Gâtul și decolteul, două zone de importanță critică. Reguli de îngrijire

Gâtul și decolteul, două zone de importanță critică. Reguli de îngrijire

Mai puțin întreținute decat fața, gatul și decolteul sunt doua zone de importanța critica, deoarece pot da de gol varsta reala sau, dimpotriva, pot contribui la o imagine generala proaspata, tinereasca și stralucitoare.

Medicii dermatologi spun ca în ritualul zilnic de îngrijire trebuie acordata o atenție crescuta si acestor zone. Pasii pe care îi urmam în rutina zilnica a feței trebuie aplicati și la nivelul gatului și decolteului:

Expunerea prelungita la soare, fumatul, lipsa hidratării – atat lipsa aplicarii cremelor hidratante, cat și lipsa consumului de lichide – pot duce la o accentuare a îmbătrânirii. Pielea devine mai subțire, mai ridata, laxa, cu pete maronii.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Pentru diferitele probleme care pot interveni la nivelul gatului si decolteului (barbie dubla, piele lasata si lipsita de elasticitate, cu riduri transversale pronuntate, heliodermia decolteului cu pete pigmentare aparute ca rezultat al expunerii cronice excesive la soare), medicina estetica ofera solutii eficiente. Insa ce am putea face pentru a preveni imbatranirea precoce a tegumentului la acest nivel?

Prima regula pe care e bine sa o cunoasteti este urmatoarea: pielea gatului si a decolteului imbatraneste si ea, la fel ca cea a fetei, schimbarile fiind initial mai discrete spre 40 de ani si devenind destul de evidente spre 50 de ani. Aplicati produsele de ingrijire si la acest nivel, nu va opriti (asa cum se obisnuieste din varii motive) la nivelul fetei. Pare simplu si foarte evident, insa nu toata lumea realizeaza importanta gestului.

Ce include rutina de bază

  • curatare zilnica cu un produs demachiant bland;
  • o crema hidratanta (si fotoprotectoare, in functie de nivelul de expunere) aplicata dimineata;
  • Un produs antirid inainte de culcare, care poate fi si o crema, insa veti aprecia consistenta serului, care este mai usor de aplicat, ideal cu miscari blande, de jos in sus si dinspre interior spre exterior. Daca pielea e foarte deshidratata, puteti aplica intai serul antirid, urmat de crema hidratanta.
  • un produs exfoliant bland folosit in mod regulat.

Fotoprotecția

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

A doua regula este ca fotoprotectia este importanta inclusiv la acest nivel! E adevarat, regiunea submandibulara este in mod natural, ca rezultat al conformatiei anatomice, protejata de ultraviolete. Insa regiunea laterala a gatului, de exemplu, este expusa ultravioletelor, putand aparea la acest nivel Erythrosis interfollicularis colli, o dermatoza sub forma unui eritem difuz, laterocervical, ce respecta zona submentoniera si confera un aspect inestetic de gat de „pui golas”.

Tratamentul consta in terapie cu laser vascular. La nivelul decolteului apar frecvent pete maronii, numite lentigouri solare in cadrul heliodermiei, marca expunerii excesive la soare, ce pot fi si ele tratate cu laser. Profilaxia ambelor tipuri de dermatoze este fotoprotectia – creme cu factor 30 sau 50, in functie de sezon, gradul de expunere, haine care acopera zona etc.

Atenție la stitlul de viață

A treia regula este mentinerea unei greutati corporale constante: excesul ponderal actioneaza sinergic cu pierderea elasticitatii cutanate ce apare in mod inevitabil odata cu inaintarea in varsta. Duce la acumularea de tesut adipos in exces la acest nivel, cu aspect de „barbie dubla”. Tehnicile de medicina estetica, de exemplu, criolipoliza, pot ameliora acest aspect, insa preventia este esentiala: regim alimentar sanatos si activitate fizica regulata.

Îmbrăcămintea contează

A patra regula: imbracamintea conteaza! In special in sezonul rece, e important sa protejam pielea delicata a gatului si decolteului cu vesminte si accesorii din fibre de calitate, naturale, moi si non-iritante. Evitati esarfele sau fularele din materiale sintetice sau fibre aspre, ce pot induce mancarimi, nevoia de scarpinare, chiar dermatite la acest nivel.

Sursa: farmaciata.ro

 

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: