De ce amintirile jenante pot declanșa din nou sentimente de rușine

Cu toții am pățit-o – te plimbi și-ți vezi de treabă și, deodată, te gândești la acea dată în liceu când ai spus ceva foarte prostesc pe care nu l-ai spune niciodată acum.

Sau atunci când, cu câțiva ani în urmă, ai făcut o gafă socială. Te strâmbi și îți vine să mori de rușine.

De ce aceste amintiri negative par să ne apară pur și simplu în cap? Și de ce ne simțim încă atât de jenați, când ocazia a trecut de mult?

Cum ajung amintirile în conștiința noastră?

În opinia actuală, există două moduri în care ne amintim experiențele din trecut. Un mod este intenționat și voluntar. De exemplu, dacă încercați să vă amintiți ce ați făcut ieri la serviciu sau ce ați mâncat la prânz sâmbăta trecută. Acest lucru implică un proces deliberat și plin de efort în timpul căruia căutăm amintirea în mintea noastră.

Cea de-a doua modalitate este neintenționată și spontană. Acestea sunt amintiri care par să „apară” pur și simplu în mintea noastră și pot fi chiar nedorite sau intruzive, spun specialiștii consultați de sciencealert.com.

Așadar, de unde provine acest al doilea tip de memorie?

O parte a răspunsului se află în modul în care amintirile sunt conectate între ele. Înțelegerea actuală este că experiențele noastre trecute sunt reprezentate în rețele conectate de celule care se află în creierul nostru, numite neuroni.

Acești neuroni dezvoltă conexiuni fizice între ei prin suprapunerea informațiilor din aceste reprezentări.

De exemplu, amintirile ar putea împărtăși un tip de context (diferite plaje pe care ați fost, restaurante la care ați mâncat), să apară în perioade similare ale vieții (copilărie, anii de liceu) sau să aibă suprapuneri emoționale și tematice (momente în care am iubit sau ne-am certat cu alții).

O activare inițială a unei amintiri ar putea fi declanșată de un stimul extern din mediul înconjurător (imagini, sunete, gusturi, mirosuri) sau de stimuli interni (gânduri, sentimente, senzații fizice).

Odată ce neuronii care conțin aceste amintiri sunt activați, amintirile asociate au apoi mai multe șanse de a fi rechemate în conștiința conștientă.

Un exemplu ar fi să treceți pe lângă o brutărie, să simțiți mirosul de pâine proaspătă și să aveți un gând spontan la weekendul trecut, când ați gătit o masă pentru un prieten. Acest lucru ar putea duce apoi la o amintire a momentului în care s-a ars pâinea prăjită și a fost fum în casă.

Nu toate activările vor conduce la o amintire conștientă și, uneori, asocierile dintre amintiri ar putea să nu ne fie pe deplin clare.

Amintirile involuntare tind să fie mai negative decât cele voluntare

Atunci când ne vin în minte amintiri, avem adesea reacții emoționale la ele. De fapt, amintirile involuntare tind să fie mai negative decât cele voluntare. De asemenea, amintirile negative tind să aibă un ton emoțional mai puternic decât amintirile pozitive.

Oamenii sunt mai motivați să evite rezultatele negative, situațiile negative și definițiile proaste despre noi înșine decât să le caute pe cele bune. Acest lucru se datorează probabil nevoii presante de supraviețuire în lume: fizic, mental și social. Așadar, amintirile involuntare ne pot face să ne simțim extrem de triști, anxioși și chiar rușinați de noi înșine.

De exemplu, o amintire care implică jenă sau rușine ar putea să ne indice că am făcut ceva ce alții ar putea considera dezagreabil sau negativ, sau că am încălcat într-un fel normele sociale.

Este important să simțim aceste emoții și învățăm din amintirile noastre și din aceste răspunsuri emoționale să gestionăm diferit situațiile viitoare.

Li se întâmplă acest lucru unora mai mult decât altora?

Toate acestea sunt bune și frumoase și, de cele mai multe ori, suntem capabili să ne amintim trecutul și să trăim emoțiile fără prea multă suferință. Dar se poate întâmpla pentru unii oameni mai mult decât pentru alții și cu emoții mai puternice atașate.

Un indiciu cu privire la acest lucru provine din cercetările privind memoria conformă cu starea de spirit. Aceasta este tendința de a fi mai probabil să ne amintim amintiri care sunt în concordanță cu starea noastră de spirit actuală.

Astfel, dacă vă simțiți trist, ei bine, este mai probabil să vă amintiți amintiri legate de dezamăgiri, pierderi sau rușine. Te simți anxios sau ai o părere proastă despre tine? Este mai probabil să vă amintiți momente în care v-ați simțit speriat sau nesigur.

În unele tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia majoră, oamenii își amintesc mai des amintiri care evocă sentimente negative, sentimentele negative sunt relativ mai puternice, iar aceste sentimente de rușine sau tristețe sunt percepute ca fapte despre ei înșiși. Altfel spus, sentimentele devin fapte.

Un alt lucru care este mai probabil în unele tulburări de sănătate mintală este rumegarea. Atunci când rumegăm, ne gândim în mod repetitiv la experiențele negative din trecut și la ceea ce simțim sau am simțit în legătură cu acestea.

La suprafață, funcția ruminării este de a încerca să „rezolvăm” ceea ce s-a întâmplat și să învățăm ceva sau să rezolvăm problemele astfel încât aceste experiențe să nu se mai repete.

Deși aceasta este o idee bună în teorie, atunci când rumegăm rămânem blocați în trecut și retrăim emoțiile negative fără prea multe beneficii. Nu numai asta, dar înseamnă că acele amintiri din rețelele noastre neuronale devin mai puternic conectate cu alte informații și este și mai probabil ca apoi să fie amintite involuntar.

Putem opri sentimentele negative?

Vestea bună este că amintirile sunt foarte adaptabile. Atunci când ne amintim o amintire, putem să o dezvoltăm și să ne schimbăm gândurile, sentimentele și aprecierile asupra experiențelor trecute.

În cadrul unui proces denumit „reconsolidare”, se pot face schimbări astfel încât, data viitoare când acea amintire este reamintită, să fie diferită de ceea ce a fost odată și să aibă un ton emoțional schimbat.

De exemplu, ne-am putea aminti de un moment în care ne-am simțit anxioși în legătură cu un test sau cu un interviu de angajare care nu a mers prea bine și să ne simțim triști sau rușinați.

Reflectarea, elaborarea și reîncadrarea acelei amintiri ar putea implica amintirea unor aspecte care au mers bine, integrarea acesteia cu ideea că ați făcut față unei provocări, chiar dacă a fost greu, și reamintirea faptului că este în regulă să ne simțim anxioși sau dezamăgiți în legătură cu lucruri dificile și că acest lucru nu ne face un eșec sau o persoană rea.

Prin acest proces de rescriere a experiențelor într-un mod rezonabil și plin de autocompătimire, importanța lor în viața noastră și în conceptul de sine poate fi redusă, iar starea noastră de bine se poate îmbunătăți.

În ceea ce privește ruminația, o strategie bazată pe dovezi este să recunoaștem când are loc și să încercăm să ne mutăm atenția asupra a ceva absorbant și senzorial (de exemplu, să facem ceva cu mâinile sau să ne concentrăm asupra unor imagini sau sunete). Această mutare a atenției poate scurtcircuita ruminația și vă poate determina să faceți ceva mai valoros.

În general, nu uitați că, deși creierul nostru ne va aminti puțin de experiențele noastre, nu trebuie să rămânem blocați în trecut, spun experții.