Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară. Dermatilomania, tulburarea anxioasă care te face să-ți mutilezi pielea

Iniţial, dermatilomania – o tulburare în care persoana manifestă un impuls imperios şi incontrolabil de a-şi ciupi, scărpina, zgâria pielea – a fost considerată un obicei prost, o deprindere greşită formată în timp şi care ar putea fi stopată printr-un efort de voinţă din partea pacientului.

Astăzi este considerată o tulburare anxioasă care se regăseşte din ce în ce mai des printre afecţiunile tratate de specialişti în cabinetele de psihiatrie si psihologie.

În literatura de specialitate sunt folosite mai multe denumiri pentru acest comportament: neurotic/psychogenic excoriations, neurotic dermatosis, psychodermatosis, self-inflicted dermatosis, self-induced skin lesions, self-injurious skin picking, habitual skin picking, chronic/compulsive/obsessive skin picking.

Cu privire la dermatilomanie există puncte de vedere diferite în privinţa categoriei de tulburări în care aceasta ar trebui să fie inclusă. Există chiar opinii care susțin că nu poate fi inclusă în categoriile deja existente și că ar trebui descrisă separat.  Unele studii sugerează o prevalență a acestei tulburări printre studenţi de aproximativ 2,7%, procent care nu diferă foarte mult în diferite studii efectuate.  Aceleași studii sugerează că afecțiunea este mai răspândită printre femei. De asemenea, pacienţii cu dermatilomanie prezintă şi rate crescute de comorbidităţi psihiatrice, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări ale instinctului alimentar, tricotilomanie sau dismorfofobie.

Cauzele acestui tip de comportament nu sunt pe deplin cunoscute, ca de altfel pentru majoritatea tulburărilor din spectrul obsesiv-compulsiv. Există ipoteze care incriminează mecanisme biologice, genetice, hormonale sau unele dezechilibre neurologice apărute în procesul de eliberare şi recaptare a neurotransmiţătorilor.

Dermatilomania este o tulburare în care persoana manifestă un impuls imperios şi incontrolabil de a-şi ciupi/scărpina/zgâria pielea (pentru a-şi stoarce coşuri sau puncte negre, fire de păr crescute sub piele sau din diverse alte motive – acne, inflamații, mușcături de insecte etc). Pacientul își „maltratează” pielea normală sau cu mici defecte sau imperfecţiuni din zonele cele mai ușor accesibile (la nivelul tenului sau restului corpului).

Acest comportament are caracter repetitiv și este centrat pe propriul corp, iar acţiunile au ca rezultat rănirea mai mult sau mai puţin superficială a pielii. În timp apar urme vizibile şi cicatrici permanente. Impulsul este atât de puternic încât nu poate fi stăpânit, pacientul ignorând consecinţele neplăcute ale acţiunilor sale: aspectul inestetic al pielii, semnele vizibile, rănirea şi distrugerea tegumentelor, leziuni, cicatrici, sângerări etc.

Prin urmare, în evolutie, acest comportament de tip compulsiv ajunge să înlocuiască rutina zilnică, fiind mare consumator de timp şi îngreunând sau împiedicând funcţionarea generală a persoanei. Încercările de a rezista compulsiilor sunt însoţite de creşterea anxietăţii sau tensiunii psihice, care cedează numai în urma efectuării gestului respectiv. Se formează astfel un cerc vicios în care persoana rămâne prinsă fără posibilitate de schimbare: nivelul de anxietate din ce în ce mai crescut determină persoana să acţioneze, gestul fiind însoţit ulterior de uşurare, plăcere sau satisfacţie, dar care sunt repede înlocuite de sentimente de ruşine, culpabilitate, regret, dezamăgire, fenomene care duc la creșterea din nou a nivelului de anxietate şi declanşează repetitiv cercul.

Pacientul nu poate să facă faţă singur situaţiei și, de cele mai multe ori, suportul familiei este inexistent sau insuficient: cei din jur nu înţeleg de ce continuă acest comportament şi de ce îşi face singur rău, considerându-l lipsit de voinţă sau rău-intenţionat. Este foarte greu pentru pacientul în cauză să recunoască deschis că se simte neputincios, vulnerabil şi lipsit de control în faţa acestei probleme şi de aceea apelul la ajutor se face destul de târziu. Cu timpul, aceste răniri repetate lasă urme şi afectează ireversibil pielea, uneori desfigurează persoana. Încercând să ascundă urmările acestui comportament auto-agresiv prin haine sau camuflând cicatricile prin produse speciale de machiaj, persoanele respective tind treptat să evite situaţiile sociale care i-ar putea expune, tocmai pentru a nu fi evidentă problema de care suferă pentru cei din jur şi a fi ţinta întrebărilor, suspiciunilor sau stigmatizării. În cele mai multe cazuri există conştiinţa bolii, adică pacientul ia în considerare că acest comportament este nociv şi periculos, constituind o sursă de suferinţă psihică, dar încercările repetate de a controla situaţia, care s-au soldat în trecut cu eşecuri, îl fac să recadă, reducând la minim dorinţa şi motivaţia pentru schimbare.

Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *