Cea mai detaliată cartografiere a băncii de memorie a creierului nostru relevă ceva surprinzător

Oamenii de știință au creat cea mai detaliată hartă de până acum a autostrăzilor neuronale care conectează banca de memorie a materiei noastre cenușii – hipocampul – cu restul creierului, dezvăluind modele neașteptate de conexiuni între regiuni.

„Am fost surprinși să găsim mai puține conexiuni între hipocampus și zonele corticale frontale și mai multe conexiuni cu zonele de procesare vizuală timpurie decât ne așteptam să vedem”, a declarat, pentru sciencealert.com, Marshall Dalton, psiholog la Universitatea din Sydney.

Deși există încă multe dezbateri cu privire la rolul precis al hipocampusului în memorie, neurologii sunt încrezători că acesta joacă un rol cheie în construirea memoriei și în integrarea acesteia cu percepția noastră pentru a ne permite să luăm decizii cu privire la viitor.

O mai bună înțelegere a modului în care funcționează hipocampul în context cu alte zone ale creierului ar putea, într-o zi, să ne ajute să combatem declinul memoriei.

Folosind o nouă tehnică de imagistică numită imagistică ponderată prin difuzie – un tip de scanare RMN care utilizează difuzia moleculelor de apă prin țesuturi pentru a genera contrast – Dalton și colegii săi au creat o hartă de înaltă rezoluție a conexiunilor dintre hipocampus și cortexul cerebral din creierele a șapte femei adulte cu vârsta sub 35 de ani.

„Am dezvoltat acum o metodă adaptată care ne permite să confirmăm unde în interiorul hipocampusului se conectează diferite zone corticale. Iar acest lucru nu a mai fost făcut până acum într-un creier uman viu”, a explicat Dalton: „Ceea ce am făcut a fost să analizăm mult mai detaliat căile materiei albe, care sunt, în esență, autostrăzile de comunicare între diferite zone ale creierului”.

Cercetătorii au descoperit că hipocampul are diferite rețele de mesagerie, fiecare legată de zone specifice ale cortexului. Cunoștințele noastre anterioare despre aceste conexiuni provin din disecții ale creierelor de primate, iar harta cerebrală rezultată s-a aliniat în mare măsură cu acestea.

Dar cercetătorii au descoperit un nivel mult mai ridicat de conexiuni în zona de procesare vizuală a creierului uman și mai puține în zonele corticale frontale.

Analizele post-mortem efectuate pe primate non-umane pot detecta detalii mai fine până la nivel celular, așa că s-ar putea ca la oameni să nu fi reușit încă să rezolvăm toate aceste conexiuni.

„Sau s-ar putea ca hipocampul uman să aibă într-adevăr un număr mai mic de conexiuni cu zonele frontale decât ne așteptăm și o conectivitate mai mare cu zonele vizuale ale creierului”, a detaliat Dalton: „Acest lucru are sens având în vedere că hipocampul joacă un rol important nu numai în memorie, ci și în imaginație și în capacitatea noastră de a construi imagini mentale în ochii minții”.

Alte studii recente au descoperit, de asemenea, asocieri între aceste zone ale creierului. Echipa este curioasă să vadă dacă modele similare sunt consecvente la oameni de diferite caracteristici demografice: „Pe măsură ce neocortexul s-a extins, poate că oamenii au evoluat diferite modele de conectivitate pentru a facilita funcțiile de memorie și vizualizare specifice oamenilor care, la rândul lor, pot sta la baza creativității umane. Este un fel de puzzle – pur și simplu nu știm. Dar ne plac puzzle-urile și vom continua să investigăm”.