Galatia 2026, ediția jubiliară. Psiholog clinician- psihoterapeut Edviga Teodora Filip
Edviga Teodora Filip este psiholog clinician autonom și psihoterapeut, cu peste 10 ani de experiență în lucrul cu copii cu nevoi speciale. Activitatea sa profesională se concentrează pe intervenții terapeutice asistate de animale, în special hipoterapie, utilizată ca metodă complementară în dezvoltarea cognitivă, motorie și socio-emoțională a copiilor.
Este membru al Asociației Americane de Hipoterapie, unde a realizat formarea profesională în terapia asistată de cai. În practica sa clinică lucrează cu copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, sindrom Down, pareze, anxietate și alte dificultăți de dezvoltare. De-a lungul activității sale a coordonat numeroase sesiuni de hipoterapie și programe terapeutice individualizate, observând impactul pozitiv al interacțiunii dintre copil și cal asupra dezvoltării motorii, reglării emoționale și creșterii încrederii în sine. Interesul său profesional vizează integrarea hipoterapiei în intervenții psihologice multidisciplinare și promovarea beneficiilor terapiilor asistate de animale în domeniul sănătății mintale. O așteptăm alături de noi la „Galatia 2026”, ediția jubiliară. Îi mulțumim!
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2026”
Evenimentul, care va avea loc în perioada 6-10 mai, este organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați-Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Colegiul Psihologilor din România,
Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și The International College of Neuropsychopharmacology.
Ca și la edițiile precedente, sunt invitați să participe medici psihiatri din țară și din străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, asistenți medicali, sociologi, precum și specialiști din alte domenii de activitate.Tema de anul acesta este „Interdisciplinaritatea în Psihiatrie”.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală “Galatia 2026” va conferi participanților credite de formare profesională continuă.
Înscrierile se fac până pe 4 mai.
Toate informațiile legate de acest eveniment le veți găsi, în timp real, pe:
Înscrieri: https://conferintagalatia.ro/
https://www.facebook.com/Galatia2026
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
https://www.facebook.com/Anamaria.Ciubara
https://lapsihiatru.ro/
#Galatia2026 #Psihiatrie #SanatateMintala #ConferintaMedicala #Psihologie #EducatieMedicala #PsihiatrieGalati
