Front

A fost descoperit secretul tinereții? Ce spune ultimul studiu

Un studiu realizat în comun de cercetători chinezi şi americani a demonstrat că restricţia calorică ajută la inversarea procesului de îmbătrânire la rozătoare de laborator, rezultatele cercetării furnizând informaţii pentru dezvoltarea strategiilor de intervenţie în cazul bolilor asociate înaintării în vârstă.

stickerebucuresti.ro

Studii anterioare realizate pe animale de laborator au sugerat că restricţia calorică poate fi o modalitate importantă de întârziere a îmbătrânirii. Cu toate acestea, deocamdată se cunosc puţine informaţii despre mecanismele exacte care se produc la nivel celular, potrivit Xinhua.

O echipă de cercetători de la Institutul de Zoologie şi Institutul de Genomică din Beijing, din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din Statele Unite şi de la alte instituţii au comparat rozătoare care au consumat cu 30 de procente mai puţine calorii cu semeni ai loc care au urmat o dietă obişnuită.

libris.ro

Specialiştii au utilizat tehnologia de secvenţiere a transcriptomului celular pentru a analiza un număr de peste 200.000 de celule unice şi nuclee din nouă tipuri de ţesuturi prelevate de la şobolani tineri şi bătrâni hrăniţi ad libitum şi şobolani bătrâni supuşi unei restricţii calorice începând de la vârsta adultă mijlocie.

Cercetătorii au evaluat sistematic efectele îmbătrânirii şi restricţiei calorice asupra diferitelor tipuri de ţesuturi şi celule.

Creşterea răspunsului inflamator este un semn distinctiv al îmbătrânirii, a relevat studiul, fenomen ce poate fi reprimat prin restricţie calorică.

Studiul demonstrează efectul restricţiei calorice asupra diferitelor celule din mai multe tipuri de ţesuturi, după cum a notat Liu Guanghui, unul dintre cercetătorii implicaţi în cercetare.

Liu a precizat că această cercetare va pune bazele dezvoltării strategiilor terapeutice împotriva îmbătrânirii şi bolilor asociate înaintării în vârstă.

Studiul a fost publicat în jurnalul Cell.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *