Iulie, luna lui „Cuptor”

Iulie, luna lui „Cuptor”

A șaptea lună în calendarul Gregorian, luna iulie este numită în tradiţia noastră populară „cuptor”. În această luna se înregistrează cele mai ridicate temperaturi ale verii.

Iniţial numită quintilis de la cuvântul quintus (al cincilea), deoarece a fost a cincea lună în vechiul calendar roman, Iulie (lat. julius) a devenit ulterior iulius în amintirea împăratului roman Iulius Cezar. Acesta s-a născut la 13 iulie 100 î.Hr., iar la iniţiativa acestuia s-a realizat un nou calendar. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au deformat în timp, unele chiar la intervenţia bisericii.

Soarele şi Luna


Luna iulie are 31 de zile în care ziua (perioada de timp luminată de Soare) are 14 ore, iar noaptea are 10 ore. La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6 h 02 m şi apune la ora 20 h 42 m.

La 23 iulie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 120 grade, el intrând în semnul zodiacal Leul, potrivit www.eastrolog.ro.

Fazele Lunii: la 2 iulie – Luna la Ultimul Pătrar la 00 h 18 m; la 10 iulie – Lună Nouă 04 h 18 m; la 17 iulie – Luna la Primul Pătrar 13 h 12 m; la 24 iulie – Lună Plină 05 h 42 m, la 31 iulie – Luna la Ultimul Pătrar la 16 h 24 m, potrivit www.astro-urseanu.ro.

În tradiţia noastră populară, cele patru săptămâni din componenţa lunii se numesc: “Săptămâna secerişului”, “Săptămâna Pânteliilor”, “Săptămâna lui Sântilie” şi “Săptămâna Verii”, potrivit site-ului traditii-superstitii.ro.

Prima săptămână, cea a secerişului, este dedicată muncilor agricole – seceratul grâului – şi este, prin tradiţie, o săptămână în care se munceşte de la răsăritul până la asfinţitul soarelui. Cea de-a doua săptămână este dedicată “Panteliilor”, aprigele surori ale Sfântului Ilie, potrivit www.artatraditionala.ro. Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului şi al Soarelui, cel care leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăsneşte dracii ascunşi pe pământ, plesnindu-i cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde în vârful arborilor, sub streaşina casei sau în turla bisericii. Cea de-a patra săptămână este săptămâna dedicată anotimpului celui mai călduros al anului, vara.

Calendarul Iulian – calendarul în „stil vechi”

În anul 46 î.Hr., la iniţiativa împăratului Iulius Cezar, s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene, reuşind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mişcarea Soarelui timp de un an. Anul era stabilit la 365 zile, astfel într-un ciclu erau trei ani de 365 zile şi un al patrulea an de 366 de zile era denumit an bisect. Anul a fost împărţit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit Ianuarie ca primă lună a anului.

Lunile impare aveau 31 de zile, iar cele pare 30 zile. Luna februarie avea 29 de zile. Ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare patru ani se intercala între 23 şi 24 februarie. Noul calendar Iulian (cunoscut şi sub numele de „stilul vechi”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr., potrivit www.timeanddate.com. El s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, la intervalul de 128 de ani rămânea în urmă cu o zi. Astfel, în timp, punerea în concordanţă a anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de necesară.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) a hotărât reforma Calendarului Iulian, desemnând o comisie de astronomi şi teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia. La 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a emis bula „Inter gravissimas…”, în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, cu respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi, 4 octombrie 1582, a devenit vineri, 15 octombrie 1582.

Iulie, luna lui „Cuptor”

Noul calendar a fost numit, în memoria papei Grigore al XIII-lea, gregorian. Ulterior, se va folosi numele de „stilul nou”. Acest calendar s-a introdus treptat în diferite ţări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); apoi de Franţa, Germania catolică (1583); Austria, Boemia, canoanele elveţiene (1584). Rezistenţă serioasă s-a întâmpinat din partea ţărilor care adoptaseră reforma. Astfel, aici, calendarul gregorian a pătruns după anul 1700: Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752); Suedia (1753). Ţările de religie ortodoxă au aderat la ”stilul nou” abia în secolul XX: Rusia în 1918, România în 1924, când, după luni 30 septembrie, a urmat marţi 14 octombrie; Grecia, tot în 1924.

Întrucât Calendarul Gregorian nu a fost adoptat de toate statele Europei în 1582, folosindu-se simultan şi Calendarul Iulian, până în secolul XX, diferenţa de 10 zile existentă în 1582 a crescut: 10 zile între 5/15 octombrie 1582 şi 18/28 februarie 1700; 11 zile între 19 februarie/1 martie 1700 şi 17/28 februarie 1800; 12 zile între 18 februarie/1 martie 1800 şi 16/28 februarie 1900; 13 zile între 17 februarie/1 martie 1900 şi 15/28 februarie 1924, potrivit enciclopediaromaniei.ro.  

Stefan Predescu

Stefan Predescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: