Dr. Radu-Andrei Țibrea, medic rezident Boli infecțioase, despre provocările acestor vremuri

Dr. Radu-Andrei Țibrea, medic rezident Boli infecțioase, despre provocările acestor vremuri

Medic rezident anul I la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Specializarea Boli Infecțioase, dr. Radu-Andrei Țibrea  spune că să fii îmbrăcat cu acele combinezoane nu este cel mai comod lucru, însă reprezintă un disconfort infim în comparație cu ce trăiesc pacienții internați. 

„Pentru mine, alegerea specialității nu a fost planificată. Odată ajuns în anul 6, urma să fac stagiul de boli infecțioase, iar atitudinea mea față de acesta era destul de flegmatică. Tot ce voiam era să treacă mai repede, fiindcă anticipam finalizarea studiilor, examenul de rezidențiat și, precum mulți colegi, aveam stabilite foarte clar opțiunile și specialitățile pe care aș fi vrut să le urmez. Norocul meu a fost că am făcut stagiul în decembrie 2019, înainte să izbucnească pandemia, astfel încât am ajuns să mă atașez de tot ce înseamnă această specialitate.

În anul 2020, urmărind cum evoluează pandemia la nivel global, deveneam din ce în ce mai interesat de bolile infecțioase. Spre finalul anului, la repartiția de după examenul de rezidențiat am ales Bolile Infecțioase și, până în prezent, nu pot să-mi explic entuziasmul pe care l-am avut atunci când mi-am auzit numele urmat de „alege – boli infecțioase București”.

Fiind la început, eu trebuie să verific constantele pacienților internați, precum: saturația oxigenului, pulsul, tensiunea arterială și așa mai departe, dar îmi dau seama că pentru pacienți acele minute petrecute la ei în salon reprezintă mai mult de atât; astfel, încerc să am o atitudine cât mai pozitivă pentru a le insufla speranță.

Să fii îmbrăcat cu acele combinezoane nu este cel mai comod lucru, însă reprezintă un disconfort infim în comparație cu ce trăiesc pacienții internați. Astfel, rezoluția mea pentru anul 2021, chiar dacă nu ar trebui să o spun cu voce tare, este să fiu cât mai pozitiv în spital și cât mai negativ pe foaie.

Acum, la aproape 2 luni de când am început activitatea ca medic rezident, îmi descopăr pasiunea atât pentru medicină, cât și pentru bolile infecțioase, în ciuda faptului că singura patologie de care mă lovesc este COVID-19”, a scris dr. Radu-Andrei Țibrea pe pagina Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, la rubrica „Young Doctors of Romania”.

 

 

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *