Poveștile medicinei. A vrut să se facă preot, dar a ales știința: Dr. Iuliu Hațieganu

Pe 14 septembrie se împlinesc 60 de ani de la moartea medicului Iuliu Haţieganu, cel care a înființat școala română de medicină internă din Cluj. Iuliu Hațieganu era renumit pentru acuratețea diagnosticelor sale, pentru generozitatea și curajul său.

shop.libertatea.ro

Iuliu Hațieganu s-a născut pe 14 aprilie 1885, în localitatea Dârja, judeţul Cluj, în familia unui preot greco-catolic. Erau patru frați, dintre care doi au ajuns personalități de prim-rang ale Regatului României. Iuliu Hațieganu a fost trimis să studieze la Gimnaziul Superior din Blaj, acolo unde a devenit coleg și prieten cu viitorul cardinal Iuliu Hossu.

A renunțat la posibilitatea de a deveni preot, pentru că era îndrăgostit de știință. A mers la Cluj unde a studiat la Facultatea de Medicină. În 1910, a obținut doctoratul și a devenit asistentul  renumitului profesor Zsigmond Purjesz. Iuliu Hațieganu a devenit și practician, în Clinica Medicală III din Cluj. În timpul Primului Război Mondial, a avut ocazia să îngrijească mulți răniți. În anul 1918, a participat, în calitate de delegat al tineretului universitar din Cluj, la Adunarea Națională de la Alba Iulia, care a votat Unirea Transilvaniei cu România. Alături de el se afla și fratele său, eminentul jurist și om politic Emil Hațieganu. Întorși la Cluj, cei doi frați s-au implicat în organizarea Universității românești din capitala Transilvaniei

A fost profesor de clinică medicală (1919-1948; 1953-1959) şi decan al Facultăţii de Medicină din Cluj (1919-1920); consilier tehnic medical al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1919), iar în 1925 a devenit preşedinte al Secţiei medicale şi biopolitice a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). A pus bazele Asociaţiei de educaţie fizică „Şoimii Carpaţilor” (1929), fiind unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural. De numele său se leagă înfiinţarea şcolii române de medicină internă din Cluj.

A îmbinat activitatea de medic cu munca de laborator; de la cercetări asupra patologiei ficatului şi a sistemului digestiv, care au dus la introducerea unor noi mijloace diagnostice pentru cercetarea funcţiei hepatice, a duodenului şi a pancreasului, a ajuns la o clasificare originală a bolilor rinichilor. După Primul Război Mondial a efectuat studii asupra encefalitei epidemice şi a acordat rolului sistemului nervos central importanţa cuvenită în cadrul patologiei interne. A adus noi şi valoroase contribuţii asupra endocarditei lente, hepatitei septice lente, trombozei auriculare progresive, meningitelor acute benigne.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

A lăsat o serie de lucrări şi studii de mare însemnătate. A iniţiat şi a condus, împreună cu I. Goia, un „Tratat elementar de semiologie şi patologie” (3 vol., 1934-1939, reeditat apoi de patru ori), care a reprezentat o adevărată piatră de hotar în literatura medicală românească. Îndelungata sa experienţă clinică şi didactică s-a concretizat într-un alt impresionant tratat – „Clinică şi patologie medicală” (2 vol., 1955 şi 1958).

A fost membru al Societăţii Medicale a Spitalelor din Paris, al Societăţii Internaţionale de Gastroenterologie, al Societăţii de Studii Ştiinţifice asupra Tuberculozei. Membru titular al Academiei Române (2 iul. 1955).

elefant.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *