ne unește, ne face mai sociabili, semnalează sfârșitul fricii sau al îngrijorării. Râsul este o afirmare a vieții.

Putem transpune acest lucru direct în filmul „Timpuri moderne” din 1936, în care personajul comic al lui Charlie Chaplin, un vagabond, repară obsesiv șuruburi într-o fabrică, ca un robot în loc de un om.

Ne face să râdem pentru că, în mod inconștient, vrem să le arătăm celorlalți că spectacolul tulburător al unui om redus la un robot este o ficțiune. El este o ființă umană, nu o mașină. Nu există niciun motiv de alarmă.

Cum poate fi eficient umorul

În mod similar, gluma de la începutul acestui articol începe cu o scenă din viața normală, apoi se transformă în ceva puțin ciudat și derutant (femeia care se comportă în mod incongruent), dar care, în cele din urmă, ne dăm seama că nu este gravă și că este de fapt foarte comică (dublul sens al răspunsului medicului induce ușurare), declanșând râsul.

Așa cum am arătat într-un studiu anterior despre comportamentul uman de a plânge, râsul are o importanță puternică pentru fiziologia corpului nostru.

Ca și plânsul – și mestecatul, respirația sau mersul pe jos – râsul este un comportament ritmic care reprezintă un mecanism de eliberare pentru organism.

Centrii cerebrali care reglează râsul sunt cei care controlează emoțiile, fricile și anxietatea. Eliberarea râsului rupe stresul sau tensiunea unei situații și inundă corpul cu ușurare.

Umorul este adesea folosit în mediul spitalicesc pentru a-i ajuta pe pacienți în procesul de vindecare, așa cum au arătat studiile de terapie cu clovni.

De asemenea, umorul poate îmbunătăți tensiunea arterială și apărarea imunitară și poate ajuta la depășirea anxietății și a depresiei.

Cercetările examinate în analiza mea au arătat, de asemenea, că umorul este important în predare și este folosit pentru a sublinia concepte și gânduri.

Umorul legat de materialul de curs susține atenția și produce un mediu de învățare mai relaxat și mai productiv. Într-un cadru didactic, umorul reduce, de asemenea, anxietatea, îmbunătățește participarea și crește motivația.

Dragoste și râs

Trecerea în revistă a acestor date privind râsul permite, de asemenea, o ipoteză despre motivul pentru care oamenii se îndrăgostesc de cineva pentru că „mă face să râd”. Nu este vorba doar de faptul că este amuzant. Ar putea fi ceva mai complex.

Dacă râsul altcuiva ne provoacă râsul nostru, atunci acea persoană ne semnalează că ne putem relaxa, că suntem în siguranță – iar acest lucru creează încredere.

Dacă râsul nostru este declanșat de glumele lor, acesta are ca efect faptul că ne face să depășim temerile cauzate de o situație ciudată sau necunoscută. Iar dacă abilitatea cuiva de a fi amuzant ne inspiră să ne depășim temerile, suntem mai atrași de acea persoană. Acest lucru ar putea explica de ce îi adorăm pe cei care ne fac să râdem.

În epoca contemporană, desigur, nu ne gândim de două ori înainte de a râde. Pur și simplu ne bucurăm de el ca de o experiență înălțătoare și pentru sentimentul de bunăstare pe care îl aduce.

Din punct de vedere evolutiv, acest comportament foarte uman a îndeplinit poate o funcție importantă în ceea ce privește conștientizarea pericolului și autoconservarea.

Chiar și acum, dacă avem o întâlnire cu un pericol, după aceea reacționăm adesea prin râs datorită unui sentiment de ușurare pură.