Prof. Cătălina Brînză. Nu trebuie să lăsăm frica să ne facă inerți. Trebuie să continuăm să luptăm cu ce avem la dispoziție

De săptămâni bune, viața și-a schimbat radical cursul pentru cei mai mulți dintre noi și parcă trăim în atemporalitate, după legi și cursuri neștiute până acum. În tot acest haos, omenirea și-a luat un răgaz, în timp ce planeta își urmează rotațiile firești.

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății și probabil această mențiune ne poate stârni un zâmbet ușor ironic sau un gust dulce-amar. Sănătatea a căpătat brusc alte valențe pe fondul contextului pandemiei. Nu mai vorbim doar despre sănătate fizică ci, mai ales, despre sănătate emoțională. Suntem asaltați de mesaje cu un profund impact care ne tulbură echilibrul interior care este oricum destul de precar, ne induc anxietate și ne paralizează reacțiile obișnuite.

Totuși, vă propun un exercițiu de schimbare de perspectivă întocmai cum procedează fotograful când aplică filtre peste obiectiv. Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, sănătate înseamnă funcționare regulată și normală a tuturor organelor care susțin un organism. Conform percepțiilor noastre, sănătate înseamnă lipsa simptomatologiilor de orice fel. Frica ne poate induce simptome. Ea ne face să somatizăm și să ne credem bolnavi.

În ultima vreme se vehiculează la maximum în mass-media tema morții. Ba chiar într-un mod extrem de detaliat, contabilizat cu atenție (sau nu), suficient încât să ne dea fiecăruia fiori reci pe șira spinării. Orbiți de această teamă de moarte, nu cumva uităm să trăim? Nu cumva am început să paralizăm tot ceea ce făceam înainte de frica unei morți posibile sau nu?

Este firesc să fim speriați. Este absolut normal să ne luăm măsuri de precauție. Totuși, la fel de firesc este să încercăm,pe cât posibil, să trăim în continuare în normalitate. Pentru omul modern a devenit extrem de importantă cantitatea în detrimentul calității. Unii trăiesc mai mult, alții mai puțin. Are cantitatea vreo relevanță? Nu ar fi mai degrabă de folos să vedem cum anume a fost petrecut timpul decât să îl măsurăm?

Observ tot mai des în jur, prin prisma formării profesionale, că oamenii și-au schimbat până și modul firesc de exprimare pe fondul situației de criză. Folosim tot mai des propoziții condiționale sau circumstanțiale pentru a face proiecții în viitor de tipul „Când/Dacă va trece pandemia, voi face următorul lucru!” Total greșit! Nu trebuie să condiționăm acțiunile și dorințele noastre de un fapt pe care nu putem să îl controlăm. Nu facem decât să ne auto-sabotăm reușita. Dacă vreau să fac ceva cu adevărat, fac acum, în acest moment, cu resursele pe care le am. Nu trebuie să depind de factori externi, ci să fac ce e mai bun din ce am în acest moment. Nu trebuie să suspendăm tot ce făceam înainte din cauza fricii, până la un termen necunoscut.

Revenind la exercițiul pe care l-am menționat anterior.

1.Ne trezim dimineața cu un gând de recunoștință. Am primit șansa unei noi zile.

2.Ne autoevaluăm. Suntem sănătoși. Acum. În acest moment.

3.Exersăm prezența. Ne implicăm activ, conștient în orice am face.

4.Ne autodepășim. Încercăm să facem fiecare lucru, indiferent cât de banal ar fi el, cât putem de bine.

5.Încercăm să aducem o mulțumire, un gând bun oamenilor cu care interacționăm. Susținerea este foarte importantă în aceste zile.

6.Ne încheiem ziua cu un nou gând de recunoștință: am exploatat la maximum timpul primit, străduindu-ne să facem bine în orice clipă și să fim împăcați.

Este o situație dificilă, într-adevăr, dar suntem direct responsabili de modul în care o gestionăm. Putem să ne lăsăm pradă disperării, fricii, să nu mai trăim, să ne complacem în teamă sau putem să trăim frumos în continuare, cu speranță, cu încredere.

Străbunicii noștri au traversat și ei perioade grele. Au petrecut săptămâni, luni, ani în tranșee, în lagăre, în închisori. Au înfruntat foamete, calamități și chiar și molime. Au supraviețuit aceia dintre ei care au rămas calmi, pozitivi și activi. Lumea nu se sfârșește aici.

Noi îi învățăm pe elevi să fie curajăși, să lupte pentru ceea ce e cu adevărat important.La literatura, elevii de clasa a VI-a studiau în anii trecuți nuvela Sobieski și românii de Costache Negruzzi. Cetatea Neamțului, apărată de doar câțiva plăieși este atacată de către oastea în fruntea căreia se află regele Poloniei, Ion Sobiețki. Unul dintre plăieși își exprimă îngrijoarea față de cel mai bătrân dintre ei privind inechitatea numerică și inevitabila înfrângere a românilor. Răspunsul bătrânului este monumental și ar trebui să fie cumva ca un îndemn pentru noi în situația actuală :”-Taci,mucosule!(…)Te temi că-i peri? Mare pagubă! Un mișel mai puțin.” Mobilizați de aceste vorbe, deși sunt conștienți de deznodământ, românii țin piept inamicilor timp de cinci zile. La finalul confruntării, deși învinși, prin intervenția lui Iablonovski, plăieșii rămași în viață sunt cruțați și primesc și câte cincizeci de zloți pentru curajul și determinarea cu care și-au apărat cetatea.

Ce ar trebui să înțelegem?Că nu trebuie să lăsăm frica să ne facă inerți. Trebuie să continuăm să luptăm cu ce avem la dispoziție în acest moment.Lumea nu stă pe loc. Ea își continuă existența. Vor fi eforturi, vor fi pierderi, dar trebuie să ne păstrăm calmul, optimismul și perseverența și să îi dăm timpului timp. Ca în basme, binele va triumfa și echilibrul se va restabili.

Așadar, de Ziua Mondială a Sănătății, să ne bucurăm că suntem sănătoși și să ne permitem să ajustăm tradiționalul „La mulți ani!” în „La mulți și cu sens ani!” . Să fim recunoscători pentru ce avem și pentru ce putem realiza în continuare.

Cătălina Brînză, profesor de limba și literatura română, absolventă a Facultății de Litere , specializările jurnalism și limba și literatura română-limba și literatura engleză, alumnă a programului Teach for Romania