Poveștile medicinei. Nicolae Ionescu-Şişeşti, neurologul ale cărei prelegeri clinice au intrat în istorie
Pe 17 august se împlinesc 65 de ani de la moartea neurologului Nicolae Ionescu-Şişeşti. Acesta s-a născut pe 11 februarie 1888, în localitatea Şişeştii de Jos, judeţul Mehedinţi, într-o familie cu 11 copii. Tatăl său, Constantin Ionescu, era preot. Învățătorul satului, domnul Trandafirescu, a fost cel care aduna toţii copiii satului într-o singură încăpere şi le preda, pe rând, lecţiile de la clasa I-a până la clasa V-a.
Copiii preotului Ionescu erau mereu în frunte. Cel mai mare, Gheorghe, născut pe 16 octombrie 1885, a devenit, mai târziu, cea mai însemnată personalitate a agronomiei românești. De numele său se leagă înființarea Școlii Superioare de Agricultură de la Herăstrău, care va deveni Academia de Științe Agricole și Medicină Veterinară de azi.
Spre deosebire de fratele său agronom, Nicolae a urmat altă cale. După ce audiază două semestre la Leipzig prelegerile de Psihologie experimentală ale lui Wilhelm Wundt, se hotărăște totuși pentru studiul medicinei. Se înscrie la Facultatea de Medicină a Universității din București și își continuă studiile la Paris. Se orientează de la început pentru specialitatea de Neurologie și va fi extern, intern, apoi „chef de clinique” (prima treaptă în ierarhia medicilor de spital în Franța), sub conducerea lui Georges Guillain, în renumita Clinică de Neurologie a Spitalului Salpêtrière din Paris.
În anul 1932 vine la București, devenind unul din colaboratorii cei mai apropiați ai lui Gheorghe Marinescu. La moartea acestuia în 1938, devine urmașul său ca profesor titular de Neurologie la Facultatea de Medicină și director al Clinicii de Neurologie în Spitalul Colentina din București. Având un deosebit dar oratoric, prelegerile sale clinice au rămas întipărite în memoria celor ce le-au audiat.
Ionescu-Șișești a adus contribuții valoroase în domeniul patologiei tumorale a măduvei spinării, siringomieliei și siringobulbiei, reflexelor psiho-galvanice, în studiul tonusului mușchilor striați, asupra rolului spațiului perivascular în migrarea antigenilor în creier, în domeniul neuroinfecțiilor. S-a stins din viață pe 17 august 1954, în urma unei infecții contractate în laborator.
În afara unui mare număr de articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate precum și referate la congrese științifice, Ionescu-Șișești a fost autorul monografiilor, publicate în limba franceză, Tumeurs médullaires associées à un processus syringomyélique (Tumori medulare asociate cu un proces siringomielinic, 1929), La Syringobulbie – contribution à la physiopathologie du tronc cérébral (Siringobulbia – contribuție la fiziopatologia trunchiului cerebral, 1932). Această ultimă monografie a fost reeditată în 1986 în limba engleză la sugestia renumitului neuropatolog J. Godwin Greenfield de la National Hospital for Nervous Diseases din Londra, fiind considerată drept o lucrare clasică privind fiziologia și patologia bulbului rahidian.
Împreună cu Gheorghe Marinescu, Oskar Sager și Arthur Kreindler, Ionescu-Șișești a fost co-autorul monografiei Le Tonus des muscles striés (Tonusul mușchilor striați, 1937), prefațată de neurofiziologul englez Sir Charles Sherrington.
A fost vicepreşedinte al Societăţii Române de Biologie, membru de onoare al Societăţii Române de Reumatologie, membru corespondent al Academiei Americane de Neurologie.
La 24 mai 1939 a fost ales membru corespondent al Academiei Române (repus în drepturi ca membru corespondent la 3 iul. 1990). A fost distins cu Medalia Facultăţii de Medicină din Paris şi a primit Meritul de Onoare al Asociaţiei Medicilor Români.
