farmec.ro - Livrăm frumusețe!
Poveștile medicinei

Din poveștile medicinei. Profesorul Iuliu Hațieganu

Primul profesor de clinică medicală și primul decan al Facultății de Medicină Cluj, medicul Iuliu Hațieganu este considerat fondatorul școlii clujene de medicină internă.

S-a născut în 14 aprilie 1885, în localitatea Dârja, județul Cluj. Celebru pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei, a format la Cluj o valoroasă școală de medicină internă. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj îi poartă numele. A fost membru al Academiei Române și fratele politicianului Emil Hațieganu.

Iuliu Hațieganu s-a născut în familia unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului. A avut alți patru frați, între care și Emil Hațieganu. A absolvit gimnaziul superior greco-catolic din Blaj. Aici a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, ambii fiind cunoscuți ca elevi excepționali la învățătură.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

A urmat cursurile Facultății de Medicină ale Universității din Cluj. În 1910 și-a încheiat studiile cu un strălucit doctorat și a devenit asistent al profesorului Purjesz Zsigmond. Un portret al profesorului Purjesz s-a aflat în cabinetul profesorului Hațieganu, chiar deasupra biroului său.

Alături de Ioan Goia, Iuliu Hațieganu a adunat la catedre specialiști excepționali ca Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Victor Babeș, Constantin Levaditi sau Emil Racoviță.

Din fonduri proprii, colectă publică și bani de la asociația ASTRA, Hațieganu a înființat între 1930-1932 la Cluj, un parc destinat mișcării sportive a tinerilor. Parcul sportiv Iuliu Hațieganu, aflat pe malul Someșului și cu o suprafață de 25 ha, a fost dedicat memoriei unicului său copil, mort la numai 8 ani.

libris.ro

Odată cu instaurarea comunismului, noua situație politică l-a afectat atât pe Hațieganu, cât și colaboratorii săi, mulți fiind concediați sub pretextul unor așa-zise judecăți „populare”. Dat afară din clinică, a pus autorităție comuniste la încurcătură, când conducerea sovietică, cunoscându-i faima, a solicitat Bucureștiului să-l trimită pe Dr. Hațieganu să-l trateze pe Stalin. Straniu, dar recunoașterea sovietică a profesionalismului lui a forțat autoritățile române să-și deschidă ochii și de voie, de nevoie, să reabiliteze o somitate medicală. A murit în 4 septembrie 1959, la Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *