Cătălina Brînză, profesor limba și literatura română: „Trebuie să ne adaptăm la vremurile pe care le traversăm”

Este luna septembrie, prima lună de toamnă ca simbol al noilor începuturi: început de an bisericesc, început de an școlar, început de vechi rutine într-o nouă normalitate. După o vacanță prelungită de aproape șase luni, cei mai tineri membri ai familiilor noastre s-au reîntors la școală și la grădiniță, bucuroși și emoționați de revederea cu prietenii și cu dascălii lor.

Deși vremurile pe care le trăim au impus anumite restricții, deși școlile și spațiile de joacă au fost închise, copiii au continuat să se joace cu prietenii și vecinii lor în fața scărilor de bloc sau în parcurile recent deschise. Practic, ei abia acum, la reîntoarcerea la școală sau la grădiniță, experimentează cu adevărat normele de distanțare socială și măsurile impuse pentru a limita răspândirea virusului care a întors viețile noastre pe dos.

Revenirea la școală înseamnă atât pentru noi cât și pentru copii o perioadă de testare a limitelor și de creștere a rezilientei și a toleranței la frustrare. Majoritatea unităților de învățământ au adoptat modelul hibrid care îmbină prezența fizică în clasă cu școlarizarea online la domiciliul elevului. Este o provocare atât pentru copii cât și pentru dascăli pentru că lipsa conexiunii fizice influențează categoric actul de învățare, concentrarea și înțelegerea fiind extrem de anevoioase în afara mediului clasei unde suntem mult mai predispuși la factorii distractori.

Dacă pentru școlarii de nivel gimnazial sau liceal folosirea dispozitivelor și a platformelor de învățare nu ridică mari dificultăți, lucrurile stau total diferit în cazul preșcolarilor sau a școlarilor din ciclul primar. Aceștia din urmă au nevoie de asistența unui adult care trebuie mai întâi să asimileze informațiile primite, să și le însușească, să lămurească eventualele neclarități ale copilului și chiar să se familiarizeze cu tehnologia, mai ales în cazul celor vârstnici. Dacă până acum, expunerea copiilor la telefoane , laptopuri sau tablete era un subiect tabu, am ajuns astăzi la situația în care copiii petrec câteva ore pe zi în fața ecranelor și nu li se mai impun nici un fel de restricții.

Situația îngrijorătoare cu care ne- am putea confrunta este că unii dintre ei ar putea specula pretextul orelor online pentru a sta în fața dispozitivelor nu doar în scop didactic ci și în alte scopuri. Mai mult, fără stricta supraveghere a unui adult, aceștia pot ajunge să acceseze conținuturi nepotrivite vârstelor lor și chiar pot deveni vulnerabili în fața diferitelor forme de abuzuri. Tocmai de aceea, controlul parental și limitele clare sunt, din punctul meu de vedere, indispensabile pentru a trece cu bine peste această situație provocatoare pentru noi toți.

Recent, mi-a tras atenția un articol al Ioanei Chicet Macoveiciuc, o îndrăgită autoare a cărților pentru copii, care atrăgea atenția asupra unor păpuși extrem de populare în rândul fetițelor, care însă vin cu niște accesorii cel puțin controversate. Supuse la temperaturi extreme, acestea se colorează , capătă un machiaj foarte strident și chiar lenjerie intimă demnă de filmele pentru adulți. Tot ea amintea de un celebru scandal al unei mărci cunoscute de păpuși. Acestea veneau însoțite de piese de mobilier și de diferite accesorii. Pe una dintre aceste piese era notat un număr de telefon pe care dacă aveai curiozitatea să îl apelezi puteai constatat cu stupoare că ești direcționat către un hotline pentru adulți.

Mai multe detalii, în linkul aferent articolului https://www.printesaurbana.ro/2020/08/papusile-lol-sexualitate.html. Așadar, cât de conștienți suntem că în spatele unui conținut aparent inofensiv pentru copil se poate ascunde o capcană? Mai ales în mediul virtual, unde astfel de capcane sunt peste tot, unde copiii noștri petrec destul de mult timp pentru ca noi să câștigăm timp ca să ne rezolvăm treburile de zi cu zi?

Dacă tot online rămâne la loc de frunte pe ordinea de zi, ar fi bine ca noi, părinții, dincolo de îndeplinirea sarcinilor de serviciu online, să încercăm să ne punem la curent cu metode care ne pot ajuta să ne ținem copiii cât mai în siguranță în mediul virtual și să facem puțină muncă de documentare asupra programelor, jocurilor la care ei au acces și care la prima vedere ni se par foarte potrivite pentru vârsta lor.

Ca o concluzie, este clar că trebuie să ne adaptăm la vremurile pe care le traversăm, dar că este mare nevoie de echilibru. Deși suntem copleșiți de toate îndatoririle cotidiene, să încercăm să ne facem timp și să găsim resurse ca să ne conectăm fizic cu copiii noștri și să compensăm în sânul familiei diminuarea considerabilă a interacțiunilor dintre copii și colegii sau profesorii lor. Să fim lângă ei, pentru ei și să facem echipă alături de profesori pentru a putea suplini lipsa educației sub forma pe care am cunoscut-o noi, părinții și bunicii noștri.Este nevoie de cumpătare și de o dreaptă măsură în tot și în toate.

Să ne dea Dumnezeu tuturor înțelepciune, putere și optimism și să fim conștienți că această normalitate e de durată și doar împreună, conectându-ne autentic la ceilalți și la nevoile lor, dar rămânând în același timp conștient de nevoile și de aspirațiile noastre, putem trece cu bine peste orice obstacol.

În loc de încheiere, următoarele versuri să ne fie îndreptar pentru a ține cârma fermă , în ape line, spre un liman cât mai promițător, indiferent de care parte a baricadei suntem, la catedră sau acasă.

„Un pic de durere te face profund,

Mai multă durere te-afundă prea mult.

C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,

Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

Un pic de-mplinire te face mai bun,

Prea multă împlinire te face nebun.

Un pic de putere te face mai tare,

Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,

Cu prea mult respect devii sfidător.

Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,

Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.