Psihiatrul Marcel Șarpe. Trag un semnal de alarmă: cei mai mulți pacienți cu demență sunt aduși prea târziu la medic!

Numărul pesoanelor care ajung la psihiatru cu demență este din ce în ce mai mare și, din păcate, în stadii tradive, ceea ce este foarte rău pentru că tratamentul este eficient în stadiile ușoare și moderate. În rândul populației există mituri și credințe greșite despre ce înseamnă demența.

Dar ce înțelegem prin demență? Deși în popor se înțelege prin dement că o persoană este nebună, să spunem, noi prin demență înțelegem un sidrom caracterizat prin faptul că persoana, indiferent de vârstă, indiferent că are 80, 90 sau chiar 100 de ani, are probleme de atenție, nu se mai poate concentra cum trebuie, are probleme de memorie, începe să uite, are probleme de orientare în timp și spațiu. Asta înseamnă că nu mai știe în ce an este, nu mai știe unde se află.

De multe ori, pacienții au și probleme de limbaj, în sensul că nu-și mai găsesc cuvintele, nu mai reușesc să identifice cuvântul corespunzător, de exemplu un anumit obiect,  adică nu mai pot să spună cum se numește obiectul. Și, în general, funcționalitatea pacientului este afectată, adică el, încet încet, nu mai reușește să-și îndeplinească activitățile de zi cu zi, până în stadiile severe în care nu mai poate să se îngtijească de propria sa igienă.  O să descriu care sunt aceste mituri greșite, credințe greșite, care există în rândul populației și care-i fac pe aparținătoti să vină la medic în stadii tardive.

Primul mit despre demență: „Este normal să uite”

Vine copilul cu persoana de 70-80 de ani și spune: „Domnu doctor, uită, dar și eu uit.  E normal să uite, pentru că este bătrân”. Am spus că în medicina modernă se consideră că uitarea, problemele de memorie, nu ar trebui să apară nici măcar la vârsta de 80-90 de ani. Dovada acestui fapt estă că există și sunt sigur că aveți în jurul dumneavoastră persoane de 80-100 de ani, care au o memorie relativ intactă, cu care poți să ai o discuție absolut normală, și care își desfășoară activitățile în limite apropiate de normal. Deci, atunci când o persoană uită, chiar dacă are 80 de ani,  trebuie să ne punem un semn de întrebare și trebuie să cerem părerea unui specialist și trebuie să începem eventual un tratament, pentru că acesta este eficient în stadiile ușoare și moderate.

Al doilea mit greșit are legătură cu faptul că memoria se pierde din aproape spre departe

Prima dată, persoana care suferă de un sindrom demențial uită ce a făcut în ziua respectivă, ce a făcut ieri, ce a făcut alaltăieri. Iar în stadiile avansate ale bolii uită ce s-a întâmplat acum 20 de ani, acum 30 de ani.  Populația consideră că este normal să se întâmple invers: să uite ce s-a întâmplat acum 30 de ani prima dată și mai apoi să uite ce a mâncat dimineață, unde a pus un lucru. Dar este exact invers, este această lege a disoluției memoriei care spune că pacientul începe să uite prima dată informațiile recente, care nu sunt atât de bine tipărite în sinapsele neuronilor din creierul acestor pacienți, așa cum sunt tipărite informațiile de acum 20-30 de ani. Și pentru că aparținătorii considră că e normal să uite aceste informații,  spun: „Domn doctor, dar de acum 30 de ani știe tot, n-a uitat nimic”.

Da, așa se întâmplă lucrurile în această afecțiune. Prima dată uiți lucrurile care se întâmplă în perioada imediată. O să vă mai dau câteva statistici, numărul pacienților diagnosticați cu demență în lumea întreagă crește exponențial, motivele fiind variate. Probabil că sunt și factori toxici care duc la pierderea neuronilor, pentru că demența, cel puțin în demența Alzheimer, este determinată de depunerea unor proteine care duc la moartea neuronilor și care, la sfârșit, duc la distrugerea sinapselor care conțin informațiile și la tot ceea ce suntem noi, tot ceea ce gândim , ce facem, tot ceea ce simțim.

Una din patru persoane de peste 80 de ani suferă de demență

Un alt factor este, probabil, creșterea ratei de supraviețuire. Este adevărat că în Românie stăm foarte prost și la acest capitol, unde media de viață este scăzută, atât la femei cât și la bătbați. Dar, cu toate astea, și în România crește rata de viață, iar demența este din ce în ce mai frecventă, cu cât înaintăm în vârstă.  Asociația Română de Alzheimer spune, prin reprezentantul ei, respectata profesoară Cătălina Tudose, care, să spunem așa, este eminența cenușie în demențe, o dată la șapte secunde se diagnostichează un caz de demență în lume.

În același timp, în România sunt câteva sute de mii de pacienți care suferă de demență. Iar în jur de 80-90% nu sunt diagnosticați sau sunt diagnosticați în faze tardive, când nu mai avem ce face, decât să îngrijim pacientul ca pe un bebeluș.  În celelalte țări, diagnosticarea pacienților se face în proporție de 50-60%. Diferența între România și celelelte țări este foarte mare.  Asta, apropo de informațiile pe care le au aparținătorii și pacienții despre această afecțiune.

Una din patru persoane de peste 80 de ani suferă de demență

Se spune că una din patru persoane de peste 80 de ani suferă de demență, deci afecțiunea este extrem de frecventă. De ce trag acest semnal de alarmă: pentru că, extrem de frecvent vin, cel puțin la mine în cabinet, și îmi prezintă un pacient într-o fază tradivă, când medicația nu mai are efect, când pacientul  nu-și mai recunoaște nici măcat copiii, când pacientul are nevoie de îngrijire personală, inclusiv a igienei personale, lucru care creează un discomfort foarte mare și lui, și aparținătorilor. Vă rog să aduceți cât mai repede pacienții la medic și să nu ajungeți în aceste situații când, practic, aparținătorii vin să-mi solicite un referat ca să poată obține o pensie de handicap, care să-i ajute să-și îngrijească părintele.

De ce să trebuiască să se ajungă în aceste stadii, când  putem să tratăm precoce,  și tratând precoce să putem să păstrăm independența părintelui nostru și să ne păstrăm și noi activitatea așa cum ar trebui, pentru că acestă boală afectează și viața de zi cu zi a aparținătorilor.

Medic primar psihiatru, psihoterapeut în formare Psihoterapie Rogersiană, Dr. Marcel Șarpe este autor a numeroase cărți de specialitate, cum ar fi „Schizofrenia – actualităţi, clinică, tratament”, „Nutriţie şi sănătate mintală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *