Există persoane care simt că dau mai mult decât primesc în relaţia în care se află şi care încearcă să găsească explicaţii şi să justifice comportamentul rezervat al partenerilor sau lipsa lor de reciprocitate. Aud frecvent în ultima vreme afirmaţii pline de speranţe, cum ar fi: „Iubirea mea îl (o) va vindeca!” sau „Vindeci oamenii iubindu-i”.

Oamenii se vindecă sau se obişnuiesc cu durerea, cu situaţia în care se află?

De cele mai multe ori este vorba de orgoliu; alteori, de resemnare; alteori, de frica vidului care rămâne, cu care sunt nevoiţi să se confrunte.

Fiecare iubeşte pe cineva. Construieşte un personaj , o poveste. Munceşte adeseori prea mult. Celălalt e posibil sa fie mirat, surprins,  sau poate înduioşat, sau flatat. Dar, poate fi şi speriat, pentru că primeşte ceva ce nu a cerut şi de care poate nu are nevoie. Și, uneori, fuge.

Uneori, însă, oamenii nu se vindecă nici dacă sunt iubiţi de cei care i-au rănit. Rămâne amintirea felului în care s-au simţit atunci.

Nu se vindecă uşor rănile, nici ego-ul rănit.

Oamenii se pot repara. Dar ei înşişi. Singuri.
E greu să te vindeci de tine. De modelul tău de relaţionare: de nevoia de a dovedi că ai valoare, de a te simţi protejat şi în siguranţă. Ţi-e frică sa fii singur?

Sau, de ce îţi vine să răneşti pe cel ce dă dovezi de devotament? Sau chiar să fugi fără să spui nimic, chiar daca ştii că nu o să îţi fie bine singur. De ce ţi-e frică, de fapt?

Cine oferă, aşteaptă, în sinea sa, să primească ceva la schimb. Uneori se consolează, alteori neagă şi face la fel, dintr-un fel de inerţie. Însă, dacă simte că se sacrifică, e posibil să reacţioneze la un moment dat. Şi atunci furia se va îndrepta spre cel pe care l-a adorat şi care, nu- i aşa, „ este nerecunoscător”.

Dacă dăruieşti din iubire, aştepţi ceva la schimb? Te-ai gândit că unii oamenii pur şi simplu nu ştiu să primească?
Iubirea de sine te-ar putea repara.  Să fii cu cineva alături de care să îţi descoperi dorinţa de a experimenta plusuri şi nu minusuri. Nu cred că ne naştem cu plăcerea de a suferi, de a ne victimiza mereu.

Fiecare ne dorim un partener, să „ne completăm unul pe altul”, fără să încercăm să îl schimbăm pe celălalt, poate (sau până când) se potriveşte.
Dăcă iubeşti pe cineva, îl laşi să se simtă liber.

Tu alegi dacă vrei să suferi sau să fii fericit.

Oamenii nu se schimbă pentru că vrei tu.

Oamenii evoluează diferit. Se pot schimba doar dacă îşi doresc cu adevărat să fie altfel decât au fost până atunci.

Fiecare are dreptul să trăiască cum îi place.

Oare cum ne-ar fi dacă am fi sinceri cu noi înşine?

Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iași, cu un master în Psihologie Clinică, Liliana Luca este psiholog clinician, psihoterapeut, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Are competenţă profesională în domeniul expertizei psihologice judiciare, a urmat cursuri de formare în Psihoterapie Integrativă, cursuri postuniversitare de psihologie aplicată în justiţie și bioetică. A participat cu lucrări stiinţifice la conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale de psihiatrie, psihoterapie şi dermatologie.