Medicul chirurg Alexandra Anca Mureşan este noul director executiv al Agenției Naționale de Transplant

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul de numire a doctorului Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie “prof. dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca.

shop.libertatea.ro


“Se impune restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru buna funcţionare şi transparentizare a activităţii de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuşi să organizeze un sistem care să funcţioneze în condiţii optime, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că nouă lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viaţa să nu se mai repete”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Ulterior, ministrul a declarat la Digi 24 că, după schimbarea conducerii Agenţiei Naţionale de Transplant, se aşteaptă să fie schimbări şi în Consiliul ştiinţific al ANT.   „Am numit un nou director executiv, am propus un nou director adjunct. Sper ca această echipă nouă să facă ceea ce ne dorim cu toţii, adică această agenţie să funcţioneze. Nu neg bunele intenţii ale domnului profesor Deac, dar am considerat că este nevoie de o restructurare, de o echipă nouă, în beneficiul pacienţilor a căror viaţă depinde de efectuarea unui transplant. (…) Consiliul ştiinţific se schimbă la propunerea directorului executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant. Aştept propuneri de la noua echipă. Mă aştept să fie schimbări în Consiliul ştiinţific”, a precizat Sorina Pintea.

Ministrul a reafirmat că România nu a fost niciodată membră a Eurotransplant, ci a avut un acord valabil cu Eurotransplant.

“Vom începe discuţiile care s-ar putea să dureze mai mult. Consilierul meu pe probleme de transplant, medicul Andrei Leşan, a fost deja de două ori la Budapesta şi este în legătură cu cei de acolo pentru a putea negocia preluarea pacienţilor care nu pot fi transplantaţi în România. Acesta va fi primul pas. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu oficiali din Ministerul Sănătăţii din Ungaria, întâlnire care a fost stabilită în urmă cu ceva timp. Deci lucrurile continuă. Dar noi nu am fost niciodată membri în Eurotransplant”, a spus demnitarul.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără: reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, aprobarea Regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrativă, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare, supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele şi recomandările Uniunii Europene.

Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureşan, este medic primar chirurgie generală din anul 2013. (Agerpres)

elefant.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *