Dr. Lavinia Raicu: De ce am ales Radiologie-Imagistică medicală

Dr. Lavinia Raicu: De ce am ales Radiologie-Imagistică medicală

Medic rezident în anul II la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Specializarea Radiologie – Imagistică Medicală, dr. Lavinia Raicu spune că radiologia este o ramură medicală extrem de vastă, care a cunoscut o ascensiune importantă în ultimii 20 de ani.

„De ce am ales Radiologie-Imagistică medicală? Din primii ani de facultate am fost fascinată de anatomie, gândindu-mă inițial la o ramură chirurgicală, însă după ce am parcurs materiile și am participat la stagiile din anii mai mari, am realizat că nu vreau să studiez partea de tratament, ci de diagnostic și că îmi doresc să pot studia întreg corpul uman, nu să aleg o nișă.

Cei care m-au inspirat și m-au influențat în alegerea specialității au fost dr. Toma (prof. anatomie) și dr. Manea (prof. radiologie), datorită abilităților didactice, pasiunii pentru predat și implicării de care au dat dovadă.

Foarte important este să-ti cunoști atât punctele forte, cât și punctele slabe, să analizezi bine ce materii ți-au plăcut, cum reacționezi la stres sau cum relaționezi cu oamenii din jurul tău. Unul dintre punctele mele slabe este că nu-mi place să lucrez în agitație, sub presiune, prefer să analizez totul și să mă concentrez în liniște, iar radiologia îmi oferă resursele necesare și mediul în care să lucrez așa cum îmi doresc.

Radiologia este o ramură medicală extrem de vastă, care a cunoscut o ascensiune importantă în ultimii 20 de ani prin dezvoltarea aparaturii folosite în scop diagnostic și prin apariția numeroaselor investigații specifice tip angio-CT, cardio-IRM, mamografia cu tomosinteză, ecografia tiroidiană, eco-Doppler, precum și supraspecializări: radiologia pediatrică sau intervențională. Investigațiile de imagistică superioară CT și RMN au un impact imens în stabilirea unui diagnostic, fiind astfel o specialitate din care întotdeauna ai ce învăța și care îți menține interesul în permanență.

Radiologie-Imagistică medicală

Presupune însă multe ore petrecute în fața calculatorului, interpretarea unor investigații imagistice, integrare în context clinico-biologic, colaborare cu medicii clinicieni, rezolvarea unor “puzzle-uri” ale patologiilor umane și, într-un final, stabilirea diagnosticului corect. Are un rol vital pentru spital, susține toate celelalte specialități, fiind una dintre cele mai utilizate și necesare ramuri medicale.

O zi de lucru presupune strict interpretarea investigațiilor imagistice, așadar satisfacția vine din faptul că putem ajuta un număr considerabil de pacienți într-o singură zi.

Rezidențiatul la Brașov este unul foarte activ datorită coordonatoarei noastre, dr. Manea, dar și a medicilor secției, care se implică intens în formarea noastră, fiecare rezident fiind mâna dreaptă a unui medic. Condițiile epidemiologice actuale au adus o patologie nouă, explorată CT pentru diagnostic și evaluarea severității, mărind volumul de muncă, ajutându-ne să învățăm multe lucruri într-un singur an.

Suntem un colectiv unit, realizăm prezentări de caz pe care le discutăm împreună, participăm la congrese și am publicat articole la nivel internațional, astfel că aș recomanda oricând acest centru pentru a învăța Radiologie. O parte negativă ar fi că nu se plătesc gărzile deloc în cei 5 ani de rezidențiat, însă vă sfătuiesc să nu alegeți niciodată o specialitate pentru bani. Acum, că a trecut un an, pot spune că sunt extrem de mulțumită de alegerea pe care am făcut-o și nu mă văd făcând altceva.

De asemenea, consider că înainte de a deveni medici și de a avea grijă de pacienți, trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea noastră personală, urmând să deținem capacitatea și resursele necesare pentru a ajuta alți oameni, iar voluntariatul este cea mai bună și frumoasă cale de a le obține.

În acest sens, vin în ajutorul nostru aceste asociații locale de studenți, asociația “mamă” FASMR, programele Erasmus/Erasmus+, care pe mine m-au crescut în cei 6 ani de studenție și fără de care nu aș fi fost ceea ce sunt astăzi. Toate aceste activități te determină să devii o versiune tot mai bună a ta, forțându-te să-ți depășești limitele și să îți învingi temerile. Sunt recunoscătoare acestora atât pentru evoluția mea personală, cât și pentru amintirile create și prieteniile pe care le-am legat cu alți colegi din toată țara.

De aceea, vă sfătuiesc să vă implicați în primul rând în evoluția personală, să vă autoanalizați și să vă interesați mult înainte de a vă alege specialitatea, care trebuie să vă completeze personalitatea și să vă mențină interesul în permanență.

Îmi doresc să reușim toți, indiferent de specialitate, să dăm dovadă de integritate și de pasiune pentru ceea ce facem. Bineînțeles, vom întâmpina mai multe dificultăți pe parcursul carierei, însă este important să le depășim și să ne concentrăm asupra obiectivului nostru principal: să le oferim pacienților ajutorul de care au nevoie și să-i tratăm la fel ca pe familia noastră”, a scris dr. Lavinia Raicu pe pagina Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, la rubrica „Young Doctors of Romania”.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: