Centenarii, considerați cândva rari, au devenit o obișnuință. Într-adevăr, aceștia reprezintă grupul demografic cu cea mai rapidă creștere a populației mondiale, numărul lor dublându-se aproximativ la fiecare zece ani începând cu anii 1970.

Cât de mult pot trăi oamenii și ce determină o viață lungă și sănătoasă prezintă interes de când se știe. Platon și Aristotel au discutat și au scris despre procesul de îmbătrânire cu peste 2.300 de ani în urmă.

Căutarea înțelegerii secretelor din spatele longevității excepționale nu este însă ușoară. Implică deslușirea interacțiunii complexe dintre predispoziția genetică și factorii legați de stilul de viață și modul în care aceștia interacționează de-a lungul vieții unei persoane, spune Dr. Karin Modig, profesor asociat de epidemiologie, Karolinska Institutet

Acum, studiul nostru recent, publicat în GeroScience, a scos la iveală unii biomarkeri comuni, inclusiv nivelurile de colesterol și glucoză, la persoanele care trăiesc peste 90 de ani.

Nonagenarii și centenarii prezintă de mult timp un interes intens pentru oamenii de știință, deoarece ne pot ajuta să înțelegem cum să trăim mai mult timp și, poate, și cum să îmbătrânim într-o stare de sănătate mai bună. Până în prezent, studiile privind centenarii au fost adesea la scară mică și s-au concentrat pe un grup selectat, de exemplu, excluzând centenarii care trăiesc în centre de îngrijire.

Set de date uriaș

Studiul nostru este cel mai amplu studiu de comparare a profilurilor biomarkerilor măsurați pe tot parcursul vieții în rândul persoanelor cu o durată de viață excepțională și a celor cu o durată de viață mai scurtă de până acum.

Am comparat profilurile biomarkerilor persoanelor care au ajuns să trăiască peste 100 de ani și ale colegilor lor cu o durată de viață mai scurtă și am investigat legătura dintre aceste profiluri și șansa de a deveni centenar.

Cercetarea noastră a inclus date de la 44.000 de suedezi care au fost supuși unor evaluări ale stării de sănătate la vârste cuprinse între 64 și 99 de ani – aceștia au reprezentat un eșantion din așa-numita cohortă Amoris.

Acești participanți au fost apoi urmăriți prin intermediul datelor din registrele suedeze timp de până la 35 de ani. Dintre aceste persoane, 1.224, sau 2,7%, au trăit până la vârsta de 100 de ani. Marea majoritate (85%) a centenarilor au fost femei.

Biomarkerul legat de inflamație

Au fost incluși 12 biomarkeri pe bază de sânge legați de inflamație, metabolism, funcția hepatică și renală. Precum și de o eventuală malnutriție și anemie. Toți aceștia au fost asociați cu îmbătrânirea sau mortalitatea în studii anterioare.

Biomarkerul legat de inflamație a fost acidul uric – un produs rezidual din organism cauzat de digestia anumitor alimente.

Am analizat, de asemenea, markerii legați de starea și funcția metabolică, inclusiv colesterolul total și glucoza, precum și cei legați de funcția hepatică, cum ar fi alanină aminotransferaza (Alat), aspartat aminotransferaza (Asat), albumina, gama-glutamil transferaza (GGT), fosfataza alcalină (Alp) și lactat dehidrogenază (LD).

De asemenea, am analizat creatinina, care este legată de funcția renală, și fierul și capacitatea totală de legare a fierului (TIBC), care este legată de anemie. În cele din urmă, am investigat și albumina, un biomarker asociat cu nutriția.

Constatări

Am constatat că, în general, cei care au ajuns la a suta aniversare au avut tendința de a avea niveluri mai scăzute de glucoză, creatinină și acid uric începând cu vârsta de 60 de ani. Deși valorile mediane nu au fost semnificativ diferite între centenari și necentenari pentru majoritatea biomarkerilor, centenarii au prezentat rareori valori extrem de ridicate sau scăzute.

De exemplu, foarte puțini dintre centenari au avut un nivel de glucoză de peste 6,5 la începutul vieții sau un nivel de creatinină de peste 125.

Pentru mulți dintre biomarkeri, atât centenarii, cât și necentenarii au avut valori în afara intervalului considerat normal în ghidurile clinice. Acest lucru se datorează probabil faptului că aceste ghiduri sunt stabilite pe baza unei populații mai tinere și mai sănătoase.

Atunci când am explorat ce biomarkeri erau legați de probabilitatea de a ajunge la 100 de ani, am constatat că toți cei 12 biomarkeri, cu excepția a doi (alat și albumină), au arătat o legătură cu probabilitatea de a ajunge la 100 de ani. Acest lucru s-a întâmplat chiar și după luarea în considerare a vârstei, a sexului și a poverii bolii.

Nivelul colesterolului

Persoanele din cele mai scăzute din cele cinci grupe pentru nivelurile de colesterol total și fier au avut o șansă mai mică de a ajunge la 100 de ani în comparație cu cele cu niveluri mai ridicate. Între timp, persoanele cu niveluri mai ridicate de glucoză, creatinină, acid uric și markeri pentru funcția hepatică au scăzut, de asemenea, șansele de a deveni centenar.

În termeni absoluți, diferențele au fost destul de mici pentru unii dintre biomarkeri, în timp ce pentru alții diferențele au fost ceva mai substanțiale.

Pentru acidul uric, de exemplu, diferența absolută a fost de 2,5 puncte procentuale. Acest lucru înseamnă că persoanele din grupul cu cel mai scăzut acid uric aveau 4% șanse de a împlini 100 de ani. În timp ce în grupul cu cele mai ridicate niveluri de acid uric doar 1,5% au ajuns la 100 de ani.

Factori precum alimentația și consumul de alcool joacă un rol

Chiar dacă diferențele pe care le-am descoperit au fost în general destul de mici, ele sugerează o legătură potențială între sănătatea metabolică, nutriție și longevitatea excepțională.

Cu toate acestea, studiul nu permite nicio concluzie cu privire la ce factori ai stilului de viață sau gene sunt responsabili pentru valorile biomarkerilor.

Este rezonabil să credem că factori precum alimentația și consumul de alcool joacă un rol. Urmărirea valorilor rinichilor și ficatului, precum și a glucozei și acidului uric pe măsură ce îmbătrâniți, nu este probabil o idee rea.

Acestea fiind spuse, probabil că șansa joacă un rol la un moment dat în atingerea unei vârste excepționale. Dar faptul că diferențele dintre biomarkeri au putut fi observate cu mult timp înainte de deces sugerează că genele și stilul de viață pot juca, de asemenea, un rol.The Conversation