Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian: „Ne confruntăm cu o adevărată epidemie de obezitate”

La fiecare 6 secunde, undeva în lume, un pacient cu diabet zaharat moare din cauza patologiilor cardiovasculare asociate. Stilul de viaţă sănătos, dar şi campaniile de prevenţie care ar trebui să schimbe mentalităţile pacienţilor sunt extrem de importante, spune Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, şef de secţie Clinica Diabet II din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. Nicolae Paulescu”.

„Ştim cu toţii că, în ultimii ani, s-a vorbit tot mai mult despre ceea ce înseamnă un stil de viaţă sănătos. În aceste condiţii, abordarea specialităţii noastre, deci nutriţia, are un rol esenţial deoarece atunci când vorbim despre optimizarea stilului de viaţă vorbim despre o nutriţie echilibrată. Şi de ce spuneam că este unică, pentru că această componentă nutriţională se regăseşte doar în specialitatea noastră. Dezechilibrele nutriţionale sunt prezente în mai mult de 80-90% din totalul patologiilor existente, iar corelaţia directă cu modificările metabolice devine în acest context esenţială. Nutriţia este nu numai o componentă a unui stil de viaţă sănătos, ci este o etapă pe care trebuie să o parcurgă toţi medicii specialişti, inclusiv medicii de familie, pentru că atunci când vorbim de o anumită patologie prima etapă care trebuie parcursă este abordarea nutriţională”, a explicat Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, într-un interviu pentru revista Galenus.

-Cât de importantă este alimentaţia în managementul unei afecţiuni, dar şi ca prevenţie?

-În 2017 am publicat o carte tocmai pe această temă: „Managementul nutriţional în diabetul zaharat şi în alte patologii”, pentru a sublinia importanţa nutriţiei în ceea ce înseamnă nu numai alimentaţia omului sănătos, dar mai ales managementul nutriţional în diverse patologii. Practic, optimizarea stilului de viaţă este o măsură esenţială de prevenţie a bolilor cronice netransmisibile, dintre care obezitatea şi diabetul zaharat ocupă locuri importante. Ne confruntăm cu o adevărată epidemie de obezitate, iar aceasta asociază adesea la persoana adultă, în primul rând, apariţia diabetului tip 2; și tot în ultimii ani ne confruntăm cu situaţia în care pe fondul obezităţii, apar cazuri de diabet zaharat de tip 2 la copii.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre obezitate, trebuie să amintim de modificările de tip nutriţional şi bineînţeles de stres, ca factori care conduc la apariţia diabetului zaharat, aceasta fiind o patologie recunoscută la nivel mondial, în condiţiile în care numărul de pacienţi diagnosticaţi creşte semnificativ de la un an la altul. Diabetul zaharat constituie totodată şi o problemă pentru sistemele de sănătate prin prisma costurilor, nu prin prisma diabetului în sine, ci mai ales a complicaţiilor cronice generate de dezechilibrul metabolic cronic. Avem din start o constelaţie de factori metabolici şi cardiovasculari care generează, de fapt, şi risc de mortalitate crescut, legat de mortalitatea bineînţeles de tip cardiovascular, iar Federaţia Internaţională de Diabet semnalizează faptul că la fiecare 6 secunde undeva în lume un pacient cu diabet zaharat moare, tocmai din cauza acestor patologii cardiovasculare asociate.

-Ce înseamnă, din punctul dumneavoastră de vedere, un stil de viaţă sănătos?

-Din punct de vedere al abordării stilului de viaţă sănătos, acest lucru trebuie realizat nu numai prin intervenţia medicilor; este foarte importantă educaţia populaţiei în ceea ce priveşte existenţa unui stil de viaţă sănătos. Un stil de viață sănătos presupune o alimentaţie echilibrată, din punct de vedere nutriţional, fără excluderea anumitor alimente, ci pur şi simplu un consum moderat, deci nu neapărat excludere. În al doilea rând, activitatea fizică este o problemă în condiţiile în care în viaţa modernă, accesul la informaţie extrem de facil creează premisele dezvoltării sedentarismului. Ori acest lucru este cel mai îngrijorător la copii, pentru că poate conduce la apariţia obezităţii și mai departe a unor modificări metabolice, cardiovasculare, hepatice, endocrine, pulmonare, deci apariţia multiplelor patologii generate de prezenţa obezităţii.

-Cum ar trebui integrate aceste noţiuni de stil de viaţă sănătos în viaţa românilor?

