S-a demonstrat că antrenamentul pe intervale de intensitate ridicată (HIIT) îmbunătățește condiția fizică cardiorespiratorie (CRF) și atenuează factorii de risc ai bolilor cardiovasculare (CVD) la pacienții cu boli inflamatorii ale articulațiilor (IJD) în cadrul unui studiu randomizat. În mod notabil, răspunsul pozitiv în CRF nu a coincis cu modificări ale durerii sau oboselii.

Kristine Norden, de la Centrul pentru tratamentul bolilor reumatice și musculo-scheletice, Unitatea națională norvegiană de consultanță în domeniul reabilitării în reumatologie, Spitalul Diakonhjemmet, Oslo, Norvegia, a prezentat rezultatele de ultimă oră ale studiului ExeHeart în cadrul reuniunii anuale 2023 a Alianței Europene a Asociațiilor de Reumatologie (EULAR). Studiul a urmărit să evalueze efectele pe termen scurt și lung a 12 săptămâni de HIIT supravegheat la pacienții cu IJD.

Norden a explicat pentru Medscape Medical News: „HIIT este o intervenție fizioterapeutică fezabilă cu efecte durabile la pacienții cu IJD. Nu exacerbează simptomele IJD și poate fi implementată în cadrul asistenței medicale primare”.

Studiul

Studiul ExeHeart este un studiu controlat și randomizat, conceput pentru a evalua efectele HIIT asupra CRF, riscului CVD și activității bolii la pacienții cu IJD. Studiul este un efort de colaborare cu partenerii de cercetare ai pacienților și se aliniază la solicitările pacienților pentru tratamente non-farmacologice eficiente. Rezultatele care sunt evaluate includ CRF (rezultatul primar), factorii de risc CVD, măsurile antropometrice, activitatea bolii și rezultatele raportate de pacienți legate de durere, oboseală, boală, activitate fizică și exerciții fizice.

Un total de 60 de pacienți cu IJD au fost recrutați de la clinica preventivă Cardio-Rheuma de la Diakonhjemmet. Aceștia au fost repartizați aleatoriu pentru a primi fie îngrijire standard (inclusiv sfaturi relevante privind stilul de viață și medicație cardiopreventivă), fie îngrijire standard împreună cu o intervenție HIIT de 12 săptămâni supravegheată de fizioterapeuți. Evaluările au fost efectuate la momentul inițial, la 3 luni (punctul final primar) și la 6 luni după momentul inițial. Nu a existat nicio intervenție supravegheată între punctele de timp de 3 și 6 luni.

Vârsta mediană a participanților a fost de 59 de ani, 34 de participanți (57%) fiind femei. Tipurile de IJD în rândul participanților au inclus artrita reumatoidă în proporție de 45%, spondiloartrita în proporție de 32% și artrita psoriazică în proporție de 23%. În plus, 49 de pacienți (82%) prezentau un risc ridicat pentru MCV.

Participanții au fost împărțiți în două grupuri: un grup de control (n = 30) și un grup HIIT (n = 30). Grupul HIIT a fost supus unei intervenții de 12 săptămâni constând în sesiuni HIIT de două ori pe săptămână, supravegheate de 4×4 minute, la 90%-95% din ritmul cardiac maxim, alternate cu o activitate moderată la 70%. Grupul de control s-a angajat în sesiuni nesupravegheate de exerciții fizice de intensitate moderată. Rezultatul principal măsurat a fost modificarea CRF, evaluată prin absorbția maximă de oxigen (VO2 max) cu ajutorul unui test de efort cardiopulmonar. Rezultatele secundare – durerea și oboseala – au fost evaluate cu ajutorul unui chestionar (Scala de evaluare numerică 0-10, unde 0 reprezintă lipsa durerii sau a oboselii).

În urma HIIT, s-a observat o diferență semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce privește VO2 max (2,5 ml/kg/min; P < 0,01) în favoarea grupului de exerciții fizice la 3 luni, în timp ce nu s-au constatat diferențe semnificative în ceea ce privește durerea și oboseala. Această discrepanță în VO2 max între grupuri s-a menținut la 6 luni (2,6 ml/kg/min; P < 0,01), fără disparități notabile în ceea ce privește durerea și oboseala. O analiză per-protocol la 3 luni a demonstrat o diferență în VO2 max între grupuri (3,2 ml/kg/min; P < 0,01).

Norden a concluzionat că implicațiile clinice ale acestor rezultate sunt semnificative, deoarece creșterea CRF obținută prin HIIT reflectă o îmbunătățire a capacității organismului de a furniza oxigen către mușchii care lucrează. În consecință, această îmbunătățire a CRF poate duce la îmbunătățiri generale ale sănătății și la un risc redus de boli cardiovasculare.

Efecte de lungă durată

Christopher Edwards, MBBS, MD, reumatolog consultant onorific, University Hospital Southampton NHS Foundation Trust Medicine, Universitatea din Southampton, Anglia, a fost preocupat de menținerea în viitor a CRF crescut. „Mi-aș dori cu adevărat să avem date despre acești pacienți și la 12 luni, pentru a putea vedea dacă efectele durează și mai mult. În ceea ce privește intensitatea, există indicii clare că angajarea în antrenamente de intensitate moderată și mare este mai benefică”, a spus Norden. „Așadar, aș recomanda cu siguranță cel puțin o sesiune de exerciții de intensitate ridicată pe săptămână pentru acești pacienți, încorporând în același timp și exerciții de intensitate mai mică și moderată, dacă se dorește. Cu toate acestea, pentru persoanele care urmăresc să își maximizeze absorbția de oxigen, exercițiile de intensitate ridicată sunt considerate cea mai eficientă abordare.”

Există dovezi convingătoare care susțin beneficiile activității fizice în îmbunătățirea activității bolii în rândul pacienților cu IJD, ceea ce face ca aceasta să fie o componentă esențială a tratamentului nefarmacologic. Cu toate acestea, persoanele cu afecțiuni reumatice și musculo-scheletice prezintă, în general, niveluri mai scăzute de activitate fizică în comparație cu persoanele sănătoase. Recunoscând importanța prevenirii bolilor cardiovasculare la pacienții cu IJD, EULAR recomandă screeningul de rutină al bolilor cardiovasculare pentru persoanele diagnosticate cu IJD.