Experimentul care arată că oamenii pot auzi tăcerea

Încă de pe vremea lui Aristotel, oamenii de știință și filozofii au dezbătut dacă tăcerea este vreodată „auzită”. O nouă serie de experimente realizate de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din SUA ar putea să fi rezolvat această problemă.

Cercetarea a folosit în mod inteligent un truc bine-cunoscut numit iluzia „unul este mai mult”, care păcălește creierul ascultătorilor să creadă că două sunete distincte sunt mai scurte decât un singur sunet, chiar dacă în realitate timpul total este același.

Înlocuind sunetele cu tăcere, echipa a constatat că iluzia încă funcționează. O puteți încerca și dumneavoastră. O singură tăcere continuă este percepută ca fiind mai lungă decât două tăceri distincte, în ciuda faptului că acestea au de fapt aceeași durată totală.

„Tăcerea, oricare ar fi ea, nu este un sunet – este absența sunetului”, spune Rui Zhe Goh, un student absolvent de filosofie și psihologie la Universitatea Johns Hopkins. „În mod surprinzător, ceea ce sugerează munca noastră este că nimicul este, de asemenea, ceva ce se poate auzi”.

Cercetătorii presupun că, deoarece reacționăm la tăcere în același mod ca și la sunet în aceste trucuri, auzim cu adevărat acea tăcere – nu doar deducem că este acolo. Se pare că Simon & Garfunkel au avut dreptate, potrivit sciencealert.com.

În total, au fost recrutați 1.000 de participanți în cadrul a șapte experimente. Pe lângă iluzia „unul este mai mult”, au fost efectuate și alte teste similare, care au vizat tăceri parțiale și tăceri care variau în funcție de cât de apropiate sau de îndepărtate erau.

Zgomotele de fundal, cum ar fi restaurantele aglomerate și gările, au fost folosite pentru a încadra tăcerile pentru unele experimente, iar pentru altele au existat variații de tonuri.

Pe parcursul tuturor experimentelor, efectele au fost aceleași: tăcerea a fost aparent procesată în același mod ca și sunetul. Studiul contribuie la creșterea cunoștințelor noastre despre modul în care funcționează simțul nostru auditiv.

„Genul de iluzii și efecte care par a fi unice pentru procesarea auditivă a unui sunet, le obținem, de asemenea, în cazul tăcerilor, ceea ce sugerează că într-adevăr auzim și absențele de sunet”, spune Ian Phillips, filosof și psiholog la Universitatea John Hopkins.

Multe studii arată acum că tăcerea poate fi importantă în perceperea sunetelor – cum ar fi modul în care lăsăm pauze între cuvinte – dar până în acest moment nu au existat dovezi experimentale solide că tăcerea în sine poate servi drept stimulent pe care creierul îl aude.

În continuare, echipa dorește să analizeze modul în care am putea percepe tăcerea dacă aceasta este complet deconectată de sunet (și nu încorporată în acesta, ca în aceste experimente). De asemenea, se ridică întrebarea dacă experimentăm sau nu vreodată liniștea perfectă și ar putea ajuta la tratarea diferitelor probleme de auz.

„Filozofii au dezbătut mult timp dacă tăcerea este ceva ce putem percepe literalmente, dar nu a existat un studiu științific care să vizeze direct această întrebare”, spune Chaz Firestone, cercetător în domeniul cognitiv la Universitatea John Hopkins.