-Ce este important de subliniat la noi în ţară este nevoia de educaţie a populaţiei, de promovare a stilului de viaţă sănătos, prin intervenţia bineînţeles a medicilor, dar foarte important, a școlii. Promovarea acestui stil de viaţă sănătos trebuie realizată din primii ani de viaţă, de la grădiniţă, şi apoi în şcoală – orele de educaţie nutriţională sau orele în care se face educaţie medicală sunt extrem de importante. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să vorbim şi despre prezenţa mass-mediei în aceste campanii educaţionale. Este foarte important ca prin toate canalele să transmitem importanța unei vieți sănătoase.

-Cât de gravă este în România situaţia obezităţii în rândul copiilor şi care sunt factorii cei mai importanţi?

-Din punct de vedere al obezităţii în rândul copiilor, pe de-o parte dezechilibrele nutriţionale, consumul foarte mare de dulciuri sunt semnale de alarmă ce trebuie transmise atât familiei, cât şi şcolii, pentru că, din păcate, gustările la noi înseamnă croissante, chipsuri, produse de tip fast-food, alimente hipercalorice – dezechilibrate din punct de vedere nutriţional, care ascociază un risc foarte mare de apariţie a obezităţii. Să nu mai vorbim de consumul necontrolat de băuturi răcoritoare cu adaos de zahăr. Dacă la toate acestea punem şi lipsa mişcării, sedentarismul, consumul de alimente sau de băuturi răcoritoare devine necontrolat, deci aportul caloric creşte progresiv. Pe de altă parte, statistic vorbind, statul timp de 5 ore în faţa calculatorului sau a televizorului creşte riscul de apariţie a obezităţii la copii într-o proporţie însemnată, de 30%.

În aceste condiţii, obezitatea la o vârstă fragedă asociază în primul rând riscul de apariţie a diabetului zaharat de tip 2, dar și apariţia unor modificări endocrine pentru că vorbim de un copil în plină perioadă de creştere şi dezvoltare. Pot să apară probleme digestive, ficat gras, constipaţie cronică, risc de neoplasm de colon. Ne gândim la probleme cardiovasculare importante, pornind de la aritmii, continuând cu hipertensiune arterială sau chiar cu fenomene de tip sindrom coronarian acut la vârste tinere. De asemenea, ne putem gândi la patologii respiratorii, sindromul de apnee în somn este frecvent asociat obezităţii, şi să nu mai discutăm de problemele articulare, frecvent întâlnite, generate de excesul ponderal.

-Cum ar trebui un medic să le explice atât copiilor, cât şi părinţilor despre importanţa unui stil de viaţă sănătos?

-În condiţiile în care apar primele semne să spunem de aport caloric dezechilibrat, deci o alimentaţie hipercalorică, este bine să intervenim pentru a putea preveni toate aceste potenţiale complicaţii ale obezităţii. Şi atunci nu numai medicul trebuie să intervină şi să explice părinţilor ce înseamnă un stil de viaţă sănătos. Şi părinţii trebuie să înţeleagă, dar şi copiii în egală măsură.

-Cum se poate interveni eficient în cazul educaţiei copiilor şi părinţilor?

-Noi am realizat un program, „Sănătos de mic”, pentru populaţia preşcolară (3-6 ani) în grădiniţele din Bucureşti, în care am remarcat implicarea copiilor, a personalului din grădiniţe, şi nu în ultimul rând implicarea părinţilor care au completat chestionare legate de aportul alimentar zilnic; apoi prin intervenţia educaţiei nutriţionale progresele au fost evidente. Este un program pilot implementat în Bucureşti, dar dorim ca el să fie derulat şi în alte oraşe astfel încât beneficiile pe care le avem pentru populaţia generală să fie semnificative. Este foarte important programul de prevenţie pentru că aşa acum ştim cu toţii este mai uşor să previi decât să tratezi.

Un program de prevenţie bine structurat, într-adevăr, reprezintă cea mai bună modalitate de a împiedica apariţia acestor patologii metabolice sau cardiovasculare în contextul în care, complicaţiile generate modifică foarte mult calitatea vieţii pacienţilor. Este foarte important să realizăm aceste măsuri de prevenţie primară. În condiţiile în care diabetul zaharat este deja diagnosticat trebuie să reducem riscul de apariţie a complicaţiilor cronice printr-un control metabolic.

Cititi interviul integral pe revista Galenus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *