Galatia 2026, ediția jubiliară. Psihoterapeut Gina Seria
Gina Seria este psihoterapeut și analist comportamental certificat internațional BCBA (Board Certified Behavior Analyst) și UKBA (UK Behavior Analyst), cu peste 18 ani de experiență în domebiul sănătății mintale.
Activitatea sa profesională vizează intervenția psihoterapeutică și comportamentală, atât în lucrul cu adulții, cât și cu copiii, susținând procese de reglare emoțională, reconectare personală și integrare a experiențelor dificile de viață.
După absolvirea Facultății de Psihologie în 2008, a urmat formarea în „Psihoterapii scurte, colaborative, orientate pe resurse și soluții” (2010), abordare care îi structurează practica într-o manieră pragmatică și eficientă, centrată pe identificarea resurselor existente și facilitarea unor pași concreți și sustenabili în procesul de schimbare.
n 2012 a finalizat masterul în „Psihoterapie de familie și consiliere maritală”, formare care fundamentează o înțelegere aprofundată a dinamicilor relaționale și a impactului tiparelor familiale asupra dezvoltării individuale și a funcționării psihologice.
Certificare internațională în analiza comportamentală, realizată în cadrul programului Clemson University (SUA), oferă o bază științifică solidă în analiza și intervenția asupra comportamentului uman, reflectată într-o practică riguroasă, structurată și integrată cu dimensiunea relațională a intervenției.
În prezent, urmează „Psihoterapia Interativă a Traumei”, aprofundând mecanismele neurobiologice și relaționale ale traumei și intervențiile sigure, bazate pe dovezi. De-a lungul activității sale a susținut workshop-uri și programe de psihoeducație și dezvoltare personală adresate profesioniștilor și publicului larg, cu focus pe reglare emoțională, limite sănătoase, conștientizarea tiparelor relaționale și consolidarea rezilienței. Îi mulțumim pentru participarea la „Galatia 2026”.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2026”
Evenimentul, care va avea loc în perioada 6-10 mai, este organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați-Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Colegiul Psihologilor din România,
Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și The International College of Neuropsychopharmacology.
Ca și la edițiile precedente, sunt invitați să participe medici psihiatri din țară și din străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, asistenți medicali, sociologi, precum și specialiști din alte domenii de activitate.Tema de anul acesta este „Interdisciplinaritatea în Psihiatrie”.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală “Galatia 2026” va conferi participanților credite de formare profesională continuă.
Înscrierile se fac până pe 4 mai.
Toate informațiile legate de acest eveniment le veți găsi, în timp real, pe:
Înscrieri: https://conferintagalatia.ro/
https://www.facebook.com/Galatia2026
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
https://www.facebook.com/Anamaria.Ciubara
https://lapsihiatru.ro/
#Galatia2026 #Psihiatrie #SanatateMintala #ConferintaMedicala #Psihologie #EducatieMedicala #PsihiatrieGalati
